12.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 220/13
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 iulie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunale Amministrativo Regionale della Campania — Italia) — Futura Immobiliare srl Hotel Futura, Meeting Hotel, Hotel Blanc, Hotel Clyton, Business srl/Comune di Casoria
(Cauza C-254/08) (1)
(Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare - Directiva 2006/12/CE - Articolul 15 litera (a) - Nerepartizare a costurilor de eliminare a deșeurilor în funcție de producerea efectivă a acestora - Compatibilitate cu principiul „poluatorul plătește”)
2009/C 220/21
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale Amministrativo Regionale della Campania
Părțile din acțiunea principală
Reclamante: Futura Immobiliare srl Hotel Futura, Meeting Hotel, Hotel Blanc, Hotel Clyton, Business srl
Pârâtă: Comune di Casoria
Cu participarea: Azienda Speciale Igiene Ambientale (ASIA) SpA
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Tribunale Amministrativo Regionale della Campania — Interpretarea articolului 15 din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO L 194, p. 39) — Sistem național în care costurile pentru eliminarea deșeurilor nu sunt repartizate în funcție de producerea deșeurilor sau de deținerea acestora în scopul predării către un colector sau către o întreprindere responsabilă de eliminarea lor — Compatibilitate cu principiul „poluatorul plătește”
Dispozitivul
1)
Articolul 15 litera (a) din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile trebuie interpretat în sensul că, în stadiul actual al dreptului comunitar, nu se opune unei reglementări naționale care prevede, în scopul finanțării unui serviciu de gestionare și de eliminare a deșeurilor urbane, o taxă calculată pe baza unei evaluări a volumului de deșeuri generat de utilizatorii acestui serviciu, și nu pe baza cantității de deșeuri efectiv produse și predate spre colectare de către aceștia.
2)
Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica, pe baza elementelor de fapt și de drept care i-au fost prezentate, dacă taxa de eliminare a deșeurilor solide urbane nu conduce la a impune în sarcina anumitor „deținători”, în speță unități hoteliere, costuri vădit disproporționate în raport cu volumele sau cu natura deșeurilor pe care le pot produce.
(1) JO C 209, 15.8.2008.
Full & Egal Universal Law Academy