24.1.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 19/13
Recurs introdus la 6 noiembrie 2008 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) pronunțate la 10 septembrie 2008 în cauza T-59/05, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-476/08 P)
(2009/C 19/23)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (reprezentanți: N. Korogiannakis, P. Katsimani, Δικηγόροι)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentei
—
Anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță;
—
anularea deciziei Comisiei (DG Agricultură) de a respinge oferta reclamantei și de a atribui contractul ofertantului selectat;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ofertant în primă instanță chiar dacă prezentul recurs este respins, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de ofertant în cadrul prezentului recurs, în cazul în care aceste este admis.
Motivele și principalele argumente
Recurenta își întemeiază recursul împotriva Hotărârii T-59/05 a Tribunalului de Primă Instanță pe următoarele motive:
Se susține că Tribunalul de Primă Instanță a încălcat normele de procedură prin faptul că a refuzat să recunoască o discrepanță evidentă între criteriile de atribuire astfel cum sunt prevăzute în secțiunea 5.2 din Raportul EvCo și cele prevăzute în secțiunea 5.4 din același raport și prin faptul că a interpretat în mod greșit normele procedurale relevante cu privire la sarcina probei. Mai exact, Tribunalul de Primă Instanță nu se referă la nicio probă în sprijinul calificării ca „eroare tipografică” a unei discrepanțe evidente, iar o asemenea dovadă nu poate fi dedusă în niciun fel din însuși conținutul Raportului de evaluare.
În continuare, hotărârea nu constată efectele încălcării de către Comisie a obligației sale de diligență și a principiului bunei administrări. Întrucât Tribunalul de Primă Instanță, deși a constatat încălcarea normelor de către Comisie, nu a anulat decizia Comisiei pentru acest motiv, cu siguranță Tribunalul de Primă Instanță nu a aplicat prevederile relevante.
Se susține că Tribunalul de Primă Instanță nu a aplicat nici prevederile relevante privind obligația autorității contractante de a motiva decizia, care ar fi trebuit să îl determine să anuleze decizia de atribuire; prin scrisoarea din 10 decembrie 2004 au fost prezentate recurentei numai anumite elemente și observații generale din Raportul de evaluare. În acest sens, Tribunalul de Primă Instanță a denaturat probele prezentate, iar hotărârea acestuia trebuie anulată pentru acest motiv.
Full & Egal Universal Law Academy