8.11.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 285/29
Acțiune introdusă la 16 septembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei
(Cauza C-400/08)
(2008/C 285/48)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: E. Traversa și R. Vidal Puig, agenți, asistați de C. Fernández Vicién și I. Moreno-Tapia Rivas, abogadas)
Pârât: Regatul Spaniei
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că prin impunerea de restricții cu privire la stabilirea de centre comerciale, rezultând din Legea 7/1996 referitoare la comerțul cu amănuntul și din legislația comunității autonome Catalonia cu privire la aceeași materie (Legea 18/2005 privind infrastructurile comerciale; Decretul 378/2006 de aplicare a Legii 18/2005 și Decretul 379/2006 de aprobare a noului Plan teritorial sectorial privind infrastructurile comerciale), Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 CE;
—
obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Legislația spaniolă și catalană în discuție (Legea 7/1996, Legea catalană 18/2005, Decretele catalane 378/2006 și 379/2006) impun oricărui agent economic care dorește să deschidă, să-și extindă, să schimbe activitatea, să se transfere sau să cesioneze un mare centru comercial, obținerea unei licențe emise de Generalidad în plus față de licența municipală de începere a activității, aceasta din urmă fiind destinată să demonstreze conformitatea spațiului cu normele de urbanism în vigoare. Acordarea licențelor comerciale este condiționată de anumite elemente de apreciere, între care figurează conformitatea proiectului cu Planul teritorial sectorial privind infrastructurile comerciale, astfel încât nu se poate autoriza niciun spațiu care nu îndeplinește toate condițiile cuprinse în plan, localizarea proiectului în zona urbană consolidată și gradul de implantare al întreprinderii solicitante.
Comisia apreciază că legislația spaniolă și catalană în discuție constituie restricții nejustificate cu privire la libertatea de stabilire, în sensul articolului 43 din Tratatul CE, pentru următoarele motive:
(1)
Cerința unei autorizații comerciale — în plus față de autorizația municipală — acordată în funcție de anumite criterii referitoare nu doar la amenajarea teritoriului și la mediul înconjurător, ci și la potențiala consecință economică a noii implantări a unor anumite tipuri de centre comerciale de mari dimensiuni asupra structurii competitive a pieței de distribuție, precum și la demonstrarea existenței unei „necesități a pieței”, creează multe dificultăți în implantarea anumitor tipuri de centre comerciale de mari dimensiuni.
(2)
Legislația națională în discuție are un efect discriminatoriu întrucât favorizează stabilirea de centre comerciale de dimensiuni mai reduse (care corespund structurii de distribuție comercială tradițională din Catalonia și în consecință structurii comerțului local) spre deosebire de marile centre comerciale (care corespund modelului de distribuție comercială utilizat pentru companii care provin din alte state comunitare).
Comisia apreciază că această legislație nu poate fi justificată în temeiul motivelor prevăzute la articolul 46 din Tratatul CE (ordine publică, siguranță sau sănătate publică), motive care, pe de altă parte, nu au fost invocate de autoritățile naționale.
Comisia consideră că justificările invocate de autoritățile naționale spaniole și catalane — protecția consumatorilor (protecția micului comerț pentru a garanta existența unei oferte competitive în fiecare piață — protecția mediului înconjurător și a mediului urban) nu pot fi acceptate pentru următoarele motive:
(1)
Criteriile stabilite de legislația analizată nu vizează în realitate, astfel cum susțin autoritățile naționale, protecția consumatorilor, ci au drept scop favorizarea sectorului micului comerț în detrimentul marilor rețele de distribuție comercială. În consecință, măsurile nu sunt corespunzătoare pentru a îndeplini obiectivul invocat întrucât urmăresc în realitate obiective economice.
(2)
Măsurile în discuție depășesc ceea ce este necesar pentru a îndeplini obiectivele urmărite. În orice caz, este de competența autorităților naționale să demonstreze că obiectivele invocate nu ar fi putut fi îndeplinite prin intermediul unor măsuri mai puțin restrictive.
Full & Egal Universal Law Academy