12.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 220/7
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 16 iulie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Cour du travail de Liège — Belgia) — Mono Car Styling SA, în lichidare/Dervis Odemis și alții
(Cauza C-12/08) (1)
(Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare - Directiva 98/59/CE - Articolele 2 și 6 - Procedura de informare și de consultare a personalului în cazul concedierilor colective - Obligații ale angajatorului - Dreptul la acțiune al lucrătorilor - Cerință de interpretare conformă)
2009/C 220/11
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Cour du travail de Liège
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Mono Car Styling SA, în lichidare
Pârâți: Dervis Odemis și alții
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Cour du travail de Liège (Belgia) — Interpretarea articolelor 2, 3 și 6 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO L 225, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 95) — Legalitatea procedurii de informare și de consultare a personalului în caz de concediere — Lipsa notificării scrise referitoare, în special, la motivele concedierilor preconizate, la numărul și la categoria de lucrători care urmează a fi concediați și la criteriile propuse pentru selectarea respectivilor lucrători — Efectul inexistenței unei contestații din partea reprezentanților lucrătorilor cu privire la dreptul lucrătorilor de a acționa în justiție în mod individual pentru a contesta legalitatea procedurii de concediere — Întinderea cerinței interpretării conforme
Dispozitivul
1)
Articolul 6 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective coroborat cu articolul 2 din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care instituie proceduri ce urmăresc să permită atât reprezentanților lucrătorilor, cât și acestora din urmă considerați în mod individual să controleze respectarea obligațiilor prevăzute de această directivă, dar care limitează dreptul individual la acțiune al lucrătorilor în ceea ce privește obiecțiile care pot fi invocate și îl condiționează de cerința ca obiecțiile să fi fost formulate în prealabil la adresa angajatorului de reprezentanții lucrătorilor, precum și de comunicarea prealabilă către angajator, de către lucrătorul în cauză, a împrejurării că acesta contestă faptul că procedura de informare și de consultare a fost respectată.
2)
Împrejurarea că o reglementare națională care instituie proceduri ce permit reprezentanților lucrătorilor să asigure controlul respectării de către angajator a tuturor obligațiilor de informare și de consultare prevăzute de Directiva 98/59 însoțește de limitări și de condiții dreptul individual la acțiune pe care îl recunoaște de altfel fiecărui lucrător afectat de o concediere colectivă nu este de natură să încalce principiul protecției jurisdicționale efective.
3)
Articolul 2 din Directiva 98/59 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care reduce obligațiile angajatorului care intenționează să inițiere concedieri colective în raport cu cele prevăzute la articolul 2 menționat. La aplicarea dreptului intern, instanța națională trebuie, în conformitate cu principiul interpretării conforme a dreptului național, să ia în considerare totalitatea normelor acestuia și să le interpreteze pe cât posibil în lumina textului și a finalității Directivei 98/59 pentru a atinge rezultatul prevăzut de aceasta. Are astfel obligația de a asigura, în cadrul competențelor sale, că obligațiile care revin unui astfel de angajator nu sunt reduse în raport cu cele prevăzute la articolul 2 din directiva menționată.
(1) JO C 79, 29.3.2008
Full & Egal Universal Law Academy