2.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 197/12
Acțiune introdusă la 20 mai 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei
(Cauza C-211/08)
(2008/C 197/19)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: E. Traversa și R. Vidal Puig, agenți)
Pârât: Regatul Spaniei
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin refuzarea rambursării către beneficiarii sistemului național de sănătate spaniol a cheltuielilor medicale suportate de aceștia într-un alt stat membru în cazul unui tratament în spital primit conform articolului 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), în măsura în care nivelul de acoperire aplicabil în statul membru în care se acordă tratamentul respectiv este inferior celui prevăzut prin legislația spaniolă, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 din tratat;
—
obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
Legislația spaniolă în materia securității sociale prevede că prestațiile în spital acoperite de sistemul național de sănătate trebuie furnizate de propriul sistem, cu excepția cazurilor excepționale de „asistență sanitară urgentă, imediată și având caracter vital”. Drept consecință, atunci când un beneficiar al sistemului național de sănătate spaniol se deplasează temporar într-un alt stat membru, iar în cursul șederii respective primește asistență în spital care este necesară din punct de vedere medical, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, cheltuielile suportate de acesta nu sunt rambursate de autoritățile spaniole.
2.
Atunci când nivelul de acoperire a cheltuielilor aferente tratamentului în spital aplicabil conform dispozițiilor din alt stat membru este mai puțin favorabil decât cel prevăzut prin legislația spaniolă, refuzul autorităților spaniole de a rambursa diferența îi poate descuraja pe beneficiarii sistemului național de sănătate spaniol de a se deplasa în statul membru respectiv, cu scopul de a primi servicii care nu au caracter medical (de exemplu, servicii în domeniul educației sau turismului) sau, în ceea ce îi privește pe beneficiarii care s-au deplasat deja, îi poate determina să-și anticipeze întoarcerea, cu scopul de a primi gratuit tratamentul în spital în Spania. Astfel, normativa spaniolă în cauză poate restrânge atât prestarea acelor servicii diferite de serviciile medicale care determină inițial deplasarea temporară a unui beneficiar în alt stat membru, cât și prestarea subsecventă de servicii medicale în acel stat membru conform prevederilor articolului 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.
3.
Restricțiile menționate privind libera prestare a serviciilor nu sunt justificate în temeiul tratatului. În special, autoritățile spaniole nu au demonstrat că restricțiile menționate sunt necesare pentru a evita un prejudiciu grav adus echilibrului financiar sistemului național de sănătate spaniol. În consecință, trebuie concluzionat că reglementarea în cauză este contrară articolului 49 CE.
(1) JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26.
Full & Egal Universal Law Academy