30.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 223/27
Acțiune introdusă la 24 iunie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Federală Germania
(Cauza C-271/08)
(2008/C 223/43)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: G. Wilms și D. Kukovec, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania
Concluziile reclamantei
—
Constatarea de către Curte a faptului că Republica Federală Germania, până la 31 ianuarie 2006, a încălcat articolul 8 coroborat cu titlurile III-VI din Directiva 92/50/CEE (1) și, începând cu 1 februarie 2006, a încălcat articolul 20 coroborat cu articolele 23-55 din Directiva 2004/18/CE (2) întrucât autoritățile locale și întreprinderile publice locale cu peste 1 218 angajați au atribuit în mod direct contracte de pensii ocupaționale instituțiilor și întreprinderilor menționate la articolul 6 din Convenția colectivă privind conversia salariilor lucrătorilor din serviciile publice locale în pensii ocupaționale (TV-EUmw/VKA), fără a organiza o procedură de licitație la nivel european;
—
obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În Germania, lucrătorii pot solicita angajatorului să aloce pensiei ocupaționale, prin intermediul unei conversii a salariilor, maximum 4 % din plafonul de calcul al contribuțiilor la sistemul general de pensii. Potrivit Convenției colective privind conversia salariilor lucrătorilor din serviciile publice locale în pensii ocupaționale (denumită în continuare „Convenția colectivă”) obligația realizării conversiei salariilor în pensii ocupaționale revine autorităților locale și întreprinderilor publice locale. Conversia salariilor în pensii ocupaționale se realizează de către instituții publice de pensii suplimentare, respectiv de întreprinderi care fac parte din grupuri financiare de atragere a economiilor ori de instituții publice locale de asigurare. De obicei, autoritățile locale sau întreprinderile publice locale încheie cu organismele menționate anterior contracte de asigurare colectivă pentru toți lucrătorii, care includ o convenție privind conversia salariilor în pensii ocupaționale.
Potrivit datelor de care dispune Comisia, aceste contracte privind serviciile de pensii ocupaționale erau atribuite de autoritățile locale sau de întreprinderile publice locale în mod direct instituțiilor și întreprinderilor menționate în convenția colectivă, fără organizarea unei proceduri de licitație la nivel european.
Serviciile privind pensiile ocupaționale sunt prevăzute în anexa I A categoria 6 la Directiva 92/50/CEE, iar de la 1 februarie 2006 în anexa II A la Directiva 2004/18/CE. Este vorba despre serviciile de asigurări și de fonduri de pensii care nu fac parte din sistemul obligatoriu de asigurări sociale. În consecință, contractele respective, atribuite de autoritățile publice locale, și anume de autorități publice contractante, constituie contracte de achiziții publice cu titlu oneros și încheiate în scris în sensul directivelor menționate anterior. În plus, din jurisprudență reiese că articolul (1) litera (b) din Directiva 92/50/CEE nu distinge între contractele atribuite de o autoritate contractantă care îndeplinește o misiune de interes general și contractele care nu prezintă o legătură cu o astfel de misiune. Pentru acest motiv, Curtea a respins noțiunea caracterului funcțional al autorității contractante. Nu pot fi admise nici afirmațiile autorităților germane potrivit cărora autoritățile locale și întreprinderile publice locale sunt autorități contractante private cu caracter funcțional, în sensul legislației achizițiilor publice.
În plus, în opinia Comisiei, contractele în cauză depășesc pragurile într-o măsură considerabilă. Contrar opiniei exprimate de pârâtă, în cadrul calculului nu trebuie luat în considerare fiecare contract în mod individual. Dimpotrivă, trebuie să se țină seama de durata contractului-cadru întrucât orice acord încheiat între angajator și lucrător nu face obiectul unui contract de achiziție în sensul legislației comunitare a achizițiilor publice. Valoarea care trebuie avută în vedere într-un acord-cadru corespunde valorii generale, fără taxa pe valoarea adăugată, a tuturor contractelor prevăzute pe întreaga perioadă a acordului-cadru. Potrivit estimărilor Comisiei, situația depășirii pragurilor se regăsește la un număr de cel puțin 110 colectivități locale din Republica Federală Germania.
Prin urmare, autoritățile locale și întreprinderile publice locale au obligația să nu recurgă la atribuirea directă a contractelor privind pensiile ocupaționale către instituțiile și întreprinderile menționate de Convenția colectivă, ci să organizeze o procedură de licitație la nivel european. Această concluzie nu poate fi modificată de împrejurarea că indemnizația este reglementată în Convenția colectivă. În primul rând, din jurisprudența Curții reiese în mod evident că dreptul comunitar nu prevede o restricție generală a libertății de a încheia o convenție colectivă și, în al doilea rând, Comisia nu poate admite că principiul libertății de a încheia o convenție colectivă, consacrat prin Legea fundamentală (Grundgesetz) germană, este limitat într-un mod inadmisibil de obligația legală în vigoare a autorităților publice contractante de a organiza o procedură de licitație.
(1) JO L 209, p. 1, Ediție specială 06/vol. 2, p. 50.
(2) JO L 134, p. 114, Ediție specială 06/vol. 8, p. 116.
Full & Egal Universal Law Academy