12.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 220/9
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 iulie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunale di Napoli — Sezione Lavoro — Italia) — Raffaello Visciano/Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS)
(Cauza C-69/08) (1)
(Politică socială - Protecția lucrătorilor - Insolvabilitatea angajatorului - Directiva 80/987/CEE - Obligația de a plăti totalitatea creanțelor în limita unui plafon prestabilit - Natura creanțelor lucrătorului față de instituția de garantare - Termen de prescripție)
2009/C 220/13
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Napoli — Sezione Lavoro
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Raffaello Visciano
Pârât: Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS)
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Tribunale di Napoli Sezione Lavoro — Interpretarea articolelor 3 și 4 din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului (JO L 283, p. 23, Ediție specială 05/vol. 1, p. 197) — Garantarea salariilor corespunzătoare ultimelor trei luni ale contractului de muncă în limita unui plafon prestabilit — Deducerea din indemnizația plătită a sumelor de natură salarială plătite în avans de către angajator — Reglementare națională care admite o diferență de calificare juridică a aceleiași prestații în funcție de subiectul obligat să efectueze prestația și care admite o modificare a termenului de prescripție pentru a acționa în justiție
Dispozitivul
1)
Articolele 3 și 4 din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului nu se opun unei reglementări naționale care ar permite calificarea drept „prestații de securitate socială” a creanțelor salariale ale lucrătorilor atunci când acestea sunt plătite de o instituție de garantare.
2)
Directiva 80/987 nu se opune unei reglementări naționale care utilizează ca simplu termen de comparație creanța salarială inițială a lucrătorului salariat pentru a stabili prestația care trebuie garantată prin intervenția unui fond de garantare.
3)
În cadrul unei cereri formulate de un lucrător salariat prin care acesta urmărește să obțină de la un fond de garantare plata creanțelor care privesc salarizarea, Directiva 80/987 nu se opune aplicării unui termen de prescripție de un an (principiul echivalenței). Cu toate acestea, revine instanței naționale obligația de a examina dacă reglementarea acestuia nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității).
(1) JO C 107, 26.4.2008.
Full & Egal Universal Law Academy