20.12.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 327/20
Acțiune introdusă la 27 octombrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Estonia
(Cauza C-464/08)
(2008/C 327/34)
Limba de procedură: estona
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: K. Simonsson și K. Saaremäel-Stoilov)
Pârâtă: Republica Estonia
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că, prin faptul că nu a adoptat actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2005/65/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului (privind consolidarea securității portuare) sau, în orice caz, prin faptul că nu a comunicat Comisiei adoptarea actelor menționate, Republica Estonia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive;
—
obligarea Republicii Estonia la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea directivei în ordinea juridică națională a expirat la 15 iunie 2007.
(1) JO L 310, p. 28, Ediție specială, 07/vol. 15, p. 50.
Full & Egal Universal Law Academy