12.4.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 92/20
Acțiune introdusă la 18 februarie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Elenă
(Cauza C-61/08)
(2008/C 92/38)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: G. Zavvos și H. Støvlbæk)
Pârâtă: Republica Elenă
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin adoptarea și prin menținerea în vigoare a articolului 19 alineatul 1 din Kodika Zumvolaiografon (Codul notarial) (Legea 2830/2000), Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene, în special al articolelor 43 CE și 45 CE, precum și al Directivei 89/48/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor de învățământ superior acordate pentru formarea profesională cu durata minimă de trei ani (1);
—
obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
Autoritățile elene afirmă că activitățile notariale sunt exceptate de la aplicarea articolului 43 CE întrucât se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 45 CE. Au fost invocate calitatea notarului de funcționar public, care, prin folosirea sigiliului de stat conferă actelor notariale o mai mare valoare probatorie și executorie, similară celei a unei hotărâri judecătorești, calitatea notarului de agent judiciar, rolul său de consilier juridic și o serie de alte activități. A fost invocat în plus principiul teritorialității care nu permite unui notar grec să se stabilească în altă regiune față de locul în care își are sediul.
2.
Comisia constată că articolul 43 CE constituie o normă fundamentală a Comunității direct aplicabilă în statele membre de la sfârșitul perioadei de tranziție. Scopul acesteia este acela de a garanta acordarea beneficiului tratamenului național oricărui cetățean al unui stat membru care se stabilește, chiar cu reședință secundară, într-un stat membru pentru a exercita o profesie liberală și interzice orice discriminare întemeiată pe cetățenie care rezultă din reglementări naționale.
3.
Excepția de la libertatea de stabilire prevăzută de articolul 45 primul paragraf trebuie să fie limitată la acele activități care, considerate ca atare, „sunt asociate direct și specific exercitării autorității publice”. În opinia Comisiei, nicio specializare sau activitate invocată de autoritățile elene nu constituie o asociere directă și specifică cu exercitarea autorității publice, astfel cum prevede jurisprudența Curții și, prin urmare, nu poate justifica cerința cetățeniei.
4.
Curtea susține că acest criteriu al „asocierii directe și specifice” nu se aplică exercitării de funcții auxiliare și pregătitoare în raport cu cele ale autorității publice care adoptă decizia definitivă. În același mod, Curtea, analizând regimul întreprinderilor de securitate privată, a afirmat că pentru a putea să existe în cazul acestora asociere directă și specifică cu exercitarea autorității publice, persoanele interesate trebuie să fie învestite cu „competențe de constrângere” (2), ceea ce cu siguranță nu este cazul în speță.
5.
Astfel cum rezultă din analiza jurisprudenței Curții, exercitarea autorității publice nu trebuie să fie confundată cu o simplă acțiune care este realizată în interesul general. Simplul fapt că o persoană particulară sau o întreprindere este obligată într-o anumită măsură să acționeze în numele interesului general nu este suficient pentru a califica o astfel de funcție ca exercitare a autorității publice.
6.
În opinia Comisiei, Directiva 89/48 se aplică profesiei de notar întrucât aceasta reprezintă o profesie reglementată în ceea ce privește calificările necesare, iar aplicarea sa nu poate fi eludată invocând transmiterea drepturilor suverane de care dispun notarii pentru următoarele motive:
a)
o astfel de transmitere nu constituie asociere directă și specifică cu exercitarea autorității publice care ar justifica impunerea condiției cetățeniei și
b)
chiar presupunând în plus că notarii pot fi considerați funcționari publici obișnuiți, fapt care nu este adevărat în lipsa unui raport de subordonare al acestora și a unui salariu ca funcționari publici, aceștia nu ar fi excluși de la aplicarea directivei întrucât directiva în discuție se aplică în principiu și serviciului public.
(1) JO L 19, 24.1.1989, p. 16, Ediție specială 05/vol. 2, p. 76.
(2) Hotărârea Curții din 29 octombrie 1998, cauza C-114/97, Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei, punctul 37.
Full & Egal Universal Law Academy