22.11.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 301/25
Acțiune introdusă la 22 septembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
(Cauza C-417/08)
(2008/C 301/39)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: A.A. Gilly și U. Wölker, agenți)
Pârât: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că, prin faptul că nu a adoptat actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (1), sau indiferent de situație, prin faptul că nu le-a comunicat Comisiei, Regatul Unit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei;
—
obligarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea directivei a expirat la 30 aprilie 2007.
(1) JO L 143, p. 56, Ediție specială 15/vol. 11, p. 168.
Full & Egal Universal Law Academy