29.3.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 79/17
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Cour du travail de Liège (Belgia) la 11 ianuarie 2008 — Mono Car Styling SA, în lichidare/Dervis Odemis, Marc Bayard, Pietro Dimola, Danielle Marra, Youssef Belkaid, Marie-Christine Henri, Philippe Tistaert, Richard Toussaint, Alexandre Van Rutten, François Cristantielli, Khalid Zari, Isabelle Longaretti, Luigi Deiana, Vincent Hellinx, Christophe Novelli, Domenico Castronovo, Rachid Hitti, Alberto D'Errico, Marco Quaranta, Primo Pecci, Giuseppe Montaperto
(Cauza C-12/08)
(2008/C 79/30)
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Cour du travail de Liège
Părțile din acțiunea principală
Apelantă: Mono Car Styling SA, în lichidare
Intimați: Dervis Odemis, Marc Bayard, Pietro Dimola, Danielle Marra, Youssef Belkaid, Marie-Christine Henri, Philippe Tistaert, Richard Toussaint, Alexandre Van Rutten, François Cristantielli, Khalid Zari, Isabelle Longaretti, Luigi Deiana, Vincent Hellinx, Christophe Novelli, Domenico Castronovo, Rachid Hitti, Alberto D'Errico, Marco Quaranta, Primo Pecci, Giuseppe Montaperto
Întrebările preliminare
1.
Articolul 6 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (1), care prevede că:
„Statele membre asigură punerea la dispoziția reprezentanților lucrătorilor și a lucrătorilor proceduri administrative și judiciare care să permită respectarea obligațiilor prevăzute de prezenta directivă”,
trebuie interpretat în sensul că interzice existența unei dispoziții naționale, precum articolul 67 din Legea din 13 februarie 1998 privind unele dispoziții de stimulare a ocupării forței de muncă, în măsura în care prevede că un lucrător nu mai poate contesta respectarea procedurii de informare și de consultare
—
decât pentru motivul că angajatorul nu a respectat condițiile menționate la articolul 66 alineatul 1 al doilea paragraf din aceeași lege,
—
și cu condiția ca reprezentanții personalului în cadrul Consiliului întreprinderii sau, în lipsa acestuia, membrii delegației de sindicat sau, în lipsa acesteia, lucrătorii care ar trebui informați și consultați, să fi notificat angajatorului obiecțiile cu privire la respectarea uneia sau a mai multor condiții prevăzute la articolul 66 alineatul 1 al doilea paragraf, în termen de 30 de zile începând cu data afișării menționate la articolul 66 alineatul 2 al doilea paragraf,
—
și ca lucrătorul concediat să fi informat angajatorul printr-o scrisoare recomandată, că a contestat respectarea procedurii de informare și de consultare și că a solicitat reintegrarea pe postul său, [și acesta, într-un termen de 30 de zile de la data concedierii sale] sau de la data la care concedierile au dobândit caracterul de concediere colectivă?
2.
Presupunând că articolul 6 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, poate fi interpretat în sensul că permite unui stat membru să adopte o dispoziție națională, precum articolul 67 din Legea din 13 februarie 1998 privind unele dispoziții de stimulare a ocupării forței de muncă, în măsura în care prevede că un lucrător concediat nu mai poate contesta respectarea procedurii de informare și de consultare, decât pentru motivul că angajatorul nu a respectat condițiile menționate la articolul 66 alineatul 1 al doilea paragraf din aceeași lege, și cu condiția ca reprezentanții personalului în cadrul Consiliului întreprinderii sau, în lipsa acestuia, membrii delegației de sindicat sau, în lipsa acesteia, lucrătorii care ar trebui informați și consultați, să fi notificat angajatorului obiecțiile cu privire la respectarea uneia sau a mai multor condiții prevăzute la articolul 66 alineatul 1 al doilea paragraf, în termen de 30 de zile începând cu data afișării menționate la articolul 66 alineatul 2 al doilea paragraf, și ca lucrătorul concediat să fi informat angajatorul printr-o scrisoare recomandată, că a contestat respectarea procedurii de informare și de consultare și că a solicitat reintegrarea pe postul său, și acesta, într-un termen de 30 de zile de la data concedierii sale sau de la data la care concedierile au dobândit caracterul de concediere colectivă,
un astfel de sistem este compatibil cu drepturile fundamentale ale persoanelor care fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de instanța comunitară, și mai ales cu articolul 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale?
3.
O instanță națională sesizată cu soluționarea unui litigiu între doi particulari, în speță un lucrător și fostul său angajator, poate să înlăture o dispoziție de drept intern contrară dispozițiilor unei directive comunitare, precum articolul 67 din Legea din 13 februarie 1998 privind unele dispoziții de stimulare a ocupării forței de muncă, pentru a pune în aplicare alte dispoziții de drept intern, care, prin ipoteză, transpun în mod corect o directivă comunitară, precum dispozițiile cuprinse în convenția colectivă de muncă nr. 24 din 2 octombrie 1975, devenită obligatorie prin decretul regal din 21 ianuarie 1976, dar a căror aplicare efectivă este împiedicată de dispoziția de drept intern contrară dispozițiilor unei directive comunitare, în speță articolul 67 din Legea din 13 februarie 1998?
4.
1)
Articolul 2 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998, mai exact alineatele sale (1), (2) și (3), trebuie interpretat în sensul că interzice existența unei dispoziții naționale, precum articolul 66 alineatul 1 din Legea din 13 februarie 1998 privind unele dispoziții de stimulare a ocupării forței de muncă, în măsura în care prevede că angajatorul care intenționează să își respecte obligațiile care îi incumbă în cadrul unei concedieri colective este obligat doar să aducă dovada că a respectat următoarele condiții:
1.
a prezentat Consiliului întreprinderii sau, în lipsa acestuia, delegației de sindicat sau, în lipsa acesteia, lucrătorilor, un raport scris în care previne cu privire la intenția sa de a iniția o concediere colectivă;
2.
trebuie să poată aduce dovada că, referitor la intenția de a iniția o concediere colectivă, a convocat Consiliul întreprinderii, sau, în lipsa acestuia, s-a întâlnit cu delegația de sindicat sau, în lipsa acesteia, cu lucrătorii;
3.
trebuie să fi permis membrilor care reprezintă personalul în cadrul Consiliului întreprinderii sau, în lipsa acestuia, membrilor delegației de sindicat sau, în lipsa acesteia, lucrătorilor să adreseze întrebări privind concedierea colectivă preconizată și să formuleze argumente sau să prezinte contrapropuneri în acest sens;
4.
trebuie să fi examinat întrebările, argumentele și contrapropunerile menționate la punctul 3 și să fi răspuns la acestea?
2)
Aceeași dispoziție trebuie interpretată în sensul că interzice existența unei dispoziții naționale, precum articolul 67 alineatul 2 din Legea din 13 februarie 1998 privind unele dispoziții de stimulare a ocupării forței de muncă, în măsura în care aceasta prevede că lucrătorul concediat nu poate contesta respectarea procedurii de informare și de consultare decât pentru motivul că angajatorul nu a respectat condițiile menționate la articolul 66 alineatul 1 al doilea paragraf, la care se referă întrebarea 1) de mai sus?
(1) JO L 225, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 95.
Full & Egal Universal Law Academy