7.3.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 55/10
Recurs introdus la 12 decembrie 2008 de Agrar-Invest-Tatschl GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a opta) pronunțate la 8 octombrie 2008 în cauza T-51/07, Agrar-Invest-Tatschl GmbH/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-552/08 P)
(2009/C 55/16)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Agrar-Invest-Tatschl GmbH (reprezentanți: U. Schrömbges și O. Wenzlaff, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene
Concluziile recurentei
—
Anularea hotărârii atacate, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene la 8 octombrie 2008 în cauza T-51/07, Agrar-Invest-Tatschl GmbH/Comisia;
—
anularea, potrivit primului dintre capetele de cerere prezentate în cererea introductivă, depusă la 22 februarie 2007 în procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene în cauza T-51/07, a articolului 1 alineatul (2) și a articolului 1 alineatul (3) din Decizia C(2006) 5789 final (REC 05/05) a Comisiei din 4 decembrie 2006.
Motivele și principalele argumente
Prezentul recurs este îndreptat împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță prin care a fost respinsă acțiunea recurentei îndreptată împotriva Deciziei C (2006) 5789 final a Comisiei din 4 decembrie 2006 privind înscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor la import datorate de recurentă pentru importul de zahăr provenind din Croația.
Tribunalul a motivat respingerea acțiunii formulate de recurentă prin lipsa bunei-credințe care reprezintă una dintre cele patru cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a nu fi efectuată înscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor la import. Tribunalul a afirmat că, în temeiul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (denumit în continuare „Codul vamal”), debitorul nu poate invoca buna sa credință în cazul în care Comisia a publicat, astfel cum s-a întâmplat în speță, în Jurnalul Oficial un aviz către importatori în care semnalează că există suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara beneficiară. Potrivit Tribunalului, nu este important nici faptul că recurenta a acționat cu bună-credință având în vedere confirmarea a posteriori a autenticității și a exactității certificatelor de circulație a mărfurilor, întrucât, în orice caz, aceasta nu a acționat cu bună-credință la momentul la care a fost efectuat importul.
Recurenta invocă în susținerea recursului formulat greșita interpretare efectuată de Tribunal a articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal. Aceasta susține că interpretarea Tribunalului se întemeiază pe o eroare de drept în măsura în care acesta a considerat că avizul Comisiei publicat în Jurnalul Oficial referitor la suspiciunile întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara beneficiară are ca efect excluderea bunei-credințe chiar și atunci când, precum în speță, certificatele în cauză emise în vederea aplicării regimului preferențial erau supuse, după publicarea avizului de avertizare, unei proceduri de verificare în urma căreia a fost confirmată autenticitatea și exactitatea acestora.
Tribunalul nu ar fi luat în considerare faptul că efectul unui aviz de avertizare, prevăzut la articolul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din Codul vamal, este limitat de principiul potrivit căruia trebuie recunoscute deciziile emise de autoritățile vamale ale unei țări terțe în cadrul unui sistem de cooperare administrativă. Prevederea Codului vamal în cauză ar presupune existența unei ficțiuni juridice referitoare la o prezumție de rea-credință care poate fi răsturnată, astfel cum este cazul în speță, tocmai prin efectuarea unei proceduri de verificare. Buna-credință a recurentei ar fi, așadar, restabilită ca urmare a confirmării a posteriori a autenticității și a exactității certificatelor de circulație a mărfurilor, ceea ce înseamnă că recurenta se putea baza pe faptul că suspiciunile întemeiate care se aflaseră la originea publicării avizului de avertizare al Comisiei fuseseră înlăturate în cursul procedurii de verificare. Buna-credință a recurentei ar depinde, așadar, nu de corecta emitere a certificatelor de circulație a mărfurilor în cauză de către autoritățile croate, ci de corecta verificare a acestor certificate de către autoritățile vamale pe baza suspiciunilor prezentate în avizul de avertizare al Comisiei cu privire la corecta emitere a respectivelor certificate.
Full & Egal Universal Law Academy