Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 2 iunie 2008 – WWF‑UK/Consiliul
(Cauza T‑91/07)
„Acțiune în anulare – Regulamentul (CE) nr. 41/2007 – Refacerea rezervelor de cod – Stabilire a TAC pentru anul 2007 – Act cu aplicabilitate generală – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”
1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Regulament care stabilește pentru anul 2007 capturile totale admisibile în ceea ce privește pescuitul de cod în zonele aflate sub incidența regulamentului prin care sunt stabilite măsuri de refacere a rezervelor (art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentele nr. 423/2004 și nr. 41/2007 ale Consiliului) (a se vedea punctele 64-79)
2. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Regulament care stabilește pentru anul 2007 capturile totale admisibile în ceea ce privește pescuitul de cod în zonele aflate sub incidența regulamentului prin care sunt stabilite măsuri de refacere a rezervelor (art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului; Regulamentele nr. 423/2004 și nr. 41/2007 ale Consiliului; Decizia 2005/370 a Consiliului) (a se vedea punctele 81 și 82)
3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Abuz de putere – Gravitatea încălcării obligațiilor de către instituția în cauză – Lipsa unei protecții jurisdicționale efective împotriva acestei încălcări a obligațiilor – Interpretare contra legem a condiției privind necesitatea de a fi vizate individual – Inadmisibilitate (art. 230 al patrulea paragraf CE) (a se vedea punctele 85-88)
Obiectul
Cerere de anulare în parte a Regulamentului (CE) nr. 41/2007 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de stabilire, pentru 2007, a posibilităților de pescuit și a condițiilor asociate pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor (JO 2007, L 15, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 11, p. 3), în măsura în care stabilește capturile totale admisibile (TAC), pentru anul 2007, în ceea ce privește pescuitul de cod în zonele aflate sub incidența Regulamentului (CE) nr. 423/2004 al Consiliului din 26 februarie 2004 de stabilire a unor măsuri de refacere a rezervelor de cod (JO L 70, p. 8, Ediție specială, 04/vol. 7, p. 134)
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2)
WWF UK Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu.
3)
Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy