30.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 223/19
Recurs introdus la 22 mai 2008 de Philippe Guigard împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) pronunțate la 11 martie 2008 în cauza T-301/05, Guigard/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-214/08 P)
(2008/C 223/31)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurent: Philippe Guigard (reprezentanți: S. Rodrigues și C. Bernard-Glanz, avocats)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentului
—
Constatarea admisibilității recursului;
—
anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene pronunțate la 11 martie 2008 în cauza T-301/05;
—
admiterea concluziilor având ca obiect anularea și acordarea de despăgubiri prezentate de recurent în primă instanță;
—
obligarea pârâtei în primă instanță la plata tuturor cheltuielilor de judecată corespunzătoare acțiunii în anulare și recursului.
Motivele și principalele argumente
În esență, recurentul invocă trei motive în susținerea recursului său.
Prin intermediul primului motiv, care cuprinde două aspecte, recurentul susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat Convenția de la Lomé IV (1).
Eroarea ar consta, pe de o parte, în faptul că Tribunalul ar fi considerat că, în temeiul articolului 313 alineatul (2) litera (k) din Convenția de la Lomé, ordonatorul național are sarcina să decidă recrutarea de consultanți și experți de asistență tehnică, fără a ține seama de competența de control bugetar și de gestionare a fondurilor recunoscută Comisiei prin convenția respectivă și de obligația ce revine acestei instituții de a oferi ordonatorului național asistență tehnică la negocierea contractelor.
Pe de altă parte, eroarea comisă de către Tribunal ar consta în faptul că ar fi considerat că cererea ordonatorului național adresată Comisiei pentru aprobarea reînnoirii contractului de muncă al recurentului trebuie să conțină menționarea explicită a articolului 314 din Convenția de la Lomé, pentru ca termenul de 30 de zile prevăzut prin această dispoziție să înceapă să curgă, deși o astfel de cerință nu rezultă nicidecum din articolul menționat. Potrivit recurentului, dacă ar fi interpretat în mod corect articolul citat anterior, Tribunalul ar fi trebuit prin urmare să constate nerespectarea termenului amintit de către Comisie.
Prin cel de al doilea motiv, recurentul susține că hotărârea atacată este viciată printr-o evidentă contradicție în motivare, întrucât Tribunalul ar fi considerat, în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea articolului 317 litera (a) din Convenția de la Lomé, pe de o parte, că acest motiv a fost invocat tardiv și, pe de altă parte, că s-ar confunda în esență cu motivul întemeiat pe încălcarea articolului 313 alineatul (2) litera (k) din aceeași convenție. Potrivit recurentului, același motiv nu poate fi respins atât ca inadmisibili cât și ca nefondat.
Prin cel de al treilea motiv, recurentul arată că Tribunalul ar fi încălcat dreptul său la apărare întrucât, pe de o parte, nu a luat în considerare ansamblu argumentării pe care a prezentat-o în cursul ședinței, și, pe de altă parte, ar fi denaturat sfera motivului întemeiat pe încălcarea principiilor solicitudinii, bunei administrări și respectării încrederii legitime.
(1) A patra convenție de la Lomé încheiată între state din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și Comunitatea Economică Europeană, semnată Lomé la 15 decembrie 1989 (aprobată prin Decizia 91/400/CEE, CEE a Consiliului și Comisiei din 25 februarie 1991, privind încheierea celei de a patra convenții ACP-CEE, JO L 229, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Acordul semnat în Mauritius în 4 noiembrie 1995 (JO 1998, L 156, p. 3).
Full & Egal Universal Law Academy