9.2.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 37/29
Acțiune introdusă la 5 decembrie 2007 — Centre de Promotion de l'Emploi par la Micro-Entreprise/Comisia Comunităților Europene
(Cauza T-444/07)
(2008/C 37/45)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Centre de Promotion de l'Emploi par la Micro-Entreprise (CPEM) (Marsilia, Franța) (reprezentant: C. Bonnefoi, avocate)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantului
—
Anularea Deciziei nr. C (2007) 4645 a Comisiei din 4 octombrie 2007 de anulare a asistenței acordate de Fondul Social European, prin Decizia C (1999) 2645 din 17 august 1999, pentru finanțarea unei subvenții FSE în Franța (CPEM);
—
recunoașterea dreptului la despăgubire pentru atingerea adusă în mod public imaginii unui organism care acționează în cadrul unei misiuni de interes general (evaluată la 100 000 de euro);
—
recunoașterea dreptului la o despăgubire individuală cu „un euro simbolic” a personalului CPEM pentru atingerea adusă liniștii acestora în cadrul muncii (amenințare a viitorului structurii de încadrare în muncă a acestora și prin urmare a locului lor de muncă, întrucât faptul de a plăti acel milion de euro înseamnă închiderea CPEM și a MSD);
—
rambursarea onorariilor de avocat și de asistență juridică care au fost necesare și pentru care se va putea prezenta un justificativ.
Motivele și principalele argumente
Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită anularea Deciziei nr. C (2007) 4645 a Comisiei din 4 octombrie 2007 prin care, în urma raportului OLAF, a fost anulată asistența acordată de Fondul Social European (1) pentru finanțarea, sub forma unei subvenții globale, a unui proiect-pilot executat de reclamant.
În susținerea acțiunii sale, reclamantul invocă două grupe de motive. Primele motive se referă la modul în care OLAF a condus procedura de instrumentare și de investigare prin care s-a ajuns la decizia atacată și se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare. Celelalte motive privesc fondul deciziei atacate.
Pe de o parte, reclamantul susține că forma investigației efectuate de OLAF ar fi încălcat mai multe principii ale dreptului comunitar și ale unei instrumentări liniștite, cum ar fi principiul prezumției de nevinovăție și dreptul de a cunoaște conținutul real și precis al acuzațiilor din plângerile care stau la originea procedurii. În plus, acesta susține că OLAF ar fi confundat procedurile prevăzute de Regulamentul nr. 2185/96 (2) cu cele privind investigațiile efectuate în temeiul Regulamentului nr. 2988/95 (3). Pe de altă parte, reclamantul critică OLAF că și-a întemeiat concluziile prin care îl acuză pe acesta pe ediții diferite și evolutive ale „Ghidului promotorului”.
Cu privire la fond, reclamantul critică Comisia pentru că și-a întemeiat decizia pe concluziile raportului realizat de OLAF care ar fi încălcat în mod grav noțiunile de „organism cu scop nelucrativ” și de „punere la dispoziție” din dreptul francez. În plus, acesta susține că OLAF i-ar fi invocat reclamantului superioritatea unui „Ghid al promotorului” față de conținutul unui regulament comunitar. De asemenea, în opinia reclamantului, Comisia ar fi fost informată și chiar ar fi autorizat faptele imputate reclamantului de către OLAF în decizia atacată. În sfârșit, reclamantul invocă un motiv întemeiat pe lipsa aplicabilității și pe neopozabilitatea Regulamentului nr. 1605/2002 (4) pe care s-ar întemeia o parte din raționamentul dezvoltat de OLAF și o parte din decizia atacată.
(1) Decizia nr. C (1999) 2645 a Comisiei din 17 august 1999, modificată prin Decizia nr. C (2001) 2144 din 18 septembrie 2001.
(2) Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, p. 2, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 24).
(3) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).
(4) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy