5.12.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 297/11
Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 15 octombrie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Țărilor de Jos
(Cauza C-255/08) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 85/337/CEE - Evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului - Stabilirea pragurilor - Dimensiunea proiectului - Transpunere incompletă)
2009/C 297/10
Limba de procedură: olandeza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: M. van Beek și J.-B. Laignelot, agenți)
Pârât: Regatul Țărilor de Jos (reprezentanți: C. M. Wissels și M. Noort, agenți)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Transpunerea incorectă a articolului 4 alineatele (2) și (3) coroborat cu anexele II și III la Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directivele 97/11/CE și 2003/35/CE (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174)
Dispozitivul
1.
Prin neadoptarea tuturor actelor necesare pentru ca, în conformitate cu articolul 4 alineatele (2) și (3) din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 și prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003, articol coroborat cu anexele II și III la această directivă, proiectele care pot avea efecte importante asupra mediului să fie supuse unei proceduri de autorizare și unei evaluări a acestor efecte, Regatul Țărilor de Jos nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.
2.
Obligă Regatul Țărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 223, 30.8.2008.
Full & Egal Universal Law Academy