7.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/22
Acțiune introdusă la 9 decembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Suediei
(Cauza C-546/08)
(2009/C 32/39)
Limba de procedură: suedeza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: P. Dejmek și M. Sundén, agenți)
Pârât: Regatul Suediei
Concluziile reclamantei
—
Declararea faptului că Regatul Suediei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (1) prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru transpunerea directivei sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora către Comisie;
—
obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul acordat pentru transpunerea directivei a expirat la 15 decembrie 2007.
(1) JO L 309, 25.11.2005, p. 15, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 214.
Full & Egal Universal Law Academy