Cauza C‑134/08
Hauptzollamt Bremen
împotriva
J. E. Tyson Parketthandel GmbH hanse j.
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof)
„Regulamentul (CE) nr. 2193/2003 — Taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii — Domeniu de aplicare ratione temporis — Articolul 4 alineatul (2) — Produse exportate după intrarea în vigoare a regulamentului menționat, dar în privința cărora se poate dovedi că erau deja expediate spre Comunitate la data primei aplicări a taxelor respective — Supunere”
Sumarul hotărârii
Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor comerciale ilicite — Taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii — Regulamentul nr. 2193/2003
[Regulamentul nr. 2193/2003 al Consiliului, considerentul (6) și art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (2) și art. 5]
Articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 de instituire de taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii trebuie interpretat într‑un sens conform celui al modului său de redactare, și anume că nu sunt supuse taxelor suplimentare produsele în privința cărora se poate dovedi că, la data intrării în vigoare a acestui regulament, și anume 17 decembrie 2003, sunt deja expediate către Comunitatea Europeană și că destinația acestora nu poate fi schimbată. Astfel, articolul 4 alineatul (2) menționat, al cărui mod de redactare este lipsit de ambiguitate, este coerent cu sistemul instituit de Regulamentul nr. 2193/2003. Operatorii economici trebuie într‑adevăr să poată conta pe faptul că produsele pe care le‑au exportat din Statele Unite către Comunitate înainte de data publicării și a intrării în vigoare a acestui regulament nu vor fi supuse taxelor vamale suplimentare instituite de acesta.
În schimb, această așteptare nu este legitimă în privința produselor care au fost exportate după data respectivă, în măsura în care, începând cu această dată, operatorii economici nu puteau ignora faptul că s‑ar aplica taxe vamale suplimentare conform dispozițiilor regulamentului menționat. Prin urmare, considerentul (6) al regulamentului menționat, care prevede că produsele în privința cărora se poate dovedi că au fost exportate din Statele Unite ale Americii către Comunitate înainte de data primei aplicări a taxelor vamale suplimentare, și anume 1 martie 2004, nu ar trebui supuse acestor taxe, nu poate fi invocat în scopul interpretării articolului 4 alineatul (2) din regulamentul menționat într‑un sens vădit contrar modului de redactare a acestei dispoziții.
(a se vedea punctele 15 și 18-20 și dispozitivul)
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
2 aprilie 2009(*)
„Regulamentul (CE) nr. 2193/2003 – Taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii – Domeniu de aplicare ratione temporis – Articolul 4 alineatul (2) – Produse exportate după intrarea în vigoare a regulamentului menționat, dar în privința cărora se poate dovedi că erau deja expediate spre Comunitate la data primei aplicări a taxelor respective – Supunere”
În cauza C‑134/08,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Bundesfinanzhof (Germania), prin decizia din 20 martie 2008, primită de Curte la 2 aprilie 2008, în procedura
Hauptzollamt Bremen,
împotriva
J. E. Tyson Parketthandel GmbH hanse j.,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, domnii A. Borg Barthet (raportor) și E. Levits, judecători,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: domnul R. Grass,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate, pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii S. Schønberg și C. Hermes, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 al Consiliului din 8 decembrie 2003 de instituire de taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii (JO L 328, p. 3).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Hauptzollamt Bremen (denumit în continuare „Hauptzollamt”), pe de o parte, și J. E. Tyson Parketthandel GmbH hanse j. (denumit în continuare „Tyson Parketthandel”), pe de altă parte, în legătură cu perceperea unei taxe vamale suplimentare pe un lot de lame de parchet provenind din Statele Unite.
Cadrul juridic comunitar
3 Considerentele (3), (5) și (6) ale Regulamentului nr. 2193/2003 prevăd:
„(3) Instituirea, inițial, de taxe la import suplimentare sporite, în etape, până la un nivel de 17 % ad valorem pe importurile unui anumit număr de produse selecționate originare din Statele Unite ale Americii este considerată o măsură de retorsiune adaptată, având în vederea neaplicarea, de către Statele Unite ale Americii, a recomandărilor OSL [Organul de soluționare a litigiilor al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC)]. Când va fi atins nivelul sus‑menționat al taxelor suplimentare, Comisia va trebui să prezinte Consiliului o propunere privind acțiunea care trebuie întreprinsă în funcție de evoluția dosarului.
[…]
(5) Produsele pentru care s‑a eliberat o licență de import însoțită de o scutire sau de o reducere a taxelor înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament nu ar trebui supuse acestor taxe vamale suplimentare.
(6) Produsele în privința cărora se poate dovedi că au fost exportate din Statele Unite ale Americii către Comunitate înainte de data primei aplicări a taxelor vamale suplimentare nu ar trebui supuse acestor taxe.” [traducere neoficială]
4 Potrivit articolului 2 alineatul (1) prima liniuță din regulamentul menționat:
„Se instituie o taxă ad valorem care se adaugă taxelor vamale aplicabile în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92, pe produsele originare din Statele Unite ale Americii enumerate în anexa la prezentul regulament, după cum urmează:
– 5 % între 1 martie 2004 și 31 martie 2004.” [traducere neoficială]
5 Articolul 4 alineatele (1) și (2) din același regulament prevede:
„(1) Produsele enumerate în anexă, pentru care s‑a eliberat o licență de import însoțită de o scutire sau de o reducere a taxelor înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, nu sunt supuse taxelor suplimentare.
(2) Produsele enumerate în anexă, în privința cărora se poate dovedi că sunt deja expediate spre Comunitate la data intrării în vigoare a prezentului regulament și că destinația acestora nu poate fi schimbată, nu sunt supuse taxelor suplimentare.” [traducere neoficială]
6 Articolul 5 din Regulamentul nr. 2193/2003 prevede:
„Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.” [traducere neoficială]
7 Regulamentul menționat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 17 decembrie 2003.
Acțiunea principală și întrebarea preliminară
8 La 5 martie 2004, Tyson Parketthandel a solicitat punerea în liberă circulație a unui lot de lame de parchet laminat din lemn de cireș clasificat la subpoziția 4409 20 98 din Nomenclatura combinată care constituie anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1789/2003 al Comisiei din 11 septembrie 2003 (JO L 281, p. 1), lot provenit din Statele Unite, unde fusese încărcat la 20 februarie 2004 în vederea expedierii sale pe cale maritimă.
9 Printr‑o decizie de impunere datată din aceeași zi și adresată Tyson Parketthandel, Hauptzollamt a stabilit taxe la import, și anume o taxă vamală suplimentară și taxa pe valoarea adăugată la import. Taxa vamală suplimentară a fost percepută, sub forma unei taxe ad valorem cu rata de 5 %, conform articolului 2 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 2193/2003.
10 Tyson Parketthandel a depus o reclamație împotriva respectivei decizii de impunere numai în măsura în care aceasta privea taxa vamală suplimentară, reclamație care a făcut obiectul unei decizii de respingere.
11 Tyson Parketthandel a formulat o acțiune împotriva deciziei de respingere a reclamației la Finanzgericht Bremen, care a anulat decizia de impunere de stabilire a cuantumului taxelor la import imputabile acestei societăți, în măsura în care fusese stabilită și luată în considerare o taxă vamală suplimentară în cadrul stabilirii taxei pe valoarea adăugată la import. Astfel, Finanzgericht Bremen a considerat că dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 trebuie interpretate, având în vedere modul de redactare a considerentului (6) al aceluiași regulament, în sensul că nu trebuie percepută o taxă vamală suplimentară pentru produse care erau deja expediate spre Comunitate înainte de data primei aplicări a regimului taxelor vamale suplimentare, și anume înainte de 1 martie 2004, și a căror destinație nu mai putea fi schimbată.
12 În cadrul recursului declarat împotriva acestei hotărâri a Finanzgericht Bremen, Hauptzollamt susține că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 nu trebuie interpretat într‑un sens contrar celui care reiese din modul său de redactare, care este lipsit de ambiguitate.
13 În decizia de trimitere, Bundesfinanzhof arată că modul clar și neechivoc de redactare a articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 și comparația versiunii germane cu versiunile franceză și engleză ale acestei dispoziții pledează în favoarea unei aplicări a acesteia în conformitate cu modul său de redactare. Instanța de trimitere manifestă însă îndoieli, în lumina considerentului (6) al acestui regulament, cu privire la aspectul dacă modul de redactare a articolului 4 alineatul (2) din acesta corespunde efectiv intenției legiuitorului comunitar.
14 Apreciind că soluționarea litigiului cu care este sesizat depinde de interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003, Bundesfinanzhof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul […] nr. 2193/2003 […] trebuie interpretat în mod contrar textului acestuia, în sensul că nu sunt supuse plății de taxe vamale suplimentare produsele în privința cărora se poate dovedi că, la momentul primei aplicări a taxelor vamale suplimentare, sunt deja expediate către Comunitate și că destinația acestora nu poate fi schimbată?”
Cu privire la întrebarea preliminară
15 Îndoielile instanței de trimitere cu privire la interpretarea care trebuie dată dispoziției menționate decurg din faptul că modul de redactare a considerentului (6) al Regulamentului nr. 2193/2003 lasă să se înțeleagă că produsele în privința cărora se poate dovedi că au fost exportate din Statele Unite către Comunitate înainte de data primei aplicări a acestor taxe – și anume, potrivit articolului 2 alineatul (1) din același regulament, înainte de 1 martie 2004 – nu ar trebui supuse unor taxe vamale suplimentare. Prin urmare, o astfel de redactare ar determina o anumită ambiguitate între intenția exprimată astfel de legiuitorul comunitar și modul explicit de redactare a articolului 4 alineatul (2) menționat, potrivit căruia nu se supun acestor taxe produsele în privința cărora se poate dovedi că sunt deja expediate către Comunitate la data intrării în vigoare a regulamentului menționat, și anume, potrivit articolului 5 din acesta, la 17 decembrie 2003.
16 În această privință, trebuie amintit, mai întâi, că considerentele unui act comunitar nu au valoare juridică obligatorie și nu pot fi invocate în mod util pentru a deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză și nici pentru a interpreta aceste dispoziții într‑un sens vădit contrar modului lor de redactare (a se vedea în special Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Deutsches Milch‑Kontor, C‑136/04, Rec., p. I‑10095, punctul 32 și jurisprudența citată).
17 În continuare, trebuie să se constate că nici lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 2193/2003, nici vreo comparație a diferitelor versiuni lingvistice ale acestuia nu arată că textul articolului 4 alineatul (2) din acest regulament ar conține o eroare de redactare.
18 În sfârșit, trebuie arătat că articolul 4 alineatul (2) menționat, al cărui mod de redactare este, de altfel, lipsit de ambiguitate, este coerent cu sistemul instituit de Regulamentul nr. 2193/2003. Astfel cum a arătat Comisia, operatorii economici trebuie într‑adevăr să poată conta pe faptul că produsele pe care le‑au exportat din Statele Unite către Comunitate înainte de data publicării și a intrării în vigoare a acestui regulament nu vor fi supuse taxelor vamale suplimentare instituite de acesta. În schimb, această așteptare nu este legitimă în privința produselor care au fost exportate după data respectivă, în măsura în care, începând cu această dată, operatorii economici nu puteau ignora faptul că s‑ar aplica taxe vamale suplimentare conform dispozițiilor regulamentului menționat.
19 Din considerațiile precedente rezultă că considerentul (6) al Regulamentului nr. 2193/2003 nu poate fi invocat în scopul interpretării articolului 4 alineatul (2) din acesta într‑un sens vădit contrar modului de redactare a acestei dispoziții.
20 Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 trebuie interpretat într‑un sens conform celui al modului său de redactare, și anume că nu sunt supuse taxelor suplimentare produsele în privința cărora se poate dovedi că, la data intrării în vigoare a acestui regulament, sunt deja expediate către Comunitate și că destinația acestora nu poate fi schimbată.
Cu privire la cheltuielile de judecată
21 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
Articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2193/2003 al Consiliului din 8 decembrie 2003 de instituire de taxe vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii trebuie interpretat într‑un sens conform celui al modului său de redactare, și anume că nu sunt supuse taxelor suplimentare produsele în privința cărora se poate dovedi că, la data intrării în vigoare a acestui regulament, sunt deja expediate către Comunitatea Europeană și că destinația acestora nu poate fi schimbată.
Semnături
** Limba de procedură: germana.
Full & Egal Universal Law Academy