8.3.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 64/23
Recurs introdus la 31 decembrie 2007 de AMS Advanced Medical Services GmbH împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a cincea) pronunțate la 18 octombrie 2007 în cauza T-425/03 — AMS Advanced Medical Services GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-565/07 P)
(2008/C 64/34)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: AMS Advanced Medical Services GmbH (reprezentant: S. Schäffler, Rechtsanwältin)
Cealalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), American Medical Systems, Inc.
Concluziile recurentei
—
Anularea hotărârii Tribunalului din 18 octombrie 2007.
—
Obligarea pârâtului și a intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii în primă instanță, cât și procedurii în recurs.
Motivele și principalele argumente
Recursul este întemeiat pe încălcarea dreptului comunitar de către Tribunal. Tribunalul a respins cererea formulată de recurentă de a obliga persoana care a formulat opoziția să facă dovada utilizării serioase a mărcii, întrucât această cerere a fost formulată pentru prima dată în fața camerei de recurs. Astfel, Tribunalul nu ar fi ținut seama de principiul continuității funcționale între organele OAPI și a încălcat articolul 43 alineatele (2) și (3) și articolul 74 din Regulamentul nr. 40/94.
Potrivit principiului continuității funcționale între organele OAPI, camera de recurs ar fi trebuit să își întemeieze decizia pe toate motivele invocate de recurentă atât în procedura în fața diviziei de opoziție, cât și în fața camerei de recurs.
Full & Egal Universal Law Academy