4.7.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 153/11
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 30 aprilie 2009 [cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) — Regatul Unit] — The Queen, Christopher Mellor/Secretary of State for Communities and Local Government
(Cauza C-75/08) (1)
(Directiva 85/337/CE - Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului - Obligația de a pune la dispoziția publicului motivarea unei decizii de a nu evalua un proiect)
2009/C 153/22
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division)
Părțile din acțiunea principală
Reclamanți: Christopher Mellor, The Queen
Pârât: Secretary of State for Communities and Local Government
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Court of Appeal (Civil Division) — Interpretarea articolului 4 din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174) — Obligația de a pune la dispoziția publicului motivarea unei decizii de a nu evalua un proiect aparținând categoriilor enumerate în anexa II la directivă
Dispozitivul
1)
Articolul 4 din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003, trebuie interpretat în sensul că nu impune ca decizia prin care se concluzionează că nu este necesar ca un proiect aparținând categoriilor enumerate în anexa II la directiva menționată să fie supus unei evaluări a efectelor asupra mediului să conțină ea însăși motivele pentru care autoritatea competentă a decis că aceasta nu este necesară. Cu toate acestea, în ipoteza în care o persoană interesată solicită acest lucru, autoritatea administrativă competentă este obligată să îi comunice motivele pentru care a fost adoptată această decizie sau informațiile și documentele pertinente ca răspuns la cererea prezentată.
2)
În ipoteza în care decizia unui stat membru de a nu supune un proiect aparținând categoriilor enumerate în anexa II la Directiva 85/337, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, unei evaluări a efectelor asupra mediului conform articolelor 5-10 din directiva menționată indică motivele pe care aceasta se întemeiază, decizia menționată este suficient de motivată în cazul în care motivele pe care le conține, adăugate elementelor care au fost deja aduse la cunoștința persoanelor interesate și eventual completate cu informațiile suplimentare necesare pe care administrația națională competentă este obligată să le furnizeze la cererea acestora, sunt apte să le permită să aprecieze oportunitatea de a formula o acțiune împotriva acestei decizii.
(1) JO C 107, 26.4.2008.
Full & Egal Universal Law Academy