8.3.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 64/30
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Kammarrätten i Stockholm (Suedia) la 21 ianuarie 2008 — Migrationsverket/Edgar Petrosian, Nelli Petrosian, Svetlana Petrosian, David Petrosian, Maxime Petrosian
(Cauza C-19/08)
(2008/C 64/43)
Limba de procedură: suedeza
Instanța de trimitere
Kammarrätten i Stockholm
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Migrationsverket
Pârâți: Edgar Petrosian, Nelli Petrosian, Svetlana Petrosian, David Petrosian, Maxime Petrosian
Întrebarea preliminară
Articolul 20 alineatul (1) litera (d) și articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 343/2003 (1) al Consiliului (Regulamentul Dublin) trebuie interpretate în sensul că răspunderea examinării unei cereri de azil revine statului membru unde a fost depusă cererea dacă transferul nu este efectuat în termen de șase luni după adoptarea unei decizii temporare de a suspenda transferul și indiferent de momentul adoptării deciziei finale cu privire la efectuarea sau neefectuarea transferului?
(1) JO L 50, 25.2.2003, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 56.
Full & Egal Universal Law Academy