9.2.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 37/4
Recurs introdus la 19 noiembrie 2007 de S.A.BA.R. SpA împotriva ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a patra) pronunțate la 17 septembrie 2007 în cauza T-176/07, S.A.BA.R. SpA/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-501/07 P)
(2008/C 37/05)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: S.A.BA.R. SpA (reprezentanți: E. Coffrini și F. Tesauro, avvocati)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentei
—
Anularea și/sau modificarea în totalitate a hotărârii Tribunalului de Primă Instanță care face obiectul prezentului recurs în al doilea grad de jurisdicție, și în consecință pronunțarea oricărei hotărâri întemeiate pe lege și conformă cu normele de drept;
—
admiterea concluziilor prezentate deja în acțiunea în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
Prin decizia Comisiei din 5 iunie 2002 (1), privind „ajutorul de stat constând în scutiri fiscale și în împrumuturi în condiții preferențiale acordate în favoarea unor întreprinderi de servicii publice având capital majoritar public”, regimul de scutire fiscală acordat în temeiul articolului 3 alineatul 70 din Legea nr. 549/1995, al articolului 66 alineatul 14 din D. L. nr. 331/1993, astfel cum a fost transformat în lege și modificat, în favoarea societăților pe acțiuni cu participație majoritar publică, care prestează servicii publice locale a fost declarat ajutor de stat incompatibil cu piața comună. Decizia Comisiei nu a avut în vedere anumite societăți, ci a fost extinsă la societățile constituite, potrivit articolului 22 din Legea 241/1990, cu capital majoritar public. Cu toate acestea, decizia nu a fost notificată niciunei societăți (și nici recurentei), neavând destinatari individualizați în mod specific. Statul italian a pus în aplicare decizia sus-menționată prin D.L. nr. 10 din 15 februarie 2007, repartizând sarcina recuperării către Agenzie delle Entrate. În consecință, la data de 20 martie 2007, Agenzia delle Entrate di Guastala a notificat societății recurente comunicări-somații prin protocolul 3796 din 15 martie 2007 pentru suma de 1 912 128,47 euro reprezentând capitalul, pe lângă dobânzi de 2 192 225 euro; prin protocolul 3799 din 15 martie 2007, pentru suma de 815 406,94 euro reprezentând capitalul, pe lângă dobânzi de 783 529 euro; prin protocolul 3800 din 15 martie 2007 pentru suma de 439 549,29 euro, pe lângă dobânzi de 712 588 euro.
Cu toate acestea, societatea recurentă nu are capital majoritar public, ci are capital integral public, motiv pentru care acesteia „considerentele Comisiei și decizia acesteia” nu se pot referi la aceasta.
Aceasta este concesionară in house a serviciilor publice locale subordonate celor opt primării asociate, fiind înființată special în acest scop, potrivit modalităților prevăzute de lege.
Aceeași societate gestionează serviciile publice în regim de monopol, la nivel în principal local, fără a putea influența libera concurență, care nu poate exista întrucât nu există piața.
O societate având capital integral public nu este decât un organ indirect al primăriilor asociate, care sunt adevăratele destinatare ale ajutorului fiscal contestat de către Comisie.
Așadar, din motive obiective și subiective, scutirea fiscală acordată recurentei nu poate fi clasificată drept ajutor de stat nelegal, contrar prevederilor articolului 87 din tratat.
Pentru motivele sintetizate, s-a formulat o acțiune la Tribunalul de Primă Instanță, împotriva deciziei sus-menționate a Comisiei, radiindu-se cauza T-176/07, repartizată Camerei a patra, care a fost soluționată prin ordonanța de inadmisibilitate a Tribunalului din 17 septembrie 2007, motivată prin nerespectarea termenului prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf din Tratatul CE, potrivit căruia acțiunea în anulare ar fi trebuit formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului atacat, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv, potrivit articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură CE.
Aceast aspect este considerat ca fiind neîntemeiat și din perspectiva hotărârii din 17 septembrie 1980 (730/79) (2), a hotărârii din 14 noiembrie 1984 (323/82) (3), a hotărârii din 12 decembrie 1996 (T-358/94) (4) și, în special, a hotărârii Camerei a treia din 23 februarie 2006, în cauza C-346/03 (5), motiv pentru care prin recursul declarat se solicită modificarea acesteia.
Într-adevăr, acțiunea în fața Tribunalului de Primă Instanță a fost introdusă imediat ce societatea recurentă a avut cunoștință de faptul că se afla printre destinatarii deciziei Comisiei, mai exact atunci când a primit notificarea deciziilor de impunere emise de Agenzia delle Entrate.
În continuare este reținut drept un alt motiv de atacare a ordonanței Tribunalului de Primă Instanță faptul că aceasta este concretizarea unei aplicări greșite a articolului 225 din Tratat.
Într-adevăr, cererea de anulare a deciziei Comisiei trebuie considerată ca fiind strâns legată de cererea privind neaplicarea aceleiași decizii, motiv pentru care se solicită modificarea ordonanței pronunțate în primă instanță și sub aspectul necompetenței ratione materiae, declarată de același organ judecătoresc.
(1) JO 2003, L 77, p. 21.
(2) Rec. 1980, p. 2671.
(3) Rec. 1984, p. 3809.
(4) Rec. 1996, p. II-2109.
(5) Rec. 2005, p. I-6159.
Full & Egal Universal Law Academy