13.9.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 236/12
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunal Superior de Justicia de Madrid (Madrid) la 16 iulie 2008 — Ovidio Rodríguez Mayor, Pilar Pérez Boto, Pedro Gallego Morzillo, Alfonso Francisco Pérez, Juan Marcelino Gabaldón Morales, Marta María Maestro Campo și Bartolomé Valera Huete/Succesiunea vacantă a lui Rafael de las Heras Dávila, Sagrario de las Heras Dávila și Fondo de Garantía Salarial
(Cauza C-323/08)
(2008/C 236/19)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia de Madrid
Părțile din acțiunea principală
Reclamanți: Ovidio Rodríguez Mayor, Pilar Pérez Boto, Pedro Gallego Morzillo, Alfonso Francisco Pérez, Juan Marcelino Gabaldón Morales, Marta María Maestro Campo, Bartolomé Valera Huete
Celelalte părți: succesiunea vacantă a lui Rafael de las Heras Dávila, Sagrario de las Heras Dávila și Fondo de Garantía Salarial
Întrebările preliminare
1)
Articolul 51 din Statutul spaniol al lucrătorilor (Estatuto de los Trabajadores español) încalcă obligațiile impuse de Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (1) prin faptul că a limitat conceptul de concediere colectivă la concedierile pentru motive economice, tehnice, organizatorice sau legate de producție și nu a extins acest concept la concedierile pentru orice motive fără legătură cu persoana lucrătorului?
2)
Este de asemenea contrară Directivei 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998, dispoziția cuprinsă în articolul 49.1.g) din Statutul spaniol al lucrătorilor care prevede o indemnizație limitată la o lună de salariu pentru lucrătorii care își pierd locul de muncă în urma decesului, a pensionării sau a incapacității angajatorului, excluzându-i de la aplicarea articolului 51 din același act normativ, întrucât încălcă prevederile articolelor 1, 2, 3, 4 și 6 din directiva menționată?
3)
Reglementarea spaniolă privind concedierea colectivă și în concret articolul 49.1.g) și articolul 51 din Statutul spaniol al lucrătorilor încalcă articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată la reuniunea Consiliului European de la Strasbourg la 9 decembrie 1989?
(1) JO L 225, p. 16, Ediție specială 05/vol. 5, p. 95.
Full & Egal Universal Law Academy