Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 15 ianuarie 2009 – Comisia/Italia
(Cauza C‑539/07)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2002/22/CE – Articolul 26 alineatul (3) – Numărul de apel de urgență unic european – Informații privind localizarea apelantului – Punerea la dispoziția autorităților care intervin în cazuri de urgență – Netranspunere în termenul prevăzut”
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Examinarea de către Curte a temeiniciei – Situație care trebuie luată în considerare – Situația la expirarea termenului stabilit prin avizul motivat (art. 226 CE) (a se vedea punctul 9)
2. State membre – Obligații – Executarea directivelor – Neîndeplinirea obligațiilor – Justificare întemeiată pe ordinea juridică internă – Inadmisibilitate (art. 226 CE) (a se vedea punctul 11)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Neadoptarea, în termenul prevăzut, a actelor necesare pentru a se conforma articolului 26 alineatul (3) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213)
Dispozitivul
1)
Prin nepunerea la dispoziția autorităților care intervin în cazuri de urgență a informațiilor privind localizarea apelantului, în măsura posibilităților tehnice, pentru toate apelurile la numărul de apel de urgență unic european „112”, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 26 alineatul (3) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal).
2)
Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy