5.7.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 171/19
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Monomeles Protodikeio Rethimnis (Grecia) la 17 aprilie 2008 — Georgios Lagoudakis/Kentro Anoiktis Prostasias Ilikiomenon Dimou Rethimnis
(Cauza C-162/08)
(2008/C 171/32)
Limba de procedură: greaca
Instanța de trimitere
Monomeles Protodikeio Rethimnis
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Georgios Lagoudakis
Pârât: Kentro Anoiktis Prostasias Ilikiomenon Dimou Rethimnis
Întrebările preliminare
1)
Clauza 5 și clauza 8 alineatele (1) și (3) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, care face parte integrantă din Directiva 1999/70/CE a Consiliului (JO L 175 din 10 iulie 1999, p. 42, Ediție specială 05/vol. 5, p. 129) trebuie să fie interpretate în sensul că dreptul comunitar interzice adoptarea de măsuri legale de către statul membru, în vederea punerii în aplicare a acordului-cadru menționat, atunci când: a) înainte de intrarea în vigoare a directivei, există deja în ordinea juridică națională măsuri legale echivalente în sensul clauzei 5 alineatul (1) din acordul-cadru și b) atunci când, în ordinea juridică națională, prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acordului-cadru, se reduce nivelul general de protecție acordată lucrătorilor cu contract pe durată determinată?
2)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, reducerea protecției garantate pentru lucrătorii pe durată determinată în împrejurarea în care nu există mai multe contracte de muncă pe durată determinată succesive, ci un unic contract, care în realitate are ca obiect prestarea de servicii de către lucrător nu pentru a satisface nevoi provizorii, excepționale sau urgente ale angajatorului, ci nevoi „permanente și durabile”, este legată de punerea în aplicare a acordului-cadru și a directivei menționate anterior și, în consecință, interzisă sau permisă din punctul de vedere al dreptului comunitar?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă la intrarea în vigoare a Directivei 1999/70/CE există în ordinea juridică națională măsuri legale echivalente în sensul clauzei 5 alineatul (1) din acordul-cadru, astfel cum este dispoziția pertinentă în cauza principală din articolul 8 alineatul (3) din Legea nr. 2112/1920, adoptarea unei măsuri legale pe motivul punerii în aplicare a acordului-cadru, precum este dispoziția pertinentă în cauza principală din articolul 11 din Decretul prezidențial nr. 164/2004, constituie o reducere inacceptabilă în ordinea juridică internă a nivelului general de protecție acordată lucrătorilor cu contract pe durată determinată, în sensul clauzei 8 punctele 1 și 3 din acordul-cadru:
a)
atunci când măsura legală menționată de punere în aplicare a acordului-cadru este aplicabilă numai în cazul mai multor contracte sau raporturi de muncă pe durată determinată succesive, nefiind aplicabilă cazurilor agenților contractuali care au încheiat (nu mai multe contracte succesive, ci) un unic contract de muncă pe durată determinată pentru a satisface nevoile „permanente și durabile” ale angajatorului, în timp ce măsura legală echivalentă preexistentă avea în vedere toate cazurile de încheiere a unui contract de muncă pe durată determinată, inclusiv acelea în care lucrătorul a încheiat numai un unic contract de muncă pe durată determinată, dar care are în realitate ca obiect prestarea de servicii de către lucrător, iar nu acoperirea unor nevoi provizorii, excepționale sau urgente, ci în realitate „permanente și durabile”?
b)
atunci când respectiva măsură legală de punere în aplicare a acordului-cadru prevede, ca efect juridic destinat protecției acordate lucrătorilor cu contract pe durată determinată și prevenirii abuzurilor, în sensul Acordului-cadru cu privire la munca pe durată determinată, calificarea cu efect pentru viitor (ex nunc) a contractelor de muncă pe durată determinată drept contracte de muncă pe durată nedeterminată, în timp ce măsurile legale echivalente preexistente prevedeau calificarea contractelor de muncă pe durată determinată drept contracte de muncă pe durată nedeterminată începând de la data încheierii lor inițiale (ex tunc)?
4)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă la intrarea în vigoare a Directivei 1999/70/CE existau în ordinea juridică națională măsuri legale echivalente în sensul clauzei 5 alineatul (1) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată care face parte integrantă din directiva menționată, astfel cum este dispoziția pertinentă în cauza principală din articolul 8 alineatul (3) din Legea nr. 2112/1920, alegerea legiuitorului grec la transpunerea directivei menționate în ordinea juridică greacă care constă, pe de o parte, în excluderea de la protecția acordată prin Decretul prezidențial nr. 164/2004 citat anterior a cazurilor de abuz menționate mai sus, în care lucrătorul a încheiat un unic contract de muncă pe durată determinată, care în realitate are ca obiect prestarea de servicii de către lucrător pentru satisfacerea nu a unor nevoi provizorii, excepționale sau urgente, ci în realitate „permanente și durabile” și, pe de altă parte, în omiterea adoptării unei măsuri legale similare, specifică unui caz concret și eficace, care produce un efect juridic de protecție a lucrătorilor în acest caz specific de abuz, în plus față de protecția generală, prevăzută în mod constant de către dreptul comun al muncii din ordinea juridică greacă în oricare caz de prestare de muncă în temeiul unui contract nul, (independent de existența unui abuz în sensul acordului-cadru), în temeiul căruia lucrătorul poate pretinde plata remunerațiilor sale, precum și o indemnizație de concediere, indiferent dacă contractul de muncă a fost valid sau nu, constituie o reducere inacceptabilă a nivelului general de protecție acordată lucrătorilor cu contract de muncă pe durată determinată în ordinea juridică națională, în sensul clauzei 8, alineatele (1) și (3) din acordul-cadru, ținând cont de faptul că:
a)
obligația de a plăti salariul și indemnizația de concediere este prevăzută de dreptul național pentru orice tip de raport de muncă și nu vizează în mod special prevenirea abuzurilor în sensul acordului-cadru și
b)
punerea în aplicare a măsurii legale echivalente preexistente are ca efect juridic recunoașterea (unicului) contract de muncă pe durată determinată ca fiind un contract de muncă pe durată nedeterminată?
5)
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebările precedente, atunci când interpretează dreptul său național în raport cu Directiva 1999/70/CE, instanța națională trebuie să înlăture aplicarea dispozițiilor incompatibile cu această directivă cuprinse de măsura legală adoptată pe motivul punerii în aplicare a acordului-cadru, dar care conduce la o reducere a nivelului general de protecție acordată lucrătorilor pe durată determinată în ordinea juridică internă, astfel cum sunt dispozițiile Decretului prezidențial nr. 164/2004, care exclud, în mod tacit și indirect, dar clar, o protecție corespunzătoare în cazurile de abuz în care lucrătorul a încheiat un unic contract de muncă pe durată determinată, dar care avea în realitate ca obiect prestarea de servicii de către lucrător care să satisfacă nu nevoi provizorii, excepționale sau urgente, ci în realitate „permanente și durabile”, și trebuie să aplice în locul acestora dispozițiile cuprinse în măsura legală echivalentă națională care exista la intrarea în vigoare a directivei, astfel cum sunt dispozițiile articolului 8 alineatul (3) din Legea nr. 2112/90?
6)
Atunci când instanța națională consideră, în principiu, că într-o cauză privind munca pe durată determinată este aplicabilă o dispoziție [în speță, articolul 8 alineatul (3) din Legea nr. 2112/1920] care constituie o măsură legală echivalentă în sensul clauzei 5 alineatul (1) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată care face parte integrantă din Directiva 1999/70/CE și în temeiul căreia constatarea că un contract de muncă, chiar unic, a fost încheiat pe durată determinată, fără ca aceasta să fie justificată de un motiv obiectiv privind natura, tipul sau caracteristicile activității prestate, implică recunoașterea faptului că acest contract este un contract pe durată nedeterminată:
a)
este compatibilă cu dreptul comunitar o interpretare și punere în aplicare a dreptului intern de către instanța națională, potrivit căreia, în orice situație, constituie un motiv obiectiv pentru încheierea de contracte de muncă pe durată determinată faptul că temeiul juridic pentru încheierea acestora a fost o lege privind angajarea în temeiul unor contracte pe durată determinată pentru satisfacerea unor nevoi sociale sezoniere, periodice, provizorii, excepționale sau suplimentare (în speță, pe dispozițiile din Legea nr. 3250/2004, FEK A' 124/7-7-2004), chiar dacă în realitate nevoile satisfăcute sunt permanente și durabile?
b)
este compatibilă cu dreptul comunitar o interpretare și punere în aplicare a dreptului național de către instanța națională potrivit căreia o dispoziție care interzice transformarea contractelor de muncă pe durată determinată în sectorul public în contracte de muncă pe durată nedeterminată trebuie interpretată în sensul că în sectorul public transformarea unui contract sau a unui raport pe durată determinată în contract sau raport pe durată nedeterminată este absolut interzisă în oricare situație, chiar și atunci când acest contract a fost încheiat în mod abuziv pe durată determinată, și anume atunci când nevoile satisfăcute erau în realitate permanente și durabile și că într-un astfel de caz instanța națională nu mai are posibilitatea să aprecieze natura reală a raportului de muncă în litigiu și calificarea sa corectă drept contract pe durată nedeterminată; sau interdicția menționată mai sus trebuie să se limiteze numai la contractele de muncă pe durată determinată care au fost încheiate în mod real pentru a satisface nevoi provizorii, neprevăzute, urgente, excepționale sau similare, cu excepția contractelor încheiate în realitate pentru a satisface nevoi care sunt permanente și durabile?
Full & Egal Universal Law Academy