7.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/15
Recurs introdus la 11 noiembrie 2008 de Claudia Gualtieri împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a patra) pronunțate la 10 septembrie 2008 în cauza T-284/06, Gualtieri/Comisia
(Cauza C-485/08 P)
(2009/C 32/25)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Claudia Gualtieri (reprezentanți: P. Gualtieri și M. Gualtieri, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentei
—
respingerea oricărei alte cereri sau excepții, precum și a oricărui alt motiv,
—
luarea deciziilor și efectuarea constatărilor celor mai oportune,
—
admiterea motivelor expuse privind diferitele aspecte analizate și a fiecăreia dintre concluziile legate de acestea, reiterate integral, în orice caz, în prezentele concluzii,
—
enunțarea principiilor de drept în temeiul cărora experții naționali detașați (END) și Comisia Comunităților Europene sunt legați printr-un raport de muncă de subordonare comparabil cu cel al agenților temporari și în temeiul cărora indemnizațiile plătite END au un caracter remuneratoriu;
—
declararea faptului că, potrivit dreptului comunitar, prestații de muncă echivalente trebuie să determine plata unei remunerații identice și că, în orice caz, plata către persoane căsătorite a unor eventuale compensații diferite de cele plătite persoanelor celibatare sau care trăiesc în parteneriat creează o discriminare în detrimentul membrului familiei legale;
—
în subsidiar, declararea faptului că indemnizațiile prevăzute la articolul 17 din Decizia END sunt integral datorate recurentei începând de la data separării în fapt sau a depunerii convenției de divorț la Tribunalul din Bruxelles;
—
și, în consecință, anularea în tot sau în parte a hotărârii atacate pronunțate de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene la 10 septembrie 2008 și notificată în următoarea zi și admiterea în tot sau în parte a cererilor și a concluziilor prezentate în primă instanță și în recurs sau trimiterea cauzei Tribunalului de Primă Instanță în vederea pronunțării pe fond, dacă este cazul;
—
obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată în fața celor două instanțe sau, cu titlu subsidiar, a celor privind procedura în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
Mai întâi, reiese în mod indiscutabil și evident din ansamblul dispozițiilor care reglementează statutul juridic al END că legătura unui expert național cu administrația de origine este suspendată pe parcursul întregii perioade de detașare și că pe parcursul acestei perioade expertul național detașat este pe deplin inserat în organizarea Comisiei, în interesul exclusiv al căreia acesta este obligat să-și exercite propriile funcții, pe cale de consecință, cu asimilarea (mai precis: identitatea) evidentă a situației sale juridice cu cea a agenților (cel puțin cu cea a agenților temporari), care, la rândul lor, sunt asimilați funcționarilor în ceea ce privește condițiile de muncă și alte aspecte referitoare la remunerare.
Pentru aceste motive, precum și în temeiul dispozițiilor articolului 141 alineatul (2) CE (potrivit căruia noțiunea de remunerație cuprinde și toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta), normă ierarhic superioară în raport cu articolul 17 din Decizia END și cu Statutul funcționarilor și al celorlalți agenți ai Uniunii Europene [articolul 62 alineatul (3): „[r]emunerația cuprinde un salariu de bază, alocații familiale și indemnizații”], indemnizațiile plătite END au un caracter remuneratoriu, la fel ca și indemnizațiile similare la care au dreptul funcționarii și agenții.
Așadar, recurenta a susținut existența unui principiu general în special de drept comunitar, potrivit căruia pentru prestații de muncă echivalente remunerația trebuie să fie identică, astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 14 CEDO, ale Directivei 2000/43/CE (1) din 29 iunie 2000, ale Directivei 2000/78 CE (2) din 27 noiembrie 2000 și ale articolului 3 alineatul (2), ale articolului 136, ale articolului 137 litera (i) și ale articolului 141 alineatul (1) CE.
Dimpotrivă, interpretarea urmată de Tribunalul de Primă Instanță are drept efect ca doi lucrători, care prestează aceeași muncă, să fie remunerați în mod inegal dacă soțul unuia dintre aceștia este deja rezident la Bruxelles la momentul actului de detașare, provocând o discriminare gravă în detrimentul membrilor familiei legale, în pofida protecției importante de care beneficiază această instituție în legislațiile interne și internaționale, precum și a tendinței legislației diferitelor state membre, a Statutului funcționarilor [articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) litera (c) din Anexa VII] și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de a asimila acesteia coabitarea de fapt.
În plus, plata integrală a indemnizațiilor ar fi trebuit să fie efectuată cel puțin începând cu data încetării concubinajului, întrucât nu există nicio urmă, în normele administrative, a pretinsei necesități de a se raporta la momentul inițial al raportului, fără a ține seama de modificările ulterioare.
În ceea ce privește excepția de ilegalitate a articolului 20 din Decizia END, recurenta a susținut, referindu-se la articolul 241 CE că motivele de fapt și de drept pe care se întemeia o astfel de excepție fuseseră expuse în mod detaliat și ușor de înțeles, astfel încât pârâta nu ridicase nicio obiecție și că rezulta în mod clar că referirea la articolul 241 menționat anterior urmărea să obțină, în orice caz, o decizie cu privire la aspectele în litigiu și aceasta chiar și în ipoteza contestată a caracterului tardiv al acțiunii.
În plus, recurenta a renunțat la motivul întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime și a solicitat reformarea deciziei privind cheltuielile litigiului care, în temeiul articolelor 87 și 88 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță ar fi trebuit să fie integral rambursate. În sfârșit, aceasta a susținut că faptul că Tribunalul a abordat și a soluționat pe fond litigiul constituie recunoașterea neechivocă a caracterului admisibil al acțiunii, care nu poate să mai fie repus în discuție în acest stadiu.
Recurenta a solicitat așadar Curții ca, după enunțarea principiilor de drept potrivit cărora raportul între END și Comisie este un raport de muncă de subordonare și este asimilabil cu cel al agenților temporari, iar indemnizațiile plătite END au un caracter remuneratoriu, să declare că, în temeiul dreptului comunitar, prestații de muncă echivalente dau naștere la plata unei remunerații identice și că, în orice caz, plata către persoane căsătorite de eventuale compensații diferite față de cele plătite persoanelor celibatare sau care trăiesc în parteneriat de fapt determină o discriminare în detrimentul membrului familiei legale sau, cu titlu subsidiar, că indemnizațiile prevăzute la articolul 17 din Decizia END sunt datorate recurentei integral începând de la data separării în fapt sau de la depunerea la convenției de divorț la Tribunalul din Bruxelles.
(1) Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (JO L 180, p. 22, Ediție specială, 20/vol. 1, p. 19).
(2) Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JP L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).
Full & Egal Universal Law Academy