1.5.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 102/9
Acțiune introdusă la 21 noiembrie 2008 – Comisia Comunităților Europene/Republica Slovacă
(Cauza C-507/08)
2009/C 102/12
Limba de procedură: slovaca
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: C. Giolito, J. Javorský, K. Walkerová, agenți)
Pârâtă: Republica Slovacă
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin neexecutarea Deciziei din 7 iunie 2006 a Comisiei privind ajutorul de stat C 25/05 (ex NN 21/05) acordat de Republica Slovacă în favoarea Frucona Košice, a.s. [notificat cu numărul C(2006) 2082 (1)], Republica Slovacă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 249 al patrulea paragraf CE și al articolului 2 din decizia menționată;
—
obligarea Republicii Slovace la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin Decizia din 7 iunie 2006 privind ajutorul de stat C 25/05 (ex NN 21/05) acordat de Republica Slovacă în favoarea Frucona Košice, a.s., Comisia a decis că măsurile adoptate de Republica Slovacă în favoarea Frucona Košice, a.s. constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE și că acest ajutor este incompatibil cu piața comună. Totodată, Comisia a dispus ca Republica Slovacă să ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiar ajutorul acordat în mod ilegal.
Până în prezent, ajutorul acordat societății Frucona nu a fost restituit.
Ajutorul de stat a fost acordat societății Frucona sub forma anulării unei datorii fiscale, care a fost aprobată de către instanță în cadrul unei proceduri de concordat. Republica Slovacă a solicitat în justiție restituirea ajutorului ilegal. În primă instanță, această cerere a fost respinsă, printre altele, pe motivul că obligația societății Frucona de a restitui datoria sa administrației fiscale se stinsese ex lege. Instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe, printre altele, pe motivul că nu se poate reexamina un concordat deja încheiat întrucât, fiind res judicata, acesta trebuie respectat de toate organele, inclusiv de instanța de apel, și că, în decizia sa, Comisia nu a respectat dispozițiile de drept intern care reglementează conflictul între procedura concordatului și procedura executării.
Hotărârile celor două instanțe se opun unei executări imediate și efective a deciziei Comisiei.
Nu este suficient ca Republica Slovacă să utilizeze toate mijloacele pe care le are la dispoziție. Utilizarea acestor mijloace trebuie să determine executarea imediată și efectivă a deciziei; în lipsa unei astfel de executări, Republica Slovacă este în situația de a nu-și fi îndeplinit obligațiile. Neîndeplinirea de către statul membru a obligației de recuperare este stabilită în situația în care acțiunile întreprinse de acesta nu au determinat o restituire efectivă a sumelor datorate.
(1) JO L 112, 30.4.2007, p. 14.
Full & Egal Universal Law Academy