Cauza C‑242/07 P
Regatul Belgiei
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Recurs — Termen de introducere a acțiunii — Articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului — Originalul cererii depus după expirarea termenului — Inadmisibilitate — Noțiunea «eroare scuzabilă» — Noțiunea «caz fortuit»”
Sumarul ordonanței
1. Procedură — Termen de introducere a acțiunii — Decădere — Caz fortuit sau caz de forță majoră — Noțiune
(Statutul Curții de Justiție, art. 45 al doilea paragraf)
2. Procedură — Motivarea hotărârilor — Domeniu de aplicare
3. Procedură — Termen de introducere a acțiunii — Decădere — Eroare scuzabilă —Noțiune
4. Procedură — Termen de introducere a acțiunii — Acțiune introdusă prin fax — Termen pentru depunerea originalului semnat
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 43 alin. (6)]
5. Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Îndreptarea neregularității — Condiții
[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (6)]
1. Nu se poate deroga de la aplicarea normelor comunitare privind termenele de procedură decât în împrejurări cu totul excepționale, de caz fortuit sau de forță majoră, conform articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, având în vedere că aplicarea strictă a acestor norme respectă cerința de securitate juridică și necesitatea de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției.
Noțiunile de forță majoră și de caz fortuit presupun un element obiectiv, referitor la împrejurări neobișnuite și străine operatorului, și un element subiectiv, legat de obligația persoanei interesate de a se proteja de consecințele evenimentului neobișnuit luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive. În special, operatorul trebuie să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii inițiate și, mai ales, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute. Tribunalul nu are obligația de a acoperi lipsa de diligență a unui reclamant.
(a se vedea punctele 16, 17 și 23)
2. Obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu poate fi interpretată în sensul că acesta ar fi ținut să răspundă în detaliu la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă nu are un caracter suficient de clar și precis și nu se întemeiază pe elemente de probă corespunzătoare.
(a se vedea punctele 20 și 34)
3. Deplina cunoaștere a caracterului definitiv al unei decizii, precum și a termenului de introducere a acțiunii aplicabil în temeiul articolului 230 CE nu exclude, în sine, posibilitatea unui justițiabil de a invoca o eroare scuzabilă care ar putea justifica tardivitatea acțiunii sale, din moment ce o astfel de eroare se poate produce în special atunci când instituția vizată a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unui operator normal informat.
(a se vedea punctul 29)
4. Chiar modul de redactare a articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu lasă nicio marjă de apreciere Tribunalului atunci când acesta din urmă aplică această dispoziție. Posibilitatea unui reclamant de a invoca, în vederea respectării normelor de procedură, data recepției unui fax de către grefa Tribunalului este subordonată condiției ca originalul semnat al actului cu privire la care o copie a fost astfel trimisă să parvină la grefa respectivă în cel mult 10 zile. În plus, atunci când faxul este primit cu mai mult de 10 zile înaintea expirării termenului stabilit pentru introducerea unei acțiuni pe rolul Tribunalului, dispozițiile articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu au drept efect prelungirea acestui termen.
În aceste condiții, un stat membru nu poate invoca o încălcare a principiului proporționalității în măsura în care inadmisibilitatea acțiunii își are originea în lipsa de diligență a acestui stat membru de a transmite grefei Tribunalului originalul semnat al cererii în termenul de introducere a acțiunii, iar nu în modul în care Tribunalul ar fi aplicat articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură, dispoziție care integrează în regulamentul menționat tehnicile de comunicare moderne, una dintre condițiile de aplicare a acesteia nefiind îndeplinită în cauză.
(a se vedea punctele 38-40)
5. Dacă un reclamant dispune, în temeiul articolului 44 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, de opțiunea de a îndrepta neregularitatea cererii sale, în special prin trimiterea anexelor care lipsesc, această îndreptare a neregularității nu este totuși posibilă decât în măsura în care, conform articolului 21 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului, este îndeplinită condiția esențială a sesizării Tribunalului, și anume depunerea cererii. Într‑adevăr, cererea constituie actul de sesizare a instanței în care părțile au obligația de a defini obiectul litigiului și față de care anexele nu au decât o funcție probatorie și de susținere a cererii. În aceste condiții, depunerea anexelor nu poate fi considerată ca fiind echivalentă cu o depunere parțială a cererii.
(a se vedea punctul 41)
ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)
8 noiembrie 2007(*)
„Recurs – Termen de introducere a acțiunii – Articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Originalul cererii depus după expirarea termenului – Inadmisibilitate – Noțiunea «eroare scuzabilă» – Noțiunea «caz fortuit»”
În cauza C‑242/07 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 16 mai 2007,
Regatul Belgiei, reprezentat de doamna L. Van den Broeck, în calitate de agent, asistată de J.‑P. Buyle și C. Steyaert, avocats,
recurent,
cealaltă parte în proces fiind:
Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnul L. Flynn și de doamna A. Steiblytė, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul K. Schiemann, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șasea, domnul P. Kūris și doamna C. Toader (raportor), judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul R. Grass,
după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Ordonanță
1 Prin recursul formulat, Regatul Belgiei solicită anularea Ordonanței Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 15 martie 2007, Belgia/Comisia (T‑5/07, nepublicată în Repertoriu, denumită în continuare „ordonanța atacată”), prin care s‑a respins ca vădit inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea deciziei Comisiei conținute într‑o scrisoare din 18 octombrie 2006, prin care Comisia a refuzat rambursarea către recurent a sumei plătite de acesta cu titlu de debit principal și a dobânzilor aferente creanțelor la Fondul social european (denumită în continuare „decizia în litigiu”), pe motivul că această acțiune a fost introdusă după expirarea termenului și că împrejurările invocate nu constituiau un caz fortuit în sensul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil, în temeiul articolului 53 din statutul menționat, procedurii în fața Tribunalului.
Istoricul cauzei și ordonanța atacată
2 Din ordonanța atacată rezultă că Regatul Belgiei a primit notificarea deciziei în litigiu la 19 octombrie 2006 și că acesta dispunea de un termen care a expirat la 2 ianuarie 2007 pentru a introduce o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii în temeiul articolului 230 CE.
3 La 21 decembrie 2006, Regatul Belgiei a transmis prin fax la grefa Tribunalului o copie a cererii sale semnate, însoțită de anexe. Conform articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, această dată se considera că respectă termenele de procedură, cu condiția ca originalul semnat al cererii să fie depus la grefă în cel mult 10 zile.
4 Or, din ordonanța atacată rezultă că numai anexele originale au fost primite de Tribunal la 27 decembrie 2006, în timp ce originalul semnat al cererii, expediat din greșeală la Ambasada Belgiei la Luxemburg cu valiza diplomatică, nu a ajuns în final la grefa Tribunalului decât la 5 ianuarie 2007.
5 În ordonanța atacată, Tribunalul a considerat atunci că, deoarece Regatul Belgiei nu a transmis originalul semnat al cererii în cele 10 zile care au urmat după trimiterea copiei cererii prin fax, numai data depunerii originalului semnat al cererii, și anume 5 ianuarie 2007, putea fi luată în considerare în vederea respectării termenelor de introducere a acțiunii. În consecință, Tribunalul a considerat că cererea fusese depusă după expirarea termenului.
6 Într‑o scrisoare din 2 februarie 2007, Regatul Belgiei se prevalase totuși de o eroare scuzabilă pentru a se deroga de la termenul în cauză și invocase un caz fortuit în sensul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție.
7 Acest stat membru susținea în scrisoarea menționată că serviciile sale dăduseră dovadă de diligența cerută, trimițând prin fax copia cererii semnate cu mult timp înainte de data expirării termenului de introducere a acțiunii și că acestea nu au putut să sesizeze trimiterea greșită a cererii originale decât atunci când acest aspect le‑a fost semnalat de grefa Tribunalului, la 5 ianuarie 2007. În plus, acest stat sublinia că nu se poate considera nulă o cerere semnată, adresată prin fax, pe motiv că originalul nu ar fi parvenit într‑un termen de 10 zile.
8 Tribunalul, după ce a amintit în ordonanța atacată jurisprudența comunitară privind noțiunea de caz fortuit, a considerat că depunerea tardivă a originalului cererii își avea originea în faptul că ministerul vizat transmisese acest original Ambasadei Belgiei la Luxemburg, care nu l‑ar fi depus în final la grefa Tribunalului decât la 5 ianuarie 2007. Tribunalul a apreciat și că nu fusese prezentat niciun alt element pentru a demonstra existența unor împrejurări excepționale sau a unor evenimente neobișnuite străine instituțiilor Regatului Belgiei și care s‑ar afla la originea pretinsului caz fortuit. În sfârșit, cu privire la eroarea scuzabilă pe care o invoca acest stat membru, acesta a considerat că aspectele legate de funcționarea serviciilor recurentului nu puteau, singure, să confere un caracter scuzabil erorii astfel săvârșite.
Cu privire la recurs
9 Prin recursul formulat, în sprijinul căruia invocă patru motive, Regatul Belgiei solicită Curții:
– anularea ordonanței atacate;
– considerarea ca admisibilă a acțiunii sale având ca obiect anularea deciziei în litigiu și admiterea concluziilor sale prezentate în fața Tribunalului;
– dacă este cazul, trimiterea cauzei la Tribunal pentru a se pronunța asupra fondului;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului și procedurii în primă instanță.
10 Comisia Comunităților Europene solicită respingerea recursului și obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.
11 Potrivit articolului 119 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, pe baza raportului judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să respingă recursul, în tot sau în parte, prin ordonanță motivată.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o lipsă de motivare a ordonanței atacate
Argumentele părților
12 Regatul Belgiei critică Tribunalul că a reprodus jurisprudența comunitară fără a indica în motivarea ordonanței atacate de ce nu deducea din împrejurările cauzei existența unui caz fortuit sau a unei erori scuzabile.
13 Acesta apreciază în special că Tribunalul a refuzat să recunoască existența unui caz fortuit, mulțumindu‑se să constate eroarea săvârșită de serviciile acestuia și afirmând în mod greșit că Regatul Belgiei nu prezentase niciun alt element. Astfel, Tribunalul nu ar fi motivat în special de ce nu deducea existența unui caz fortuit din anumite elemente invocate totuși, precum faptul că unul dintre agenții săi ministeriali, responsabil de cauza C‑227/06 aflată pe rolul Curții, ar fi avut, în jurul datei de 27 decembrie 2006, un contact telefonic cu grefa Curții, care i‑ar fi confirmat primirea a două plicuri și l‑ar fi asigurat că totul este în ordine, precum și împrejurarea că Tribunalul nu i‑a semnalat decât la 5 ianuarie 2007 neprimirea cererii originale, alături de anexele primite efectiv la 27 decembrie 2006.
14 Cu privire la eroarea scuzabilă, Regatul Belgiei consideră că Tribunalul nu a explicat de ce împrejurarea excepțională și inedită că originalul cererii, spre deosebire de anexe, nu parvenise în termen la grefă, nu permitea constatarea, în cauză, a existenței unei erori scuzabile. Prin urmare, Tribunalul nu și‑ar fi îndeplinit obligația de motivare nici în această privință.
15 În ceea ce o privește, Comisia susține că ordonanța a fost motivată în mod temeinic și că aceasta permite Regatului Belgiei să cunoască motivele pentru care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Aprecierea Curții
16 Trebuie amintit că, în repetate rânduri, Curtea a stabilit că nu se poate deroga de la aplicarea normelor comunitare privind termenele de procedură decât în împrejurări cu totul excepționale, de caz fortuit sau de forță majoră, conform articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, având în vedere că aplicarea strictă a acestor norme respectă cerința de securitate juridică și necesitatea de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 26 noiembrie 1985, Cockerill‑Sambre/Comisia, 42/85, Rec., p. 3749, punctul 10, Ordonanța din 5 februarie 1992, Franța/Comisia, C‑59/91, Rec., p. I‑525, punctul 8, precum și Ordonanța din 7 mai 1998, Irlanda/Comisia, C‑239/97, Rec., p. I‑2655, punctul 7).
17 Curtea a mai precizat că noțiunile de forță majoră și de caz fortuit presupun un element obiectiv, referitor la împrejurări neobișnuite și străine operatorului, și un element subiectiv, legat de obligația persoanei interesate de a se proteja de consecințele evenimentului neobișnuit luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive. În special, operatorul trebuie să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii inițiate și, mai ales, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute (Hotărârea Curții din 15 decembrie 1994, Bayer/Comisia, C‑195/91 P, Rec., p. I‑5619, punctul 32).
18 În cauză, după ce a amintit jurisprudența menționată mai sus, Tribunalul a considerat, la punctul 16 din ordonanța atacată, că depunerea tardivă a originalului cererii își avea originea în împrejurarea că Regatul Belgiei trimisese acest original prin valiza diplomatică.
19 Cu privire la celelalte elemente invocate de către Regatul Belgiei, este necesar să se constate, mai întâi, că acesta invocă pentru prima dată în etapa recursului un pretins apel telefonic la grefa Curții care i‑ar fi confirmat că totul era în regulă. În această privință, este suficient să se constate că, în măsura în care un astfel de element nu a fost invocat în fața Tribunalului, acesta nu ar putea fi criticat că nu a inclus acest element în motivarea ordonanței atacate.
20 În continuare, cu privire la împrejurarea că grefa nu i‑a indicat decât la 5 ianuarie 2007 că nu îi parvenise originalul cererii, trebuie amintit că obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu poate fi interpretată în sensul că acesta ar fi ținut să răspundă în detaliu la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă nu are un caracter suficient de clar și precis și nu se întemeiază pe elemente de probă corespunzătoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia, C‑404/04 P, nepublicată în Repertoriu, Rep., p. I‑1*, punctul 90 și jurisprudența citată).
21 Or, în cauză trebuie constatat că, deși în scrisoarea din 2 februarie 2007 menționată anterior se afirmă în mod cert că faptul că grefa nu a confirmat imediat primirea documentelor trimise de Regatului Belgiei constituia un element referitor la împrejurări externe, totuși acest stat membru nu a întreprins nimic în vederea explicării acestei afirmații astfel încât să îi confere un caracter suficient de clar și precis, care să permită sesizarea eventualei relevanțe în vederea aprecierii existenței unui pretins caz fortuit.
22 În aceste împrejurări, trebuie să se admită că Tribunalul a putut stabili, la punctul 16 din ordonanța atacată, fără a încălca obligația de motivare, că nu fusese prezentat niciun alt element pentru a demonstra existența unor împrejurări excepționale sau a unor evenimente neobișnuite străine instituțiilor Regatului Belgiei și care s‑ar afla la originea pretinsului caz fortuit.
23 În orice caz, Regatul Belgiei nu ar putea susține că grefa Tribunalului l‑a informat tardiv cu privire la neprimirea cererii originale, în condițiile în care numai reclamantul are obligația să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii și, în special, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute (a se vedea în acest sens Hotărârea Bayer/Comisia, citată anterior, punctul 32) și, în consecință, Tribunalul nu are obligația de a acoperi lipsa de diligență a unui reclamant.
24 În sfârșit, cu privire la împrejurarea că originalul cererii nu a parvenit la grefa Tribunalului în termenul stabilit, în timp ce anexele au fost depuse în termenul de introducere a acțiunii, este suficient să se constate că, în scrisoarea din 2 februarie 2007 citată anterior, Regatul Belgiei nu a explicat de ce această împrejurare avea un caracter excepțional care să producă o eroare scuzabilă.
25 De altfel, trebuie să se adauge că o asemenea împrejurare nu este, în orice caz, nici excepțională în cadrul procedurilor judecătorești, nici străină instituțiilor Regatului Belgiei în speță.
26 Având în vedere cele de mai sus, primul motiv trebuie respins ca vădit nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea noțiunii de eroare scuzabilă
Argumentele părților
27 În opinia Regatului Belgiei, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând, la punctul 18 din ordonanța atacată, că aspectele legate de funcționarea serviciilor recurentului nu puteau, singure, să confere un caracter scuzabil erorii săvârșite.
28 Comisia apreciază că Tribunalul a respectat în mod fidel jurisprudența comunitară și că în mod întemeiat a concluzionat, la punctul 18 menționat anterior, că statul membru vizat nu ar putea invoca o funcționare deficitară a organizării sale interne pentru a demonstra caracterul scuzabil al erorii care a putut fi săvârșită în speță.
Aprecierea Curții
29 Trebuie amintit că deplina cunoaștere a caracterului definitiv al unei decizii, precum și a termenului de introducere a acțiunii aplicabil în temeiul articolului 230 CE nu exclude, în sine, posibilitatea unui justițiabil de a invoca o eroare scuzabilă care ar putea justifica tardivitatea acțiunii sale, din moment ce, în temeiul unei jurisprudențe constante (a se vedea în special Hotărârea Bayer/Comisia, citată anterior, punctul 26), o astfel de eroare se poate produce în special atunci când instituția vizată a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unui operator normal informat (Hotărârea Curții din 15 mai 2003, Pitsiorlas/Consiliul și BCE, C‑193/01 P, Rec., p. I‑4837, punctul 24).
30 În ordonanța atacată, Tribunalul a aplicat corect jurisprudența citată anterior. Într‑adevăr, după ce a constatat, la punctul 16 din această ordonanță, că depunerea tardivă a cererii era consecința unei disfuncții a serviciilor ministerului vizat, Tribunalul a putut, în mod întemeiat, să stabilească faptul că, în cauză, în absența altor elemente, aspectele legate de funcționarea serviciilor Regatului Belgiei nu puteau, singure, să confere un caracter scuzabil erorii astfel săvârșite, deoarece, în cauză, această eroare corespundea în mod exact unei lipse de diligență a acestor servicii.
31 În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca vădit nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept sau pe o lipsă de motivare, în măsura în care Tribunalul ar fi omis să analizeze un argument
Argumentele părților
32 Regatul Belgiei susține că Tribunalul nu a analizat argumentul pe care l‑ar fi prezentat în scrisoarea din 2 februarie 2007, potrivit căruia sancționarea cu nulitatea cererii a nerespectării termenului de 10 zile pentru a transmite la grefa Tribunalului originalul semnat al cererii ar reprezenta o rigoare procedurală excesivă, în contradicție cu evoluția actuală a mijloacelor de comunicare, reflectată în special de reglementarea privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice.
Aprecierea Curții
33 În cauză, întrucât data recepției faxului nu putea fi luată în considerare în vederea respectării normelor de procedură, doar data depunerii originalului cererii la grefă putea fi reținută în mod valabil. Întrucât această din urmă dată depășea termenul acordat Regatului Belgiei pentru introducerea acțiunii sale, Tribunalul nu a putut decât să dispună cu privire la inadmisibilitatea acțiunii menționate pe motivul depunerii sale tardive, iar nu cu privire la nulitatea cererii, astfel cum susține acest stat membru.
34 În realitate, citind scrisoarea din 2 februarie 2007, acest pretins argument al recurentului seamănă mai mult cu o critică generală a normelor din Regulamentul de procedură, pe care totuși Tribunalul trebuie să le aplice cu strictețe, astfel cum s‑a amintit la punctul 16 din prezenta ordonanță. Or, obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu ar putea fi interpretată în sensul că acesta ar fi ținut să răspundă în detaliu la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă nu are un caracter suficient de clar și precis și nu se întemeiază pe elemente de probă corespunzătoare (a se vedea Hotărârea din 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, Rec., p. I‑1611, punctul 121, și Hotărârea din 11 septembrie 2003, Belgia/Comisia, C‑197/99 P, Rec., p. I‑8461, punctul 81).
35 În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca vădit nefondat.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității
Argumentele părților
36 Regatul Belgiei susține că inadmisibilitatea opusă unei cereri, atunci când originalul acesteia nu parvine la grefa Tribunalului în cele 10 zile care urmează după trimiterea unei copii prin fax efectuată în termenul prevăzut la articolul 230 CE, constituie o încălcare a principiului proporționalității. În absența unui imperativ legat de securitatea juridică, respectarea principiului menționat ar impune să nu se declare inadmisibilă o cerere parvenită prin fax în termenul de introducere a acțiunii impus de Tratatul CE, în măsura în care aceasta este depusă în cele 10 zile care urmează după data expirării termenului acordat pentru depunerea cererii prin fax. În plus, cererea originală ar fi putut fi considerată ca fiind parțial depusă la grefa Tribunalului, în condițiile în care anexele originale i‑au parvenit efectiv la 27 decembrie 2006.
37 Comisia consideră că prezentul motiv este inadmisibil în măsura în care acesta vizează în realitate să pună în discuție legalitatea articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Or, în opinia Comisiei, Regatul Belgiei nu ar putea invoca pe cale incidentală nelegalitatea unei dispoziții din Regulamentul de procedură al Tribunalului pe care ar fi putut să o atace în mod valabil într‑un termen de două luni în temeiul articolului 230 CE. În subsidiar, aceasta apreciază că acest motiv este neîntemeiat în măsura în care legiuitorul comunitar nu a dorit nici să autorizeze, nici să oblige Tribunalul să analizeze, în fiecare caz în parte, caracterul proporțional al unei inadmisibilități invocate în condiții precum cele din prezenta cauză.
Aprecierea Curții
38 Chiar modul de redactare a articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu lasă nicio marjă de apreciere Tribunalului atunci când acesta din urmă aplică această dispoziție. Posibilitatea unui reclamant de a invoca, în vederea respectării normelor de procedură, data recepției unui fax de către grefa Tribunalului este subordonată condiției ca originalul semnat al actului cu privire la care o copie a fost astfel trimisă să parvină la grefa respectivă în cel mult 10 zile.
39 În plus, atunci când, precum în cauză, faxul este primit cu mai mult de 10 zile înaintea expirării termenului stabilit pentru introducerea unei acțiuni pe rolul Tribunalului, dispozițiile articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu au drept efect prelungirea acestui termen (Ordonanța din 18 ianuarie 2005, Zuazaga Meabe/OAPI, C‑325/03 P, Rec., p. I‑403, punctul 18).
40 În aceste condiții, Regatul Belgiei nu poate invoca o încălcare a principiului proporționalității în măsura în care, astfel cum a constatat Tribunalul în ordonanța atacată, inadmisibilitatea acțiunii își are originea în lipsa de diligență a acestui stat membru de a transmite grefei Tribunalului originalul semnat al cererii în termenul de introducere a acțiunii, iar nu în modul în care Tribunalul ar fi aplicat articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură, dispoziție care integrează în regulamentul menționat tehnicile de comunicare moderne, ca urmare a modificărilor stabilite de Tribunal în acord cu Curtea de Justiție și cu aprobarea unanimă a Consiliului în Decizia din 6 decembrie 2000 (JO L 322, p. 4), una dintre condițiile de aplicare a acesteia nefiind îndeplinită în cauză.
41 În sfârșit, Regatul Belgiei nu ar putea susține că cererea sa originală fusese depusă parțial în termen, în măsura în care anexele originale parveniseră efectiv la grefa Tribunalului. Într‑adevăr, dacă un reclamant dispune, în temeiul articolului 44 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, de opțiunea de a îndrepta neregularitatea cererii sale, în special prin trimiterea anexelor care lipsesc, această îndreptare a neregularității nu este totuși posibilă decât în măsura în care, conform articolului 21 din Statutul Curții, aplicabil procedurii în fața Tribunalului, este îndeplinită condiția esențială a sesizării Tribunalului, și anume depunerea cererii. Într‑adevăr, cererea constituie actul de sesizare a instanței în care părțile au obligația de a defini obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 25 septembrie 1979, Comisia/Franța, 232/78, Rec., p. 2729, punctul 3, și Hotărârea Curții din 6 aprilie 2000, Comisia/Franța, C‑256/98, Rec., p. I‑2487, punctul 31) și față de care anexele nu au decât o funcție probatorie și de susținere a cererii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 99). În aceste condiții, depunerea anexelor nu poate fi considerată ca fiind echivalentă cu o depunere parțială a cererii.
42 În consecință, al patrulea motiv trebuie respins ca vădit nefondat.
43 Având în vedere cele de mai sus, recursul trebuie respins ca vădit nefondat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
44 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Belgiei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) dispune:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături
* Limba de procedură: franceza.
Full & Egal Universal Law Academy