24.5.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 128/21
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Thüringer Finanzgericht, Gotha (Republica Federală Germania) la 25 februarie 2008 — Glückauf Brauerei GmbH/Hauptzollamt Erfurt
(Cauza C-83/08)
(2008/C 128/35)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Thüringer Finanzgericht, Gotha
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Glückauf Brauerei GmbH
Pârât: Hauptzollamt Erfurt
Întrebarea preliminară
Criteriile de independență juridică și economică în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice (1) în vederea aplicării cotelor reduse de impozitare, trebuie interpretate, prin prisma considerentelor acestei directive, în sensul că este necesar să se prezume existența unei dependențe economice între berării, care sunt de altfel independente din punct de vedere juridic, numai în cazul în care berăriile în cauză nu pot interveni pe piață în calitate de concurenți care nu se influențează reciproc, sau simpla posibilitate de a exercita de facto o influență asupra activității comerciale a berăriilor este suficientă pentru ca respectivul criteriu de independență să nu mai fie îndeplinit?
(1) JO L 316, p. 21, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 152.
Full & Egal Universal Law Academy