7.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/13
Acțiune introdusă la 5 noiembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Belgiei
(Cauza C-475/08)
(2009/C 32/22)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: M. Patakia și B. Schima, agenți)
Pârât: Regatul Belgiei
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că,
prin faptul că nu a desemnat, astfel cum prevede articolul 7 din Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE (1), operatorii rețelei,
prin faptul că nu a prevăzut numai un acces reglementat, ci și un acces negociat al terților la rețea, contrar articolului 18 din Directiva 2003/55/CE coroborat cu articolul 25 alineatul (2) din aceasta,
prin faptul că nu a transpus articolul 22 alineatul (3) literele (d) și (e) și alineatul (4) din Directiva 2003/55/CE,
Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive;
—
obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Comisia invocă trei motive în susținerea acțiunii.
Mai întâi, aceasta critică pârâtul pentru că nu a desemnat operatorii rețelelor de transport, de depozitare de gaze și de terminale de gaze naturale lichefiate, astfel cum prevăd articolele 7 și 11 din Directiva 2003/55/CE.
În continuare, este criticat pârâtul pentru că a creat o insecuritate juridică pentru noii membri în măsura în care dă impresia că accesul negociat la rețea este o alternativă pentru accesul reglementat. Or, din articolul 18 și din articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2003/55/CE ar rezulta în mod clar că accesul reglementat este singura posibilitate pe care o au terții pentru a avea acces la rețea și numai autorității de reglementare îi revine sarcina de a stabili sau de a aproba, înainte de intrarea în vigoare, cel puțin metodele utilizate pentru calcularea sau stabilirea tarifelor.
În sfârșit, Comisia arată că, prin faptul că a prevăzut o derogare în sensul că directiva nu se aplică noilor instalații de gaze naturale de mari dimensiuni, pârâtul nu a transpus în mod corect articolul 22 alineatul (3) litera (d) din directivă în ceea ce privește obligația de publicare a deciziei, și nici articolul 22 alineatul (3) litera (e) din aceeași directivă referitor la obligația de consultare a celorlalte state membre sau a celorlalte autorități de reglementare afectate de cazurile de interconectare a acestor infrastructuri. În plus, pârâtul nu ar fi stabilit în legislația națională obligația de notificare fără întârziere Comisiei a deciziei privind o astfel de derogare, împreună cu toate informațiile relevante referitoare la aceasta, astfel cum prevede articolul 22 alineatul (4) din directivă.
(1) JO L 167, p. 57, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 80.
Full & Egal Universal Law Academy