24.11.2007
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 283/29
Acțiune introdusă la 24 iulie 2007 — Dimos Peramatos/Comisia Comunităților Europene
(Cauza T-312/07)
(2007/C 283/53)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Dimos Peramatos (Perama, Grecia) (reprezentanți: G. Gerapetritis și P. Petropoulos, dikigόroi)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantei
—
Anularea deciziei atacate astfel încât să înceteze orice obligație a reclamantei de a restitui sumele care i-au fost plătite în cadrul programului LIFE97/ENV/GR/000380 sau, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul de a obliga localitatea la plata sumei de 93 795,32 EUR cu titlu de determinare contabilă a unor cheltuieli neadmisibile, după cum a recunoscut chiar și Comisia;
—
obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată și a onorariilor avocațiale plătite de reclamantă.
Motivele și principalele argumente
Prezenta acțiune are ca obiect anularea deciziei Comisiei din 7 decembrie 2005 privind nota de debit nr. 3240504536, notificată spre executare localității Perama prin intermediul executorului judecătoresc la 17 mai 2007, emisă în scopul recuperării contribuției financiare plătite de către Comisie în cadrul finanțării acordate localității Perama prin decizia Comisiei C(97)1997/29 final.
Reclamanta invocă o eroare de fapt și o interpretare greșită a deciziei Comisiei. În concret, reclamanta afirmă că obligația sa privea în mod exclusiv plantarea arborilor și în niciun caz supraviețuirea ulterioară a acestora, astfel încât eventuala lor distrugere ulterioară nu putea fi imputată localității. Prin urmare, reclamanta reține că obligația sa juridică a încetat odată cu finalizarea lucrării și că, în această situație, nu era posibil să se pretindă recuperarea datoriilor, cu excepția cazului în care documentele justificative prezentate nu ar îndeplini condițiile de admisibilitate stabilite prin decizie.
Mai mult, reclamanta afirmă că decizia atacată încalcă principiul general referitor la obligația de motivare a actelor instituțiilor comunitare și pe cel al încrederii legitime.
Full & Egal Universal Law Academy