24.1.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 19/21
Acțiune introdusă la 2 decembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Ungară
(Cauza C-530/08)
(2009/C 19/38)
Limba de procedură: maghiara
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: H. Støvlbæk și B. Béres, agenți)
Pârâtă: Republica Ungară
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că Republica Ungară nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (1), prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prevederilor acestei directive sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei;
—
obligarea Republicii Ungare la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea Directivei 2005/36 a expirat la 20 octombrie 2007.
(1) JO L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3.
Full & Egal Universal Law Academy