24.1.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 19/10
Ordonanța Curții (Camera a opta) din 24 octombrie 2008 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunal de première instance d'Arlon — Belgia) — Marc Vandermeir/État belge — SPF Finances
(Cauza C-364/08) (1)
(Articolul 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură - Libertatea de stabilire - Articolul 43 CE - Libera prestare a serviciilor - Articolul 49 CE - Autovehicule - Utilizarea de către o persoană care are reședința într-un stat membru a unui vehicul înmatriculat în alt stat membru - Impozitarea acestui vehicul în primul stat membru)
(2009/C 19/17)
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Tribunal de première instance d'Arlon
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Marc Vandermeir
Pârât: État belge — SPF Finances
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Tribunal de première instance d'Arlon — Interpretarea articolelor 43 CE și/sau 49 CE — Dispoziție națională a unui stat membru care obligă un lucrător care desfășoară o activitate independentă și care are reședința în acest stat să își înmatriculeze acolo autovehiculul deja înmatriculat într-un alt stat membru unde își exercită activitatea profesională independentă — Obstacol în calea libertății de stabilire și/sau a liberei prestări a serviciilor
Dispozitivul
Articolele 43 CE și 49 CE trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale a unui stat membru, precum cea în cauză în acțiunea principală, în temeiul căreia un lucrător care desfășoară o activitate independentă și care are reședința în acest stat membru este obligat să înmatriculeze acolo un vehicul luat în leasing de la o societate stabilită într-un alt stat membru, în cazul în care acest vehicul nu este destinat nici să fie utilizat cu titlu permanent în principal pe teritoriul primului stat membru și nici nu este utilizat, în fapt, în acest mod.
(1) JO C 260, 11.10.2008.
Full & Egal Universal Law Academy