15.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 209/25
Acțiune introdusă la 29 mai 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Țărilor de Jos
(Cauza C-232/08)
(2008/C 209/37)
Limba de procedură: olandeza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: T. van Rijn și K. Banks, agenți)
Pârât: Regatul Țărilor de Jos
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin autorizarea unor nave de pescuit a căror putere a motoarelor depășește limitele stabilite prin articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 850/1998 (1), Regatul Țărilor de Jos nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 (2) și al articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 (3);
—
obligarea Regatului Țărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Comisia consideră că guvernul olandez nu și-a îndeplinit obligația de punere în aplicare atunci când a autorizat cu bună știință încălcări ale normei privind puterea maximă a motoarelor care poate fi folosită în zona de pescuit a cambulei.
Pe de o parte, din informațiile comunicate de guvernul olandez reiese că navele olandeze de tip „Eurokotter” care participă la acordul privat nu sunt obligate să respecte limitarea puterii maxime a motoarelor de 300 CP decât începând cu 1 mai 2009. Pe de altă parte, din aceste informații reiese că, atunci când este controlată respectarea acestei norme, se aplică în mod sistematic o marjă de toleranță de 12,5 % și, prin urmare, depășirile puterii maxime autorizate a motoarelor nu sunt sancționate dacă se încadrează în această marjă.
(1) Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine (JO L 125, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 4, p. 60).
(2) Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (JO L 358, p. 59, Ediție specială, 04/vol. 6, p. 237).
(3) Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (JO L 261, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 2, p. 109).
Full & Egal Universal Law Academy