20.12.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 327/11
Recurs introdus la 22 septembrie 2008 de Lafarge SA împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) pronunțate la 8 iulie 2008 în cauza T-54/03, Lafarge SA/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-413/08 P)
(2008/C 327/19)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Lafarge SA (reprezentanți: A. Winckler, F. Brunet, E. Paroche, H, Kanellopoulos, avocați)
Celelalte părți în proces: Comisia Comunităților Europene, Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 8 iulie 2008 în cauza T-54/03 și, admițând concluziile prezentate în primă instanță, anularea în consecință, în temeiul articolului 229 din Tratatul CE, al articolului 61 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 17 din Regulamentul nr. 17/62 al Consiliului (1), devenit articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului (2), a Deciziei Comisiei Europene nr. 2005/471/CE din 27 noiembrie 2002 (3), în măsura în care impune o amendă recurentei;
—
în subsidiar, anularea în parte a Hotărârii Tribunalului din 8 iulie 2008 în cauza T-54/03 și, admițând concluziile prezentate în primă instanță, reducerea în consecință a cuantumului amenzii impuse de Comisie recurentei prin Decizia nr. 2005/471/CE din 27 noiembrie 2002;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recurenta invocă șase motive în susținerea recursului său.
Prin cel dintâi motiv, societatea recurentă susține, în principal, că Tribunalul a denaturat faptele supuse aprecierii sale în sensul că ar fi considerat că în mod valabil Comisia ar fi putut să motiveze însăși existența încălcărilor prin referire la un pretins context ilegal global de schimb de informații care conduc la restrângerea concurenței și la stabilizarea pieței plăcilor din ipsos.
Prin al doilea motiv, recurenta invocă încălcarea normelor în materie de sarcină a probei, a principiului prezumției de nevinovăție și a corolarului său, principiul „in dubio pro reo”, în măsura în care Tribunalul ar fi considerat că a fost stabilită de către Comisie participarea recurentei la o încălcare unică, complexă și continuă în lipsa chiar a dovezilor susceptibile să stabilească existența și durata încălcării.
Prin al treilea motiv, recurenta invocă încălcarea de către Tribunal a obligației de motivare, precum și a principiului egalității de tratament, în sensul că ar fi confirmat poziția Comisiei, care a considerat suficientă o serie de elemente de probă cu scopul de a stabili existența încălcării în sarcina recurentei, cu toate că aceleași elemente de probă ar fi fost considerate insuficiente pentru a stabili existența aceleiași încălcări în sarcina unei societăți concurente.
Prin al patrulea motiv, recurenta susține că Tribunalul a încălcat principiile proporționalității și egalității de tratament în măsura în care nu ar fi limitat cuantumul de plecare al amenzii aplicate, care ar fi fost stabilit de Comisie fără a lua în considerare cifra de afaceri a Lafarge și cotele sale de piață în raport cu cele ale concurenților săi.
Prin al cincilea motiv, recurenta impută Tribunalului săvârșirea mai multor erori de drept și neîndeplinirea obligației sale de motivare, în sensul că ar fi decis că în mod întemeiat Comisia a majorat amenda aplicată recurentei în temeiul recidivei, cu toate că nu exista nici temei legal, nici o condamnare definitivă de natură să motiveze o asemenea majorare. În această situație, Tribunalul ar fi încălcat și principiul general al legalității pedepselor, precum și al securității juridice și al bunei administrări a justiției.
Prin al șaselea și ultimul motiv, recurenta susține, în sfârșit, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia era îndreptățită să majoreze cuantumul de plecare al amenzii în temeiul efectului de descurajare, cu toate că aceasta ar fi trebuit să ia în considerare cuantumul final al amenzii pentru a aprecia oportunitatea sau lipsa oportunității majorării amenzii în temeiul acestui efect.
(1) Regulamentul nr. 17/62 al Consiliului din 7 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (JO 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).
(3) Decizia Comisiei din 27 octombrie 2002 în cauza COMP/E-1/37.152, Plăci din ipsos, JO 2005, L 166, p. 8).
Full & Egal Universal Law Academy