23.10.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 288/32
Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2010 — Evropaïki Dynamiki/Comisia
(Cauza T-300/07) (1)
(Contracte de achiziții publice de servicii - Procedură comunitară de cerere de ofertă - Prestare de servicii informatice referitoare la gestiunea și la întreținerea unui portal internet - Respingerea ofertei prezentate de un ofertant - Criterii de atribuire - Obligația de motivare - Eroare vădită de apreciere - Egalitate de tratament - Transparență)
2010/C 288/60
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: E. Manhaeve, agent, asistat de J. Stuyck, avocat)
Obiectul
Pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziilor Comisiei din 21 mai și din 13 iulie 2007 de respingere a ofertelor prezentate de reclamantă în cadrul procedurii de cerere de ofertă ENTR/05/78 pentru lotul nr. 1 (lucrări editoriale și de traducere) și pentru lotul nr. 2 (gestiunea infrastructurilor), referitoare la gestiunea și la întreținerea portalului „Europa ta” (JO 2006/S 143 153057), și de atribuire a acestor contracte unui alt ofertant și, pe de altă parte, o cerere de despăgubire
Dispozitivul
1.
Anulează Decizia Comisiei din 13 iulie 2007 de respingere a ofertei prezentate de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE în cadrul procedurii de cerere de ofertă ENTR/05/78 pentru lotul nr. 2 (gestiunea infrastructurilor), pentru gestiunea și întreținerea portalului „Europa ta”, și de atribuire a acestui contract unui alt ofertant.
2.
Respinge celelalte capete de cerere.
3.
Respinge cererea de despăgubire.
4.
Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis suportă 50 % din propriile cheltuieli de judecată și 50 % din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană, aceasta din urmă suportând 50 % din propriile cheltuieli de judecată și 50 % din cheltuielile de judecată efectuate de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis.
(1) JO C 235, 6.10.2007.
Full & Egal Universal Law Academy