4.4.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 82/10
Acțiune introdusă la 4 decembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Polonă
(Cauza C-545/08)
(2009/C 82/18)
Limba de procedură: polona
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: A. Nijenhuis și K. Mojzesowicz, agenți)
Pârâtă: Republica Polonă
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin reglementarea prețurilor cu amănuntul pentru accesul la Internet în bandă largă fără a efectua în prealabil o analiză a pieței, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 16 și 17 din Directiva 2002/22/CE (1) coroborate cu articolele 16 și 27 din Directiva 2002/21/CE (2)
—
obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin reglementarea prețurilor cu amănuntul pentru accesul la Internet în bandă largă fără a efectua în prealabil o analiză a pieței, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 16 și 17 din Directiva 2002/22/CE coroborate cu articolele 16 și 27 din Directiva 2002/21/CE.
În primul rând, obligațiile pe care, la doi ani după intrarea în vigoare, în Polonia, a dispozițiilor comunitare, președintele entității Urząd Komunikacji Elektronicznej [autoritatea pentru comunicații electronice] a impus către Telekomunikacja Polska, respectiv subordonarea prețurilor cu amănuntul ale serviciilor de acces la Internet în bandă largă, acordului autorității naționale de reglementare și definirea acestor tarife în funcție de costurile serviciilor prestate, constituie obligații noi și nu menținerea în vigoare a obligațiilor existente.
În al doilea rând, obligațiile care reglementează serviciile cu amănuntul de acces la Internet în bandă largă pe care președintele Urząd Komunikacji Elektronicznej le-a impus către Telekomunikacja Polska nu pot fi calificate, în opinia Comisiei, drept măsuri tranzitorii în sensul articolului 27 din Directiva-cadru, din moment ce articolul 17 din Directiva 98/10/CE, la care face trimitere articolul 27, privește în exclusivitate tarifele aplicabile furnizării de rețele și servicii de telefonie publică fixă.
(1) Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva „serviciul universal”) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213).
(2) Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 (Directivă-cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195).
Full & Egal Universal Law Academy