7.11.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 267/19
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 10 septembrie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberster Gerichtshof — Austria) — Dr. Erhard Eschig/UNIQA Sachversicherung AG
(Cauza C-199/08) (1)
(Asigurare de protecție juridică - Directiva 87/344/CEE - Articolul 4 alineatul (1) - Libera alegere a unui avocat de către asigurat - Limitare contractuală - Pluralitate de asigurați prejudiciați ca urmare a aceluiași eveniment - Alegerea reprezentantului legal de către asigurător)
2009/C 267/32
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberster Gerichtshof
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Dr. Erhard Eschig
Pârâtă: UNIQA Sachversicherung AG
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Oberster Gerichtshof (Austria) — Interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 87/344/CEE a Consiliului din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea de protecție juridică (JO L 185, p. 77, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 186) — Clauză cuprinsă în condițiile generale de asigurare ale unui asigurător de protecție juridică, prin care asigurătorul este abilitat să aleagă un reprezentant legal în cazul producerii riscurilor asigurate în care un număr considerabil de asigurați este prejudiciat ca urmare a aceluiași eveniment și prin care, în consecință, se limitează dreptul asiguratului individual de a-și alege liber un avocat (așa-numita „clauză a prejudiciului colectiv”)
Dispozitivul
Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 87/344/CEE a Consiliului din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea de protecție juridică trebuie interpretat în sensul că asigurătorul de protecție juridică nu își poate rezerva dreptul de alege el însuși, atunci când un număr mare de asigurați sunt prejudiciați ca urmare a aceluiași eveniment, reprezentantul legal al tuturor asiguraților în cauză.
(1) JO C 197, 2.8.2008.
Full & Egal Universal Law Academy