Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 25 noiembrie 2008 – CFCMCEE/OAPI (SURFCARD)
(Cauza T‑325/07)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale SURFCARD – Motiv absolut de refuz – Caracter descriptiv parțial – Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”
Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească pentru a desemna caracteristicile unui produs [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (c)] (a se vedea punctele 47, 64, 68, 73, 77, 78 și 81-84)
Obiectul
Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 14 iunie 2007 (cauza R 1130/2006‑1) privind o cerere de înregistrare a semnului verbal SURFCARD ca marcă comunitară
Date privind cauza
Solicitantul mărcii comunitare:
Caisse fédérale du Crédit mutuel Centre‑Est Europe (CFCMCEE)
Marca comunitară vizată:
Marca verbală SURFCARD pentru produse și servicii din clasele 9, 36 și 38 – cererea nr. 3837564
Decizia diviziei de opoziție:
Respinge în parte cererea de înregistrare
Decizia camerei de recurs:
Respinge recursul
Dispozitivul
1)
Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 14 iunie 2007 (cauza R 1130/2006‑1) în măsura în care prin aceasta este respinsă cererea de înregistrare ca marcă comunitară a semnului verbal SURFCARD pentru „suporturi de date magnetice, suporturi de date optice” din clasa 9, precum și pentru „servicii de cărți de credit, servicii de cărți de debit” din clasa 36 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
2)
Respinge celelalte capete de cerere.
3)
Caisse fédérale du Crédit mutuel Centre‑Est Europe (CFCMCEE) și OAPI suportă propriile cheltuieli de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy