22.11.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 301/23
Recurs introdus la 23 septembrie 2008 de Sviluppo Italia Basilicata SpA împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) pronunțate la 8 iulie 2008 în cauza T-176/06, Sviluppo Italia Basilicata SpA/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-414/08 P)
(2008/C 301/37)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Sviluppo Italia Basilicata SpA (reprezentanți: F. Sciaudone, R. Sciaudone și A. Ner, avvocati)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentei
Sviluppo Italia Basilicata SpA solicită Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță pronunțate la 8 iulie 2008 în cauza T-176/06 (denumită în continuare „hotărârea atacată”) și retrimiterea cauzei la Tribunal în vederea judecării fondului, în lumina indicațiilor oferite de Curte;
—
obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces și a celor aferente cauzei T-176/06.
Motivele și principalele argumente
Prin intermediul hotărârii atacate, Tribunalul a respins recursul formulat de recurentă și având ca obiect, pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei C(2006) 1706 a Comisiei din 20 aprilie 2006 privind reducerea asistenței Fondului european de dezvoltare regională acordată în favoarea subvenției globale pentru realizarea de măsuri de susținere în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în regiunea Basilicate în Italia (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, o cerere de reparare a prejudiciilor suferite de recurentă ulterior și ca urmare a adoptării deciziei înseși.
În susținerea propriilor concluzii, recurenta invocă diferite erori de drept săvârșite de Tribunalul de Primă Instanță.
În primul rând, recurenta apreciază că, prin inversarea ordinii de tratare a motivelor de atac susținute prin acțiunea în primă instanță, Tribunalul a denaturat în mod vădit sensul și scopul de ansamblu ale acțiunii.
În al doilea rând, recurenta invocă diferite erori de drept referitoare la interpretarea și la aplicarea subvenției globale, a convenției și a fișei 19 din Decizia 97/322/CE (1). În opinia recurentei, Tribunalul nu a înțeles în mod corect care a fost, conform documentelor menționate mai sus, conținutul efectiv și obiectivul Măsurii 2 din subvenția globală. O astfel de eroare prealabilă gravă a condus, în consecință, la erori privind succesivele operațiuni de interpretare efectuate de Tribunal cu privire la noțiunile relevante (de exemplu „angajament”, „cheltuială”, „durată”).
În al treilea rând, recurenta susține că Tribunalul ar fi trebuit să declare nelegalitatea deciziei în litigiu, întrucât aceasta a fost adoptată ca urmare a pretinsei încălcări a unei condiții („condiția de utilitate”) care nu este cuprinsă nici în decizia de acordare a contribuției, nici în programul de subvenție globală și care ridică probleme privind securitatea juridică și puterea discreționară excesivă în cadrul aplicării sale.
În al patrulea rând, recurenta invocă interpretarea greșită și drept consecință, lipsa aplicării de către Tribunal a principiilor stabilite de Curte în Hotărârea din 21 septembrie 2000, Mediocurso/Comisia, în cauza C-462/98 P.
În al cincilea rând, recurenta invocă încălcarea articolelor 25 și 26 din Regulamentul nr. 4253/88 (2), cu privire la obligațiile de supraveghere și de control impuse Comisiei. Afirmațiile Tribunalului ar induce, în special, lipsa aplicării și nerespectarea sistemului de supraveghere și de monitorizare prevăzut de normele în discuție.
În al șaselea rând, recurenta susține încălcarea principiului încrederii legitime și a principiului securității juridice, întrucât Tribunalul a respins obiecțiunile recurentei întemeiate pe premisa greșită că încrederea generată de Comisie (între altele, prin intermediul activității Comitetului de Supraveghere) era în orice caz contrară dispozițiilor aplicabile și, în consecință, nu putea fi protejată.
În al șaptelea rând, recurenta invocă denaturarea de către Tribunal a elementelor de probă și încălcarea principiilor generale privind sarcina probei, întrucât Tribunalul a negat calitatea de fapt dovedit a unor fapte necontestate de pârâtă și a probelor prezentate de recurentă.
În al optulea rând, recurenta susține încălcarea jurisprudenței comunitare privind aplicarea principiului proporționalității în situații de reducere a unei contribuții comunitare, întrucât Tribunalul nu a ținut cont de împrejurările care ar fi putut conduce la o atenuare a corecției financiare.
În ceea ce privește motivele de contestare referitoare la cererea de reparare a prejudiciului, recurenta susține, în primul rând, motivarea greșită și insuficientă a hotărârii atacate în partea în care respinge cererea de reparare a prejudiciului rezultat din răspunderea delictuală a Comunității.
În sfârșit, recurenta invocă motivarea greșită și insuficientă a hotărârii atacate în partea în care respinge cererea de despăgubire a prejudiciului rezultat din răspunderea delictuală a Comunității (așa-numita „răspundere obiectivă”).
(1) Decizia Comisiei din 23 aprilie de modificare a deciziilor de aprobare a cadrului comunitar de sprijin, a documentelor unice de programare și a inițiativelor comunitare adoptate în privința Italiei (JO L 146, p. 11).
(2) Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de stabilire a dispozițiilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea activităților diferitelor Fonduri structurale între ele, pe de o parte, și cu operațiunile Băncii Europene de Investiții și cu cele ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy