Cauza C‑317/07
Procedură inițiată de
Lahti Energia Oy
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein hallinto-oikeus)
„Directiva 2000/76/CE – Incinerare de deșeuri – Purificare și ardere – Gaz brut produs din deșeuri – Noțiunea de deșeuri – Instalație de incinerare – Instalație de coincinerare”
Sumarul hotărârii
1. Mediu – Deșeuri – Incinerare – Directiva 2000/76
(Directiva 2000/76 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 punctul 1)
2. Mediu – Deșeuri – Incinerare – Directiva 2000/76
(Directiva 2000/76 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 punctul 4)
3. Mediu – Deșeuri – Incinerare – Directiva 2000/76
(Directiva 2000/76 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 punctele 4 și 5)
1. Noțiunea „deșeu” definită la articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor nu include substanțele care se prezintă sub formă gazoasă.
(a se vedea punctul 17 și dispozitiv 1)
2. Noțiunea „instalație de incinerare” avută în vedere la articolul 3 punctul 4 din Directiva 2000/76 privind incinerarea deșeurilor se referă la orice echipament sau unitate tehnică în care se realizează un tratament termic al deșeurilor, cu condiția ca substanțele rezultate în urma utilizării procedeului termic să fie apoi incinerate. În această privință, existența unei linii de incinerare nu este un criteriu necesar în vederea unei astfel de calificări.
(a se vedea punctul 22 și dispozitiv 2)
3. În ceea ce privește un complex industrial de producere de energie în cadrul căruia o instalație de gazificare, aflată în proximitatea unei centrale electrice, îi furnizează acesteia din urmă gaz purificat obținut prin gazificarea deșeurilor, gaz care este utilizat în această centrală drept combustibil împreună cu combustibilii fosili, trebuie, în principiu, să se efectueze o analiză distinctă a instalației de gazificare și a centralei electrice în vederea aplicării Directivei 2000/76 privind incinerarea deșeurilor.
Astfel, în timp ce o instalație de gazificare care urmărește obiectivul de a obține produse sub formă gazoasă, în cazul de față un gaz purificat, prin supunerea deșeurilor unui tratament termic trebuie calificată drept „instalație de coincinerare” în sensul articolului 3 punctul 5 din directiva menționată, o centrală electrică ce utilizează drept combustibil suplimentar, ca înlocuitor al combustibililor fosili preponderent utilizați în activitatea sa de producție, gazul purificat obținut prin coincinerarea deșeurilor în cadrul unei instalații de gazificare nu se încadrează în domeniul de aplicare al acestei directive. În această privință, în vederea calificării unei entități drept instalație de incinerare sau drept instalație de coincinerare, nu trebuie să se aibă în vedere care dintre cele două calificări ar permite să se obțină nivelul de emisii cel mai favorabil pentru mediu.
(a se vedea punctele 25 și 41-43 și dispozitiv 3)
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
4 decembrie 2008(*)
„Directiva 2000/76/CE – Incinerare de deșeuri – Purificare și ardere – Gaz brut produs din deșeuri – Noțiunea de deșeuri – Instalație de incinerare – Instalație de coincinerare”
În cauza C‑317/07,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Korkein hallinto‑oikeus (Finlanda), prin decizia din 6 iulie 2007, primită de Curte la 10 iulie 2007, în procedura inițiată de
Lahti Energia Oy,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul C. W. A. Timmermans, președinte de cameră, domnii K. Schiemann, J. Makarczyk, L. Bay Larsen și doamna C. Toader (raportor), judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: doamna C. Strömholm, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 iulie 2008,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Lahti Energia Oy, de domnul T. Rinne, asianajaja, precum și de domnii M. Kivelä și H. Takala, director și, respectiv, inginer;
– pentru Hämeen ympäristökeskus, de doamnele P. Mäkinen și E. Mecklin, în calitate de agenți;
– pentru Salpausselän luonnonystävät ry, de domnii M. Vikberg și S. Niemelä, asianajaja;
– pentru guvernul finlandez, de domnul J. Heliskoski, în calitate de agent;
– pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul G. Fiengo, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul olandez, de doamna C. Wissels și de domnul M. de Grave, în calitate de agenți;
– pentru guvernul austriac, de domnul E. Riedl, în calitate de agent;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii I. Koskinen și J.‑B. Laignelot, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 11 septembrie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 3 din Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor (JO L 332, p. 91, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 271).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lahti Energia Oy (denumită în continuare „Lahti Energia”), întreprindere deținută de orașul Lahti, pe de o parte, și Itä‑Suomen ympäristölupavirasto (Centrul pentru Mediu al Finlandei Orientale, denumit în continuare „ympäristölupavirasto”), pe de altă parte, referitor la necesitatea respectării cerințelor Directivei 2000/76 în cazul unui complex format dintr‑o instalație de gazificare și o centrală electrică.
Cadrul juridic
Directiva 2000/76
3 Considerentele (5) și (27) ale Directivei 2000/76 sunt formulate după cum urmează:
„(5) În conformitate cu principiile subsidiarității și al proporționalității prevăzute la articolul 5 din tratat, este necesar să se desfășoare acțiuni la nivelul Comunității. Principiul prudenței constituie baza care permite adoptarea de măsuri ulterioare. Prezenta directivă se limitează la stabilirea cerințelor minime pe care trebuie să le îndeplinească instalațiile de incinerare și de coincinerare.
[…]
(27) Nu ar trebui să se permită ca prin coincinerarea deșeurilor în instalații care nu sunt destinate în special incinerării de deșeuri să crească emisiile de substanțe poluante în volumul de gaze de eșapament corespunzător unei asemenea coincinerări, într‑o măsură mai mare decât cea avizată pentru instalațiile de incinerare special prevăzute în acest scop. Acest tip de coincinerare ar trebui deci să facă obiectul unor limitări corespunzătoare.”
4 Potrivit articolului 3 din această directivă:
„În sensul prezentei directive:
1. «deșeu» înseamnă orice deșeu solid sau lichid astfel cum este definit la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE [a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO L 194, p. 39)];
[…]
4. «instalație de incinerare» înseamnă orice echipament sau unitate tehnică fixă sau mobilă destinată în mod specific tratamentului termic al deșeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii produse prin ardere. Prin tratament termic se înțelege incinerarea prin oxidare sau orice alt procedeu de tratament termic, de exemplu, piroliza, gazificarea sau transformarea plasmatică, în măsura în care substanțele rezultate sunt apoi incinerate.
Prezenta definiție include amplasamentul și ansamblul instalației formate din toate liniile de incinerare, instalațiile de recepție, de depozitare și de tratare prealabilă a deșeurilor pe amplasament; sistemele de alimentare cu deșeuri, combustibil și aer; cazanul; instalațiile de tratare a gazelor de eșapament; pe amplasament, instalațiile de tratare sau de depozitare a reziduurilor și a apelor reziduale, coșul de fum; aparatele și sistemele de comandă a operațiunilor de incinerare, de înregistrare și supraveghere a condițiilor de incinerare;
5. «instalație de coincinerare» înseamnă o instalație fixă sau mobilă al cărei obiectiv esențial este producerea de energie sau de produse materiale și:
– care utilizează deșeuri drept combustibil obișnuit sau suplimentar sau
– în care deșeurile sunt supuse unui tratament termic în vederea eliminării lor.
În cazul în care coincinerarea are loc astfel încât obiectivul esențial al instalației nu este producerea de energie sau de produse materiale, ci mai degrabă aplicarea unui tratament termic deșeurilor, instalația trebuie considerată ca o instalație de incinerare în sensul punctului 4.
Prezenta definiție include amplasamentul și ansamblul instalației formate din liniile de coincinerare, instalațiile de recepție, de depozitare, de tratare prealabilă a deșeurilor pe amplasament; sistemele de alimentare cu deșeuri, combustibil și aer; cazanul; instalațiile de tratare a gazelor de eșapament; pe amplasament, instalațiile de tratare sau de depozitare a reziduurilor și a apelor reziduale; coșul de fum; aparatele și sistemele de comandă a operațiilor de incinerare și de înregistrare și supraveghere a condițiilor de incinerare;
[…]
12. «aviz» înseamnă una sau mai multe decizii scrise, emise de autoritatea competentă, prin care se acordă autorizația de a exploata o instalație, sub rezerva respectării anumitor condiții care garantează că instalația corespunde tuturor cerințelor din prezenta directivă. Un aviz poate fi emis pentru una sau mai multe instalații sau pentru părți de instalații de pe același amplasament, exploatate de același operator;
13. «reziduu» înseamnă orice materie lichidă sau solidă (inclusiv cenușa și zgura; cenușa volantă și prafuri de cazan; produsele solide de reacție provenind din tratarea gazelor; nămolurile de epurare provenite din tratarea apelor reziduale; catalizatorii uzați și carbonul activ uzat) corespunzând definiției de «deșeu» prevăzute la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE, care rezultă din procesul de incinerare sau coincinerare, din tratarea gazelor de eșapament sau a apelor reziduale sau din orice altă operație realizată în instalația de incinerare sau de coincinerare.”
5 Articolul 7 din Directiva 2000/76, intitulat „Valorile limită ale emisiilor în aer”, prevede:
„(1) Instalațiile de incinerare sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât valorile limită de emisie stabilite la anexa V să nu fie depășite în gazele de eșapament.
(2) Instalațiile de coincinerare sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât valorile limită de emisie determinate în conformitate cu anexa II sau indicate la anexa II să nu fie depășite în gazele de eșapament.
[…]”
Directiva 2006/12/CE
6 Potrivit articolului 1 din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (JO L 114, p. 9, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 45), care elaborează, în scopul clarității, o codificare a Directivei 75/442, „deșeu” înseamnă „orice substanță sau orice obiect inclus în categoriile prevăzute în anexa I de care titularul se debarasează ori intenționează sau are obligația să se debaraseze”.
Acțiunea principală și întrebările preliminare
7 Lahti Energia a solicitat ympäristölupavirasto să emită un aviz de mediu privind activitatea instalației sale de gazificare și a centralei sale electrice. Acest aviz se referă la un complex format din două instalații distincte aflate pe același amplasament și care include o instalație de producere de gaz din deșeuri și o centrală electrică în al cărei cazan cu aburi este ars gazul purificat produs în instalația de gazificare.
8 Ympäristölupavirasto a eliberat un aviz de mediu provizoriu pentru Lahti Energia, indicând condițiile în care a fost emis respectivul aviz. Această instituție a considerat astfel că instalația de gazificare în care se produce gazul și centrala în care acest gaz este ars constituie împreună o instalație de coincinerare în sensul Directivei 2000/76.
9 Lahti Energia a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Vaasan hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Vaasa), solicitând constatarea faptului că arderea într‑un cazan principal a gazului purificat și rafinat într‑o instalație distinctă de producere de gaz nu trebuie considerată o operațiune de coincinerare de deșeuri în sensul Directivei 2000/76.
10 Vaasan hallinto‑oikeus a respins acțiunea. Acesta a considerat în special că atingerea obiectivelor Directivei 2000/76 ar putea fi compromisă de o interpretare atât de restrictivă a domeniului de aplicare al acesteia, care ar avea drept rezultat faptul că cerințele directivei nu s‑ar aplica în cazul arderii unui deșeu care a fost tratat în prealabil. Totuși, această instanță a apreciat că, în calitate de unitate funcțională distinctă, instalația de gazificare nu trebuia considerată o instalație de incinerare în sensul Directivei 2000/76, întrucât gazificarea este un tratament termic și întrucât o instalație trebuie să dispună de o linie destinată incinerării pentru a fi considerată instalație de incinerare.
11 Cu toate acestea, Vaasan hallinto‑oikeus a considerat că instalația de gazificare și centrala electrică, împreună, constituiau o instalație de coincinerare în sensul Directivei 2000/76.
12 În aceste condiții, Lahti Energia a formulat recurs în fața Korkein hallinto‑oikeus, care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 3 [punctul] 1 din Directiva 2000/76/CE trebuie interpretat în sensul că directiva nu se aplică incinerării deșeurilor gazoase?
2) O instalație de gazificare, în care se produce gaz prin piroliza deșeurilor, este considerată o instalație de incinerare în înțelesul articolului 3 [punctul] 4 din Directiva 2000/76/CE chiar și atunci când în cadrul acestei instalații nu există nicio linie de incinerare?
3) Incinerarea unui gaz purificat rezultat ca urmare a unui proces de gazificare, efectuată într‑un cazan al unei centrale electrice, este considerată o activitate care intră în domeniul de aplicare al articolului 3 din Directiva 2000/76/CE? În același timp, este relevant faptul că gazul purificat înlocuiește combustibilii fosili, iar prin utilizarea gazului purificat obținut din deșeuri emisiile centralei electrice aferente unei unități de energie produse sunt mai mici decât prin utilizarea altor combustibili? În scopul interpretării aplicabilității Directivei 2000/76/CE, este important faptul că instalația de gazificare și centrala electrică formează o singură instalație din punct de vedere tehnico‑funcțional, luând în considerare datele tehnice privind producția, precum și distanța dintre instalații, ori faptul că gazul purificat produs în instalația de gazificare poate fi transportat și utilizat în alt loc, de exemplu, pentru producerea de energie, în calitate de combustibil sau în alte scopuri?
4) Care sunt condițiile pentru ca gazul purificat produs în instalația de gazificare să poată fi considerat un produs, astfel încât să nu mai intre sub incidența dispozițiilor privind deșeurile?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
13 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă noțiunea „deșeu” definită la articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/76 include și substanțele care se prezintă sub formă gazoasă.
14 În contextul acțiunii principale, această întrebare trebuie înțeleasă ca referindu‑se la aspectul dacă gazul care rezultă din piroliza deșeurilor solide de diferite tipuri, efectuată într‑o instalație de gazificare, poate fi considerat „deșeu” în sensul Directivei 2000/76, astfel încât această substanță gazoasă, utilizată ulterior drept combustibil într‑o centrală electrică împreună cu alți combustibili, ar putea în acest caz să fie considerată fie o substanță care „[este] apoi [incinerată]”, în sensul articolului 3 punctul 4 primul paragraf in fine din această directivă, fie un deșeu utilizat drept „combustibil […] suplimentar” sau „[supus] unui tratament termic în vederea eliminării [sale]”, în sensul articolului 3 punctul 5 primul paragraf din directiva menționată.
15 În această privință, astfel cum au subliniat Lahti Energia, guvernele finlandez și italian, precum și Comisia Comunităților Europene, se impune constatarea că textul clar al articolului 3 punctul 1 din Directiva 2000/76 definește noțiunea „deșeu”, în contextul acestei directive, ca desemnând orice deșeu „solid” sau „lichid”, astfel cum este definit la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442.
16 Or, este suficient să se recurgă la o interpretare literală a acestei dispoziții pentru a se ajunge la concluzia că numai deșeurile care se prezintă sub formă solidă sau lichidă sunt avute în vedere de Directiva 2000/76 și, prin urmare, nu este necesar să se cerceteze dacă, pe de altă parte, noțiunea „deșeu” include, în contextul Directivei 75/442, deșeurile care s‑ar prezenta sub formă gazoasă.
17 Trebuie, așadar, să se răspundă la prima întrebare că noțiunea „deșeu” definită la articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/76 nu include substanțele care se prezintă sub formă gazoasă.
Cu privire la a doua întrebare
18 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă existența unei linii de incinerare este o condiție necesară pentru ca o entitate precum o instalație de producere de gaz din deșeuri să poată fi calificată drept „instalație de incinerare” în sensul articolului 3 punctul 4 din Directiva 2000/76.
19 Potrivit articolului 3 punctul 4 primul paragraf din Directiva 2000/76, noțiunea de instalație de incinerare se referă la un echipament sau la o unitate tehnică destinată în mod specific tratamentului termic al deșeurilor, prin care se înțelege incinerarea prin oxidare sau prin orice alt procedeu de tratament termic, de exemplu, printre altele, piroliza și gazificarea.
20 În această privință, astfel cum rezultă fără ambiguitate din compararea diferitelor versiuni lingvistice ale articolului 3 punctul 4 din Directiva 2000/76 și astfel cum au arătat Lahti Energia, Hämeen ympäristökeskus, guvernul finlandez și Comisia, o entitate în cadrul căreia deșeurile sunt supuse unui tratament termic nu va fi calificată drept „instalație de incinerare” decât dacă substanțele rezultate în urma utilizării acestui procedeu termic sunt apoi incinerate.
21 Astfel cum a subliniat în mod întemeiat guvernul olandez, lista de elemente tehnice care figurează la articolul 3 punctul 4 al doilea paragraf din Directiva 2000/76 nu poate fi considerată nici ca fiind o enumerare exhaustivă a elementelor care pot constitui o instalație de incinerare, nici ca fiind o enumerare a elementelor din care trebuie, în mod necesar, să se alcătuiască o astfel de instalație. Prin urmare, existența unei linii de incinerare nu reprezintă un criteriu necesar în vederea calificării unei entități drept „instalație de incinerare”.
22 În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că noțiunea „instalație de incinerare” avută în vedere la articolul 3 punctul 4 din Directiva 2000/76 se referă la orice echipament sau unitate tehnică în care se realizează un tratament termic al deșeurilor, cu condiția ca substanțele rezultate în urma utilizării procedeului termic să fie apoi incinerate, și că, în această privință, existența unei linii de incinerare nu este un criteriu necesar în vederea unei astfel de calificări.
Cu privire la a treia întrebare
23 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, cum trebuie analizat, din punctul de vedere al articolului 3 din Directiva 2000/76, un complex industrial de producere de energie în cadrul căruia o instalație de gazificare, aflată în proximitatea unei centrale electrice, îi furnizează acesteia din urmă gaz purificat obținut prin gazificarea deșeurilor, gaz care este utilizat în această centrală drept combustibil împreună cu combustibilii fosili. Această instanță încearcă să stabilească în special care este pertinența, în vederea calificării acestui complex, pe de o parte, a faptului că utilizarea gazului purificat menționat în cadrul centralei electrice permite să se obțină emisii mai reduse în comparație cu utilizarea de combustibili fosili și, pe de altă parte, a faptului că cele două entități care compun complexul menționat prezintă o anumită unitate funcțională, în sensul că instalația de gazificare are funcția de a satisface, în parte, nevoile de combustibil ale centralei electrice, dar, în același timp, gazul produs în respectiva instalație de gazificare ar putea fi destinat comercializării în afara amplasamentului în cauză.
24 Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, în scopul aplicării Directivei 2000/76, în cazul în care o centrală de cogenerare cuprinde mai multe cazane, fiecare cazan, precum și echipamentele care îi sunt asociate trebuie să fie considerate ca reprezentând o instalație distinctă (Hotărârea din 11 septembrie 2008, Gävle Kraftvärme, C‑251/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 33).
25 Tot astfel, așadar, atunci când este vorba despre două entități precum cele în cauză în acțiunea principală, trebuie, în principiu, să se efectueze o analiză distinctă a instalației de gazificare și a centralei electrice în vederea aplicării Directivei 2000/76.
26 În conformitate cu articolul 3 punctul 5 primul paragraf din Directiva 2000/76, o instalație care are drept obiectiv esențial producerea de energie sau de produse materiale și care fie utilizează deșeuri drept combustibil obișnuit sau suplimentar, fie supune deșeurile unui tratament termic în vederea eliminării acestora trebuie să fie calificată drept instalație de coincinerare (a se vedea Hotărârea Gävle Kraftvärme, citată anterior, punctul 35).
27 Articolul 3 punctul 5 al doilea paragraf precizează că, în cazul în care coincinerarea are loc astfel încât obiectivul esențial al instalației nu este producerea de energie sau de produse materiale, ci mai degrabă aplicarea unui tratament termic deșeurilor, instalația avută în vedere trebuie calificată drept „instalație de incinerare” în sensul punctului 4 al aceluiași articol (Hotărârea Gävle Kraftvärme, citată anterior, punctul 36).
28 Astfel, reiese clar din modul în care sunt formulate aceste dispoziții că o instalație de coincinerare constituie o formă specifică de instalație de incinerare și că, în funcție de obiectivul esențial al unei instalații, este necesar să se aprecieze dacă aceasta constituie o instalație de incinerare sau o instalație de coincinerare (Hotărârea Gävle Kraftvärme, citată anterior, punctul 37).
Cu privire la calificarea instalației de gazificare
29 În cauza principală și sub rezerva stabilirii situației de fapt, care este exclusiv de competența instanței naționale, se constată că, în cadrul instalației de gazificare, deșeurile fac obiectul unui tratament termic, dar substanțele rezultate în urma acestuia nu sunt incinerate în respectiva instalație. Astfel, substanțele care rezultă în urma acestui tratament termic, în speță un gaz brut, sunt filtrate cu ajutorul unui purificator care permite obținerea unui gaz purificat din care au fost eliminate particulele solide nedorite și care este apt, ca urmare a acestei operațiuni, să fie folosit drept combustibil.
30 Astfel, în măsura în care substanțele care rezultă în urma tratamentului termic aplicat deșeurilor nu sunt incinerate în instalația de gazificare, funcționarea și caracteristicile unei astfel de instalații nu permit calificarea acesteia, în sine, drept „instalație de incinerare” în sensul articolului 3 punctul 4 din Directiva 2000/76.
31 Cu toate acestea, se constată că obiectivul esențial al instalației de gazificare este producerea unui combustibil, în speță un gaz purificat, și că, în cadrul acestei instalații, deșeurile sunt supuse unui tratament termic în vederea eliminării lor.
32 În această privință, chiar dacă o instalație de coincinerare constituie o formă specifică de instalație de incinerare, astfel cum s‑a amintit la punctul 28 din prezenta hotărâre, nu este mai puțin adevărat că aceste două tipuri de instalații corespund unor definiții specifice. Or, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 71 din concluziile prezentate în această cauză, pe când condiția referitoare la aplicarea unui tratament termic deșeurilor poate fi cerută în ambele cazuri, în schimb, în ceea ce privește calificarea drept instalație de coincinerare, nu se cere în textul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76 ca substanțele rezultate să fie apoi incinerate.
33 Rezultă că, potrivit celor amintite la punctul 26 din prezenta hotărâre, o instalație de gazificare precum cea în cauză în acțiunea principală îndeplinește condițiile necesare pentru a fi calificată drept instalație de coincinerare în sensul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76.
34 În ceea ce privește gazul purificat obținut în urma tratamentului termic al deșeurilor, guvernul austriac afirmă că s‑ar putea considera că gazul purificat astfel produs în instalația de gazificare corespunde unei substanțe care rezultă din tratamentul termic aplicat deșeurilor în cadrul acestei instalații și că, în măsura în care respectivul gaz este apoi ars în centrala electrică, ar fi posibil ca instalația de gazificare să fie considerată o instalație de incinerare în sensul articolului 3 punctul 4 din Directiva 2000/76.
35 În această privință, pe de o parte, astfel cum reiese din indicațiile oferite de instanța de trimitere, ca urmare în special a filtrării acestuia în purificator, gazul în cauză are proprietăți asemănătoare unui combustibil fosil și reprezintă astfel un gaz apt a fi utilizat drept combustibil pentru producerea de energie atât în centrala electrică pentru care produce gaz instalația de gazificare, cât și în alte centrale electrice.
36 În aceste condiții, nu se poate vorbi despre o substanță care rezultă din tratamentul termic al deșeurilor în instalația de gazificare și care ar fi incinerată în centrala electrică pentru a se finaliza un proces simplu de eliminare a deșeurilor. Într‑adevăr, și astfel cum au susținut guvernele finlandez și italian, în cazul în care procesul este dus până la capăt în cadrul instalației de gazificare, se generează din deșeuri un produs având caracteristicile unui combustibil.
37 Pe de altă parte, atunci când deșeurile sunt supuse unui tratament termic în vederea eliminării lor în cadrul unei instalații al cărei obiectiv esențial este obținerea de produse materiale, în speță de produse pe bază de gaz, o astfel de instalație trebuie calificată drept instalație de coincinerare, potrivit economiei articolului 3 punctele 4 și 5 din Directiva 2000/76, care leagă de obiectivul esențial al entității în cauză calificarea acesteia drept instalație de incinerare sau drept instalație de coincinerare (a se vedea în acest sens Hotărârea Gävle Kraftvärme, citată anterior, punctul 40).
Cu privire la calificarea centralei electrice
38 În ceea ce privește activitățile centralei electrice în cauză în acțiunea principală, se constată că obiectivul acesteia este producerea de energie prin arderea unor materii prime precum huila și, parțial, a gazului purificat precum cel produs de instalația de gazificare. Astfel, se impune constatarea că o astfel de centrală nu are drept scop principal incinerarea substanțelor care ar rezulta din tratamentul termic al deșeurilor realizat în instalația de gazificare.
39 Pe de altă parte, nu se poate susține că arderea gazului purificat menționat în cadrul centralei electrice împreună cu alți combustibili fosili ar constitui un tratament termic aplicat unui „deșeu” în sensul Directivei 2000/76, ceea ce ar permite calificarea respectivei centrale drept instalație de incinerare.
40 Într‑adevăr, astfel cum s‑a constatat la punctul 17 din prezenta hotărâre, directiva menționată nu include nicidecum în categoria „deșeurilor” substanțele care se prezintă sub formă gazoasă. Este, așadar, exclus să se considere că arderea, în cadrul centralei electrice, a gazului purificat produs de instalația de gazificare ar constitui un tratament termic aplicat unui deșeu.
41 Rezultă din aceasta că, în circumstanțe precum cele din cauza principală, în timp ce instalația de gazificare urmărește obiectivul de a obține produse sub formă gazoasă prin supunerea deșeurilor unui tratament termic, ceea ce este suficient pentru a o califica drept instalație de coincinerare în sensul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76, centrala electrică, ce utilizează gazul purificat obținut prin coincinerarea deșeurilor în cadrul instalației de gazificare menționate, ca înlocuitor al combustibililor fosili preponderent utilizați în activitatea sa de producție de energie, nu se încadrează în domeniul de aplicare al acestei directive.
42 În această privință, în vederea calificării unei entități drept instalație de incinerare sau drept instalație de coincinerare, nu trebuie să se aibă în vedere care dintre cele două calificări ar permite să se obțină nivelul de emisii cel mai favorabil pentru mediu. Acest aspect ține de competența legiuitorului comunitar, care a definit condițiile necesare pentru realizarea calificării juridice a instalațiilor și nivelurile de emisii admisibile atât pentru instalațiile de incinerare și de coincinerare, cât și pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari. Prin urmare, nu sunt pertinente pentru instanța națională care trebuie să se pronunțe asupra unei astfel de chestiuni decât cerințele descrise la articolul 3 punctele 4 și 5 din Directiva 2000/76.
43 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că, în circumstanțe precum cele din cauza principală:
– o instalație de gazificare ce urmărește obiectivul de a obține produse sub formă gazoasă, în cazul de față un gaz purificat, prin supunerea deșeurilor unui tratament termic trebuie calificată drept „instalație de coincinerare” în sensul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76;
– o centrală electrică ce utilizează drept combustibil suplimentar, ca înlocuitor al combustibililor fosili preponderent utilizați în activitatea sa de producție, gazul purificat obținut prin coincinerarea deșeurilor în cadrul unei instalații de gazificare nu se încadrează în domeniul de aplicare al acestei directive.
Cu privire la a patra întrebare
44 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere își pune problema care este starea chimică de la care se poate considera că deșeurile devin „produse”.
45 Această instanță a formulat o astfel de întrebare pornind de la premisa că substanțele gazoase obținute în urma unui tratament termic aplicat unor deșeuri în cadrul unei instalații de gazificare precum cea în cauză în acțiunea principală ar avea în sine caracterul de „deșeuri” în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 2000/76.
46 Or, în această privință, prin răspunsul dat la prima întrebare, s‑a constatat că noțiunea „deșeu” care figurează în această dispoziție nu include substanțele care se prezintă sub formă gazoasă.
47 În aceste condiții, nu este necesar să se răspundă la această a patra întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
48 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Noțiunea „deșeu” definită la articolul 3 punctul 1 din Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor nu include substanțele care se prezintă sub formă gazoasă.
2) Noțiunea „instalație de incinerare” avută în vedere la articolul 3 punctul 4 din Directiva 2000/76 se referă la orice echipament sau unitate tehnică în care se realizează un tratament termic al deșeurilor, cu condiția ca substanțele rezultate în urma utilizării procedeului termic să fie apoi incinerate, și, în această privință, existența unei linii de incinerare nu este un criteriu necesar în vederea unei astfel de calificări.
3) În circumstanțe precum cele din cauza principală:
– o instalație de gazificare ce urmărește obiectivul de a obține produse sub formă gazoasă, în cazul de față un gaz purificat, prin supunerea deșeurilor unui tratament termic trebuie calificată drept „instalație de coincinerare” în sensul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76;
– o centrală electrică ce utilizează drept combustibil suplimentar, ca înlocuitor al combustibililor fosili preponderent utilizați în activitatea sa de producție, gazul purificat obținut prin coincinerarea deșeurilor în cadrul unei instalații de gazificare nu se încadrează în domeniul de aplicare al acestei directive.
Semnături
* Limba de procedură: finlandeza.
Full & Egal Universal Law Academy