CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JÁN MAZÁK
prezentate la 25 iunie 20091(1)
Cauza C‑301/08
Irène Bogiatzi, căsătorită Ventouras,
împotriva
Deutscher Luftpool
Luxair SA
Comunitățile Europene
Statul Marelui Ducat al Luxemburgului
Le Foyer Assurances SA
[cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată de Cour de Cassation (Luxemburg)]
„Regulamentul nr. 2027/97– Articolul 29 din Convenția de la Varșovia – Răspunderea unui operator de transport aerian comunitar pentru un prejudiciu suferit de un călător în cazul unui accident – Termen pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire pentru prejudiciul suferit – Convenție internațională încheiată de statele membre – Competența Curții de Justiție pentru a interpreta, în temeiul articolului 234 CE, articolul 29 din Convenția de la Varșovia – Efectul unui regulament comunitar asupra unei convenții internaționale – Articolul 307 CE”
I – Introducere
1. Prin decizia din 26 iunie 2008, primită de Curte la 7 iulie 2008, Cour de cassation (Curtea de Casație) din Luxemburg a adresat un număr de întrebări Curții de Justiție în temeiul articolului 234 CE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare de interpretare a Regulamentului (CE) nr. 2027/97 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente(2) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2027/97”), în contextul aplicării Convenției pentru unificarea anumitor norme privind transportul internațional aerian, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929 (denumită în continuare „Convenția de la Varșovia”).
2. Întrebările adresate Curții au fost formulate în cadrul unei acțiuni introduse de doamna Irène Bogiatzi împotriva Luxair și Deutscher Luftpool, o asociație de drept german, privind prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a unui accident care a avut loc în timpul îmbarcării la bordul unui avion al companiei Luxair la 21 decembrie 1998 („data pertinentă”).
3. Pentru a determina dacă dreptul doamnei Bogiatzi de a introduce o acțiune în despăgubire este lovit de prescripție, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe dacă articolul 29 din Convenția de la Varșovia, care prevede un termen de doi ani în care poate fi introdusă o astfel de acțiune, este aplicabil în împrejurările acestei cauze, deși Regulamentul nr. 2027/97 nu conține nicio dispoziție expresă în acest sens și, în caz afirmativ, dacă aceste termen poate fi întrerupt, poate fi suspendat sau dacă se poate renunța la acesta.
4. În orice caz, în această privință, prima întrebare adresată privește, cu titlu preliminar, întinderea competenței Curții, în temeiul articolului 234 CE, de a interpreta Convenția de la Varșovia, în cazul în care există o astfel de competență.
II – Cadrul juridic
A – Convenția de la Varșovia
5. Convenția de la Varșovia conține, printre altele, norme privind răspunderea operatorilor de transport aerian în cazul unor accidente. Aceasta a fost modificată de mai multe ori, în special prin Protocolul de la Haga din 28 septembrie 1955, prin Convenția încheiată la Guadalajara la 18 septembrie 1961 și prin cele patru protocoale adiționale de la Montréal din 25 septembrie 1975.
6. Deși Comunitatea nu este ea însăși parte la Convenția de la Varșovia, cele 15 state membre la data pertinentă erau toate parte la convenție la momentul respectiv.
7. Articolul 29 din Convenția de la Varșovia, în versiunea în vigoare la data faptelor din acțiunea principală, prevedea în ceea ce privește acțiunea în despăgubiri:
„1. Acțiunea în răspundere trebuie introdusă, sub sancțiunea decăderii, într‑un termen de doi ani de la data sosirii la destinație sau de la data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la oprirea transportului
2. Modul de calculare a termenului este stabilit de legea instanței sesizate.”
8. Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional („Convenția de la Montréal”)(3), care viza modernizarea și refacerea Convenției de la Varșovia și a instrumentelor conexe, a fost semnată la Montréal la 28 mai 1999. Aceasta fost semnată și de Comunitate la 9 decembrie 1999 și aprobată în numele Comunității prin Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001 privind încheierea Convenției de la Montréal(4).
9. Convenția de la Montréal, la care sunt parte atât Comunitatea, cât și cele 27 de state membre, a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2003, cu alte cuvinte după data pertinentă. Trebuie să se observe totuși că articolul 35 din această convenție, intitulat „Termenul de introducere a acțiunii în răspundere”, este identic cu articolul 29 din Convenția de la Varșovia.
B – Regulamentul nr. 2027/97
10. Preambulul Regulamentului nr. 2027/97, în versiunea în vigoare la data pertinentă, cuprinde, în privința a ceea ce interesează în prezenta cauză, următoarele considerații:
„(1) […] în cadrul politicii comune în domeniul transporturilor, este necesar să se îmbunătățească nivelul protecției călătorilor implicați în accidente aeriene;
(2) […] normele privind răspunderea în caz de accidente sunt reglementate de Convenția pentru unificarea anumitor norme privind transportul internațional aerian, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, sau de Convenție, așa cum a fost modificată la Haga la 28 septembrie 1955, precum și de Convenția încheiată la Guadalajara la 18 septembrie 1961, oricare se aplică, denumite în continuare, după caz, «Convenția de la Varșovia»; […] Convenția de la Varșovia se aplică în întreaga lume în beneficiul călătorilor și al operatorilor de transport aerian;
(3) […] limita răspunderii stabilită de Convenția de la Varșovia este prea redusă comparativ cu standardele economice și sociale actuale și adeseori dă naștere la acțiuni de durată în justiție, care afectează imaginea transportului aerian; […] în consecință, statele membre au ridicat în mod diferit limita răspunderii, ceea ce a dat naștere la condiții diferite de transport pe piața internă a aviației;
(4) […] în plus, Convenția de la Varșovia se aplică numai transportului internațional; […] pe piața internă a aviației, a fost eliminată distincția dintre transportul intern și internațional; […] în consecință, este necesar să existe același nivel și aceeași natură a răspunderii atât în transportul intern, cât și în cel internațional;
(5) […] reexaminarea și revizuirea totală a Convenției de la Varșovia este așteptată de mult timp și ar reprezenta, pe termen lung, un răspuns mai unitar și mai aplicabil, la nivel internațional, la problema privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente; […] eforturile de majorare a limitelor răspunderii impuse prin Convenția de la Varșovia ar trebui să continue prin negociere la nivel multilateral;
[…]
(7) […] este oportun să se elimine toate limitele pecuniare ale răspunderii în sensul articolului 22 alineatul (1) din Convenția de la Varșovia sau orice alte limite juridice și contractuale, în conformitate cu tendințele actuale la nivel internațional;
[…]”
11. Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2027/97 prevede:
„Noțiunile cuprinse în prezentul regulament care nu sunt definite în alineatul (1) sunt echivalente cu cele utilizate în Convenția de la Varșovia.”
12. Articolul 5 alineatele (1) și (3) prevede:
„(1) Operatorul de transport aerian comunitar efectuează fără întârziere și în orice situație în maximum cincisprezece zile de la stabilirea identității persoanei fizice îndreptățite la despăgubire, plățile în avans care pot fi necesare pentru a satisface nevoi economice imediate în mod proporțional cu prejudiciul suferit.
[…]
(3) O plată în avans nu constituie recunoașterea răspunderii și poate fi dedusă din orice sumă plătită ulterior în baza răspunderii operatorilor de transport aerian comunitari, dar nu este rambursabilă, cu excepția cazurilor prevăzute în articolul 3 alineatul (3) sau în împrejurări în care ulterior se poate dovedi că persoana care a primit plata în avans a provocat sau a contribuit la daună prin neglijență sau că nu a fost persoana îndreptățită la despăgubire.”
13. După data pertinentă, Regulamentul nr. 2027/97 a fost modificat de Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 889/2002”)(5).
III – Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
14. Astfel cum reiese din decizia de trimitere, la 21 decembrie 1998, doamna Bogiatzi a fost victima unei căzături pe macadamul gudronat al aeroportului din Luxemburg cu ocazia îmbarcării într‑un avion al companiei Luxair.
15. La 22 decembrie 2003, aceasta a formulat o acțiune împotriva Deutscher Luftpool și Luxair în fața tribunal d’arrondissement de Luxembourg (Tribunalul Districtual din Luxemburg), în temeiul Regulamentului nr. 2027/97, precum și al Convenției de la Varșovia, având ca obiect obligarea acestora la repararea în solidar a prejudiciului pe care reclamanta l‑a suferit.
16. După ce a constatat că cererea doamnei Bogiatzi fusese introdusă după cinci ani de la accident, tribunal d’arrondissement de Luxembourg a hotărât că acțiunea era inadmisibilă întrucât a fost introdusă după expirarea termenului de doi ani prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia pentru introducerea unei acțiuni în răspundere. În această privință, instanța a considerat că acest termen este un termen prestabilit, care nu poate fi suspendat sau întrerupt.
17. În urma apelului formulat de doamna Bogiatzi, Cour d’Appel (Curtea de Apel) din Luxemburg a stabilit prin hotărârea din 28 martie 2007 că apelul era inadmisibil în măsura în care a fost formulat împotriva companiei de asigurări Le Foyer Assurances SA și a statului Marelui Ducat al Luxemburgului, dar, în esență, confirma hotărârea pronunțată de tribunal d’arrondissement de Luxembourg cu privire la restul motivelor.
18. În procedura din acțiunea principală, este de competența Cour de Cassation să statueze cu privire la recursul pe care doamna Bogiatzi l‑a formulat împotriva acestei hotărâri în măsura în care în cuprinsul acesteia s‑a hotărât că dreptul acesteia împotriva operatorului de transport aerian Luxair și a asigurătorului acestuia Deutscher Luftpool este prescris. Recursul se bazează pe un anumit număr de motive, întemeiate, printre altele, pe încălcarea Regulamentului nr. 2027/97. În special, doamna Bogiatzi contestă legalitatea aplicării, într‑o situație reglementată de regulamentul menționat, a termenului de acțiune de doi ani prevăzut de articolul 29 din Convenția de la Varșovia.
19. În aceste condiții, Cour de Cassation a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Convenția pentru unificarea anumitor norme privind transportul internațional aerian, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, astfel cum a fost modificată la Haga la 28 septembrie 1955, la care face trimitere Regulamentul (CE) nr. 2027/97, face parte dintre normele ordinii juridice comunitare pe care Curtea de Justiție este competentă să le interpreteze în temeiul articolului 234 CE?
2) Regulamentul (CE) nr. 2027/97 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, în versiunea aplicabilă la data accidentului, și anume la 21 decembrie 1998, trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește problemele care nu sunt reglementate în mod expres, dispozițiile Convenției de la Varșovia, în speță articolul 29, continuă să se aplice unui zbor între state membre ale Comunității?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a doua întrebare, articolul 29 din Convenția de la Varșovia, raportat la Regulamentul (CE) nr. 2027/97, trebuie interpretat în sensul că termenul de doi ani prevăzut de acesta poate fi suspendat ori întrerupt sau în sensul că operatorul de transport ori asigurătorul său pot renunța la acest termen printr‑un act considerat de instanța națională ca având valoare de recunoaștere a răspunderii?”
IV – Apreciere juridică
A – Principalele argumente ale părților
20. În prezenta procedură, au fost prezentate observații de către doamna Bogiatzi, de către Luxair, de către guvernul francez și de către Comisie. Toate aceste părți au fost reprezentate la ședința din 19 martie 2009.
21. În ceea ce privește prima întrebare, doamna Bogiatzi susține că, în temeiul articolului 234 CE, Curtea este competentă să interpreteze Convenția de la Varșovia. Din moment ce Regulamentul nr. 2027/97 face trimitere la această convenție, aceasta din urmă trebuie să fie considerată similară unui act adoptat de o instituție a Comunității și ca făcând parte din ordinea juridică comunitară. În plus, o interpretare a Curții este necesară pentru a garanta o uniformitate, ținând seama de faptul că Regulamentul nr. 2027/97 intenționează să armonizeze normele în materie de răspundere a operatorilor de transport aerian.
22. Comisia și guvernul francez susțin, dimpotrivă, că răspunsul la prima întrebare ar trebui să fie negativ. Având în vedere că Comunitatea nu este parte la Convenția de la Varșovia, aceasta din urmă nu poate să fie considerată similară unui act adoptat de o instituție a Comunității în sensul articolului 234 CE, pe care Curtea ar fi competentă să îl interpreteze.
23. În plus, guvernul francez observă, în special, că Comunitatea nu și‑a asumat competențele pe care le exercitau anterior statele membre în cadrul domeniului de aplicare al Convenției de la Varșovia, ceea ce înseamnă că nu se poate susține că dispozițiile acesteia ar fi obligatorii pentru Comunitate, în sensul jurisprudenței Curții din Hotărârea International Fruit Company and Others(6).
24. Guvernul francez și Comisia sunt de acord totuși că faptul că Regulamentul nr. 2027/97 face trimitere la Convenția de la Varșovia nu este fără implicații în ceea ce privește competența Curții în temeiul articolului 234 CE.
25. În această privință, Comisia consideră că Curtea este competentă să interpreteze numai acele dispoziții ale Convenției de la Varșovia la care face trimitere Regulamentul nr. 2027/97. În mod similar, guvernul francez afirmă că, datorită acestor trimiteri în cuprinsul Regulamentului nr. 2027/97, Curtea poate interpreta Convenția de la Varșovia în vederea interpretării dispozițiilor regulamentului în lumina acestei convenții(7).
26. În opinia Luxair, în prezenta cauză, Curtea nu este obligată să interpreteze Convenția de la Varșovia, ci să aplice articolul 307 CE, potrivit căruia convențiile încheiate înainte de Tratatul CE nu aduc atingere dispozițiilor dreptului comunitar.
27. În ceea ce privește cea de a doua întrebare, doamna Bogiatzi invocă, în esență, faptul că Convenția de la Varșovia – și, mai precis, articolul 29 din aceasta – se aplică numai în cazul în care există o dispoziție expresă în acest sens în Regulamentul nr. 2027/97. În lipsa unei trimiteri exprese la dispozițiile relevante din Convenția de la Varșovia, acestui regulament trebuie să i se dea o interpretare autonomă. Astfel cum rezultă din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 2027/97 și din considerentul (7) al acestuia, legiuitorul comunitar a intenționat ca răspunderea operatorilor de transport aerian să fie reglementată numai de acest regulament și să elimine limitele răspunderii prevăzute de Convenția de la Varșovia. Dacă articolul 29 din Convenția de la Varșovia ar fi aplicat în continuare, obiectivul urmărit de regulament – și anume armonizarea condițiilor răspunderii – ar fi compromis.
28. În sfârșit, în opinia doamnei Bogiatzi, termenul pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire nu poate fi lăsat în competența autonomiei procedurale a statelor membre. În orice caz, termenul de doi ani prevăzut de Convenția de la Varșovia nu îndeplinește cerințele privind echivalența și efectivitatea.
29. În mod contrar, Luxair, guvernul francez și Comisia susțin în esență că termenele în care cererile de daune‑interese trebuie introduse sunt un domeniu care continuă să fie reglementat de articolul 29 din Convenția de la Varșovia.
30. În acest context, Luxair observă că Regulamentul nr. 2027/97 nu prevede nimic în ceea ce privește aceste termene pentru introducerea unei acțiuni. Așadar, nu există nicio incompatibilitate între acest regulament și Convenția de la Varșovia. Întrucât Convenția de la Varșovia a fost ratificată și de state care nu sunt state membre ale Uniunii Europene și care au obligații în temeiul dispozițiilor convenției, inclusiv al articolului 29 din aceasta, Curtea trebuie să recunoască supremația acestei convenții în prezenta cauză.
31. În opinia guvernului francez, nu rezultă că Regulamentul nr. 2027/97 intenționa să înlocuiască Convenția de la Varșovia în integralitatea sa; pe de altă parte, principiul securității juridice se opune considerării unui astfel de rol ca fiind implicit. Astfel cum reiese în mod clar din preambulul Regulamentului nr. 2027/94, acesta intenționează mai degrabă să îmbunătățească nivelul protecției călătorilor victime ale unor accidente, dar numai în anumite privințe și excluzând în special aspectul termenelor pentru introducerea unei acțiuni, pe care regulamentul menționat nu îl menționează.
32. În plus, Comisia invocă o jurisprudență constantă în temeiul căreia, în lipsa unei reglementări comunitare în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul comunitar(8). În măsura în care statele membre sunt parte la Convenția de la Varșovia, dispozițiile procedurale ale acestei convenții fac parte din normele care pot fi aplicate în ordinea internă unei cauze precum cea cu care a fost sesizată instanța de trimitere. În sfârșit, Comisia exprimă o îndoială în privința aspectului dacă este rezonabil să se presupună că Regulamentul nr. 2027/97 ar fi exclus de la aplicarea normei procedurale în litigiu fără a prevedea o altă soluție.
33. În ceea ce privește cea de a treia întrebare, doamna Bogiatzi sugerează că ar trebui să se răspundă afirmativ. În susținerea poziției sale, aceasta face trimitere, în special, la interpretarea articolului 29 din Convenția de la Varșovia de către Cour de Cassation din Franța (Curtea de Casație), precum și la obiectul și scopul Convenției de la Varșovia și ale Regulamentului nr. 2027/97, care ar fi compromise, în opinia acesteia, dacă această dispoziție ar primi o interpretare restrictivă. Prin urmare, în condițiile în care aceste instrumente urmăresc să favorizeze o despăgubire rapidă și extrajudiciară a victimelor accidentelor, căutarea unei soluții amiabile ar implica un risc foarte important pentru victimă dacă termenul pentru introducerea unei acțiuni prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia nu ar putea în realitate să fie suspendat, întrerupt sau să facă obiectul unei renunțări.
34. Luxair, guvernul francez și Comisia invocă în esență că, întrucât Curtea nu este competentă să interpreteze Convenția de la Varșovia, este de competența instanțelor de trimitere să determine dacă – și, dacă este cazul, în ce condiții – termenul pentru introducerea unei acțiuni prevăzut la articolul 29 din convenție poate fi suspendat sau poate fi întrerupt sau dacă se poate renunța la acesta.
35. Comisia subliniază că, în temeiul principiului autonomiei procedurale, instanțele naționale trebuie în orice caz să garanteze că termenele pentru introducerea unei acțiuni respectă principiile echivalenței și efectivității.
B – Apreciere
1. Observații introductive
36. Prima întrebare abordează, cu titlu preliminar, aspectul dacă Curtea de Justiție este competentă, în temeiul articolului 234 CE, să interpreteze Convenția de la Varșovia și, în special, ținând seama de obiectul litigiului aflat în fața instanței de trimitere, articolul 29 din convenția menționată. Este evident că un răspuns negativ la această întrebare ar avea drept consecință înlăturarea celei de a treia întrebări, care privește în special interpretarea acestei dispoziții. În schimb, a doua întrebare este prezentată ca o chestiune de interpretare a Regulamentului nr. 2027/97 și, prin urmare, aceasta privește în mod clar o problemă de drept comunitar asupra căreia Curtea poate în principiu să se pronunțe. Prin intermediul acestei întrebări, se încearcă în esență să se determine dacă Regulamentul nr. 2027/97 trebuie înțeles ca excluzând aplicarea articolului 29 din Convenția de la Varșovia în împrejurările cauzei cu care instanța de trimitere este sesizată.
37. Așadar, ceea ce este în discuție aici este, în general, raportul existent între obligațiile eventuale ale unui stat membru în temeiul unui instrument comunitar de drept derivat și cele impuse printr‑un acord internațional la care acest stat este parte cu alte state membre, precum și cu state terțe.
38. În această privință, ar trebui să se remarce că interacțiunea dintre eventualele obligații din dreptul comunitar (în special, cele impuse de Regulamentul nr. 2027/97) și cele care rezultă din articolul 29 din Convenția de la Varșovia, în ceea ce privește termenele pentru introducerea acțiunii respective, poate în realitate să se dovedească mai nuanțată decât lasă să se înțeleagă întrebările adresate Curții. Astfel, în primul rând, chiar dacă se presupune că Regulamentul nr. 2027/97 nu s‑ar opune aplicării de către instanțele naționale a articolului 20 din convenție în cadrul acțiunii în despăgubire reglementate de regulamentul menționat – deși acesta nu se aplică în ceea ce privește aspectul specific al termenelor pentru introducerea acțiunilor –, este posibil ca anumite cerințe ale dreptului comunitar, precum cele care s‑au dezvoltat în privința principiului „autonomiei procedurale”, să trebuiască să fie respectate în acest cadru. În al doilea rând, chiar dacă s‑ar hotărî că Curtea nu este competentă în temeiul articolului 234 CE să interpreteze Convenția de la Varșovia, acest lucru nu înseamnă că această instanță poate să nu ia în considerare convenția menționată în interpretarea sa referitoare la Regulamentul nr. 2027/97.
2. Competența Curții de Justiție de a interpreta articolul 29 din Convenția de la Varșovia
39. Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, în temeiul articolului 300 alineatul (7) CE, acordurile încheiate în condițiile stabilite de acest articol sunt obligatorii pentru instituțiile Comunității și pentru statele membre.
40. În plus, potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții în această privință, un acord încheiat de Consiliu în temeiul articolului 300 CE trebuie, din punctul de vedere al Comunității, să fie considerat similar unui act adoptat de o instituție în sensul articolului 234 CE primul paragraf litera (b), iar imediat ce un astfel de acord intră în vigoare, dispozițiile sale fac parte din sistemul juridic comunitar. În consecință, în cadrul acestui sistem, Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar asupra interpretării unui astfel de acord(9).
41. Acest lucru sugerează că, din moment ce Comunitatea nu este parte la Convenția de la Varșovia, această convenție nu poate, în principiu, să facă parte integrantă din ordinea juridică comunitară, pe care Curtea este competentă să o interpreteze în temeiul articolului 234 CE.
42. Este adevărat că, în cauza International Fruit Company și alții, citată anterior, Curtea, în anumite condiții, a pus pe picior de egalitate situația în care Comunitatea a încheiat în mod formal un acord internațional în temeiul articolului 300 CE și cea în care dispozițiile unui acord internațional au devenit obligatorii pentru Comunitate prin faptul că aceasta își asumă, în temeiul tratatului, competențele exercitate anterior de statele membre în domeniul de aplicare al acordului în cauză(10).
43. Cu toate acestea, în ceea ce privește domeniul transportului aerian internațional, care reprezintă domeniul de aplicare al Convenției de la Varșovia, nu pare să fi avut loc un transfer integral al competențelor exercitate anterior de statele membre, astfel cum este avut în vedere de jurisprudență, care să fi făcut ca dispozițiile convenției să fie obligatorii pentru Comunitate(11).
44. În continuare, nu ar fi rezonabil să se susțină – iar părțile la procedura în fața instanței de trimitere nu au încercat să argumenteze în acest sens – că dispozițiile Convenției de la Varșovia, în special articolul 29 din aceasta, ar fi obligatorii din punct de vedere juridic pentru Comunitate pentru motivul că ar reprezenta expresia normelor cutumiare ale dreptului internațional(12).
45. În sfârșit, faptul că, în preambul și în articolul 2 alineatul (2), Regulamentul nr. 2027/97 face trimitere la Convenția de la Varșovia nu este suficient pentru a permite articolului 29 din aceasta să fie considerat ca formând o parte integrantă din ordinea juridică comunitară, pe care Curtea este competentă să o interpreteze în temeiul articolului 234 CE.
46. Se poate admite că nu este interzis Curții, atunci când aceasta interpretează dreptul comunitar, să ia în considerare de asemenea, în diferite contexte, norme pertinente de drept internațional, în special acorduri internaționale, care nu sunt ca atare obligatorii pentru Comunitate.
47. Aceasta este situația, în mod evident, atunci când – și în măsura în care – o dispoziție de drept comunitar face trimitere în mod expres la o normă de drept internațional, pe care o „încorporează” în norma de drept comunitar respectivă(13). Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2027/97 oferă un exemplu: potrivit acestei dispoziții, atunci când întâlnește o noțiune care nu este definită la articolul 2 alineatul (1) din acest regulament, Curtea trebuie să îi atribuie sensul care îi este atribuit în Convenția de la Varșovia și, în această măsură, aceasta trebuie să „interpreteze” această convenție.
48. În plus, atunci când trebuie să interpreteze dreptul comunitar, Curtea are tendința de a lua în considerare normele pertinente ale dreptului internațional, chiar în lipsa unei astfel de trimiteri. Astfel, Comunitatea face eforturi, în general, să își exercite competențele în conformitate cu dreptul internațional și, mai precis, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale consacrat la articolul 10 CE, de obligațiile internaționale ale statelor sale membre(14).
49. Cu toate acestea, în prezenta cauză, nu se contestă că Regulamentul nr. 2027/97 nu prevede nimic în ceea ce privește termenele pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire și nu cuprinde, în plus, o referire specifică la articolul 29 din Convenția de la Varșovia. În opinia noastră, din acest motiv, o interpretare a acestei dispoziții nu poate să fie prezentată ca „implicită” unei interpretări a Regulamentului nr. 2027/97. În consecință, în opinia noastră, trebuie separat aspectul, care ne preocupă aici, al competenței Curții de a interpreta, cu titlu preliminar, articolul 29 din Convenția de la Varșovia, de situații precum cele evocate mai sus, în care Curtea se folosește de acorduri internaționale în activitatea sa de interpretare.
50. Ținând seama de ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 29 din Convenția de la Varșovia nu face parte din normele de drept comunitar pe care Curtea de Justiție este competentă să le interpreteze în temeiul articolului 234 CE.
51. Prin urmare, Curtea nu este obligată să răspundă la a treia întrebare adresată.
3. Termenul pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire
52. Pentru a determina în ce măsură, ținând seama de Regulamentul nr. 2027/97, aplicarea articolului 29 din Convenția de la Varșovia poate să fie înlăturată într‑o procedură națională, poate fi util să se amintească, mai întâi, anumite aspecte ale raporturilor dintre ordinile juridice și instrumentele menționate.
53. În această privință, din articolul 300 alineatul (7) CE și din jurisprudența constantă a Curții reiese că acordurile internaționale la care Comunitatea este parte prevalează asupra textelor de drept comunitar derivat și – întrucât fac parte integrantă din ordinea juridică comunitară – asupra normelor de drept național incompatibile(15).
54. Cu toate acestea, din moment ce, astfel cum s‑a explicat mai sus, dispozițiile Convenției de la Varșovia în discuție în prezenta cauză nu sunt obligatorii pentru Comunitate, acestea nu pot, în cazul unui conflict de legi, să prevaleze asupra dispozițiilor Regulamentului nr. 2027/97.
55. În schimb, este evident că, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, instanța națională este obligată să aplice integral dispozițiile unui regulament comunitar și să refuze aplicarea oricărei dispoziții eventual contrare ale legii naționale, inclusiv, în principiu, a normelor care provin din convenții internaționale care sunt obligatorii pentru statul membru respectiv(16). În consecință, în situațiile în care dispozițiile Regulamentului nr. 2027/97 se opun celor ale Convenției de la Varșovia, primele ar prevala în principiu asupra celor din urmă și ar exclude, așadar, în procedurile jurisdicționale naționale, aplicarea normei convenționale respective.
56. Această afirmare a principiului supremației dreptului comunitar trebuie, bineînțeles, să fie avută în vedere în lumina primului paragraf al articolului 307 CE, care prevede că dispozițiile tratatului nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate până la intrarea în vigoare a tratatului între unul sau mai multe state membre, pe de o parte, și una sau mai multe țări terțe, pe de altă parte. În temeiul acestei dispoziții, care este în principiu aplicabilă în cazul Convenției de la Varșovia, întrucât aceasta constituie un acord preexistent încheiat între statele membre și state terțe, o normă de drept comunitar incompatibilă poate fi lipsită de efect din cauza unui acord internațional încheiat anterior de un stat membru. Astfel, un stat membru poate, în temeiul acestei dispoziții să se abată de la o obligație de drept comunitar, deși, potrivit interpretării mai degrabă restrictive pe care Curtea o dă acestei dispoziții, statul membru nu poate să se abată decât în măsura strict necesară pentru respectarea obligațiilor sale internaționale față de statele terțe(17).
57. Trebuie să se constate totuși că, în prezenta cauză, nu pare să existe un veritabil conflict direct de această natură între Regulamentul nr. 2027/97 și Convenția de la Varșovia, care să trebuiască să fie rezolvat în ceea ce privește termenul pentru introducerea unei acțiuni prevăzut la articolul 29 din convenție. Astfel, în opinia noastră, acest aspect, ca atare, nu face obiectul dispozițiilor regulamentului.
58. În această privință, în afara faptului că Regulamentul nr. 2027/97 nu conține în mod evident nicio dispoziție expresă privind aspectul termenului pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire, nici din obiectul sau din scopul acestui regulament nu reiese că se intenționa într‑adevăr abordarea aspectului termenului pentru introducerea acțiunii sau, mai precis, al termenului prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia.
59. Deși este adevărat – astfel cum reiese din preambul, în special din considerentele (1) și (2) – că Regulamentul nr. 2027/97 urmărește să îmbunătățească nivelul protecției garantate de Convenția de la Varșovia călătorilor implicați în accidente aeriene, în ceea ce privește, mai precis, normele privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accident, trebuie să se sublinieze că preambulul regulamentului menționează anumite aspecte materiale ale răspunderii operatorilor de transport aerian comunitari, precum limitele pecuniare ale acesteia și posibilitatea pentru transportatori de a face uz de dreptul de apărare în temeiul articolului 20 alineatul (1) al Convenției de la Varșovia(18). Mai mult, aceste aspecte sunt, fiecare, reflectate în dispozițiile regulamentului. În schimb, în preambulul regulamentului nu se face nicio mențiune – cu atât mai puțin în dispozitiv – la aspectele procedurale ale acțiunilor în despăgubire, precum termenul pentru introducerea unei acțiuni care este prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia.
60. În aceste împrejurări, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 2027/97 nu permite interpretarea acestuia în sensul că ar reglementa, chiar și în mod implicit, aspectul termenului pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire și, prin urmare, că ar exclude aplicarea termenului prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia. Astfel, precum în mod întemeiat a observat Comisia, cu siguranță nu se poate prezuma că Regulamentul nr. 2027/97 ar fi intenționat să înlăture aplicarea acestei norme de procedură fără a prevedea o altă soluție în același timp.
61. În consecință, în măsura în care Regulamentul nr. 2027/97 nu reglementează aspectul termenului în care acțiunile în despăgubire trebuie introduse împotriva operatorilor de transport aerian comunitari în caz de prejudicii, trebuie să se concluzioneze, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții privind autonomia procedurală a statelor membre, că în principiu revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a stabili modalitățile procedurale care reglementează această materie(19).
62. Rezultă că, în principiu, nimic nu împiedică un stat membru să aplice, în procedurile naționale din acest domeniu, norme precum cele prevăzute la articolul 29 din Convenția de la Varșovia, care rezultă din acorduri internaționale la care acesta este parte.
63. Cu toate acestea, în măsura în care acțiunile în despăgubire intră în domeniul de aplicare al regimului de răspundere instituit de Regulamentul nr. 2027/97 și constituie, în consecință, acțiuni care urmăresc să asigure apărarea drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului comunitar, statele membre au o obligație de drept comunitar de a garanta că normele procedurale aplicabile nu sunt mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și că acestea nu sunt formulate astfel încât să facă practic excesiv de dificilă sau imposibilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității)(20).
64. În această privință, nu este de competența Curții, ci de competența instanței naționale să determine exact care sunt obligațiile impuse statelor membre potrivit articolului 29 din Convenția de la Varșovia în legătură cu termenele aplicabile acțiunilor în despăgubire și să constate în ce măsură aplicarea acestor termene poate aduce atingere principiilor menționate mai sus(21). Este suficient să observăm aici că, în mai multe rânduri, Curtea a recunoscut astfel compatibilitatea cu dreptul comunitar a stabilirii, în vederea asigurării securității juridice, a unor termene rezonabile pentru introducerea acțiunilor și că un termen de doi ani, astfel cum este prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia nu pare, în opinia noastră, de natură să facă practic excesiv de dificilă sau imposibilă exercitarea dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul Regulamentului nr. 2027/97(22).
65. În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că Regulamentul nr. 2027/97 nu trebuie interpretat, în ceea ce privește termenul pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire pentru prejudiciul suferit în cadrul unui zbor între state membre reglementat de acest regulament, în sensul că se opune ca instanța națională să aplice articolul 29 din Convenția de la Varșovia, în măsura în care acest termen este conform cu principiile comunitare ale efectivității și echivalenței.
V – Concluzie
66. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare după cum urmează:
„– Articolul 29 din Convenția pentru unificarea anumitor norme privind transportul internațional aerian, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929, nu face parte din normele de drept comunitar pe care Curtea de Justiție este competentă să le interpreteze în temeiul articolului 234 CE.
– Regulamentul (CE) nr. 2027/97 din 9 octombrie 1977 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente nu trebuie interpretat, în ceea ce privește termenul pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire pentru prejudiciul suferit în cadrul unui zbor între state membre reglementat de acest regulament, în sensul că se opune ca instanța națională să aplice articolul 29 din Convenția de la Varșovia, în măsura în care acest termen este conform cu principiile comunitare ale efectivității și echivalenței.”
1 – Limba originală: engleza.
2 – JO L 285, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 4, p. 170.
3 – JO 2001, L 194, p. 39, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 113.
4 – JO 2001, L 194, p. 38, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 112.
5 – JO L 140, p. 2, Ediție specială, 07/vol. 9, p. 146.
6 – Hotărârea din 12 decembrie 1972 (21/72-24/72, Rec., p. 1219, punctul 16) și Hotărârea din 3 iunie 2008, Intertanko și alții (C‑308/06, Rep., p. I‑4057, punctele 48 și 49).
7 – A se vedea printre altele Hotărârea din 23 octombrie 2003, Nilsson (C‑154/02, Rec., p. I‑12733, punctul 39).
8 – Comisia face trimitere, printre altele la Hotărârea din 12 februarie 2008, Kempter (C‑2/06, Rep., p. I‑411, punctul 57).
9 – A se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 30 aprilie 1974, Haegeman (181/73, Rec., p. 449, punctul 5), Hotărârea din 15 iunie 1999, Andersson și Wåkerås‑Andersson (C‑321/97, Rec., p. I‑3551, punctul 26), și Hotărârea din 11 septembrie 2007, Merck Genéricos Produtos Farmacêuticos (C‑431/05, Rep., p. I‑7001, punctul 31).
10 – Hotărâre citată la nota de subsol 6, punctele 10-18; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 1975, Douaneagent der Nederlandse Spoorwegen (38/75, Rec., p. 1439, punctul 21), Hotărârea din 14 iulie 1994, Peralta (C‑379/92, Rec., p. I‑3453, punctul 16), și Hotărârea Intertanko și alții, citată la nota de subsol 6, punctul 49.
11 – În această privință, ar trebui să se observe, în primul rând, că adoptarea Regulamentului nr. 2027/97 nu constituie în sine o probă suficientă a faptului că un astfel de transfer al competențelor în cauză a avut loc, întrucât domeniul de aplicare al acestui regulament este net mai restrâns decât cel al Convenției de la Varșovia. Astfel, astfel cum reiese în mod clar din preambulul și din dispozitivul acestuia, Regulamentul nr. 2027/97 urmărește să crească nivelul protecției călătorilor în raport cu operatorii de transport aerian comunitari în ceea ce privește răspunderea acestora din urmă pentru daunele suportate în cazul decesului, rănirii sau altei vătămări corporale a unui călător, în timp ce Convenția de la Varșovia privește și transportul bagajelor și al încărcăturilor. În al doilea rând, ar trebuie să se observe că Convenția de la Montréal, care a înlocuit Convenția de la Varșovia, a făcut obiectul unei ratificări comune de către Comunitate și de către statele membre, plecând de la prezumția că exista încă o competență partajată în domeniul transportului aerian internațional acoperit de Convenția de la Montréal [a se vedea considerentul (4) al preambulului Deciziei Consiliului privind încheierea Convenției de la Montréal, citată la nota de subsol 4]. În sfârșit, nu există nicio mențiune referitoare la faptul că Comunitatea a acționat în mod efectiv ca succesor al statelor membre în ceea ce privește Convenția de la Varșovia sau că celelalte patru părți la această convenție ar fi recunoscut acest rol Comunității.
12 – A se vedea în acest context Hotărârea din 16 iunie 1998, Racke (C‑162/96, Rec., p. I‑3655, punctul 45), și Hotărârea Intertanko și alții, citată la nota de subsol 6, punctul 51.
13 – A se vedea în acest sens Hotărârea Nilsson, citată la nota de subsol 7, punctul 39, și Hotărârea din 23 octombrie 2001, Tridon (C‑510/99, Rec., p. I‑7777, punctul 25).
14 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 1992, Poulsen și Diva Navigation (C‑286/90, Rec., p. I‑6019, punctele 9 și 10), și Hotărârea Intertanko și alții, citată la nota de subsol 6, punctul 52.
15 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania (C‑61/94, Rec., p. I‑3989, punctul 52), Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA (C‑344/04, Rec., p. I‑403, punctul 35), și Hotărârea din 25 februarie 1988, Comisia/Grecia (194/85 și 241/85, Rec., p. 1037, punctele 28-32).
16 – A se vedea în special, în acest sens, Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal (106/77, Rec., p. 629, punctul 21).
17 – A se vedea printre altele, în acest sens, Hotărârea din 14 ianuarie 1997, Centro‑Com (C‑124/95, Rec., p. I‑81, punctele 55-57), Hotărârea din 2 august 1993, Levy (C‑158/91, Rec., p. I‑4287, punctele 11-13), Hotărârea din 14 octombrie 1980, Burgoa (812/79, Rec., p. 2787, punctul 6), și Hotărârea din 27 februarie 1962, Comisia/Italia (10/61, Rec., p. 1). Potrivit acestei jurisprudențe, articolul 307 CE urmărește să garanteze ca orice stat membru să fie în măsură să respecte, conform principiilor dreptului internațional, drepturile țărilor terțe care rezultă dintr‑o convenție anterioară și să își respecte obligațiile aferente.
18 – A se vedea considerentele (3), (7) și, respectiv, (8) ale preambulului Regulamentului nr. 2027/97.
19 – A se vedea în acest sens, în special, Hotărârea din 21 septembrie 1983, Deutsche Milchkontor și alții (205/82-215/82, Rec., p. 2633, punctul 17), Hotărârea din 16 decembrie 1976, Rewe‑Zentralfinanz și Rewe‑Zentral (33/76, Rec., p. 1989, punctul 5), și Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck (C‑312/93, Rec., p. I‑4599, punctul 12).
20 – A se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea Kempter, citată la nota de subsol 8, punctul 57, Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet (C‑432/05, Rep., p. I‑2271, punctul 43), și Hotărârea din 16 mai 2000, Preston și alții (C‑78/98, Rec., p. I‑3201, punctul 31).
21 – A se vedea Hotărârea Centro‑Com, citată la nota de subsol 17, punctul 58, și Hotărârea din 28 martie 1995, Evans Medical și Macfarlan Smith (C‑324/93, Rec., p. I‑563, punctul 29).
22 – A se vedea în acest context Hotărârea Kempter, citată la nota de subsol 8, punctul 58 și jurisprudența citată. În împrejurările din prezenta cauză, nu pare să se ridice nicio problemă deosebită în ceea ce privește principiul echivalenței, în măsura în care, indiferent dacă ne aflăm într‑un context de drept comunitar sau în afară, același termen – cu alte cuvinte, cel prevăzut la articolul 29 din Convenția de la Varșovia – s‑ar impune unei acțiuni în despăgubire pentru un prejudiciu suferit în cadrul unui zbor între state membre, cu alte cuvinte chiar dacă răspunderea pentru dauna suferită nu ar fi reglementată de Regulamentul nr. 2027/97.
Full & Egal Universal Law Academy