21.3.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 69/19
Recurs introdus la 16 decembrie 2008 de Powerserv Personalservice GmbH, fosta Manpower Personalservice GmbH împotriva Hotărârii pronunțate de Tribunalul de Primă Instanță (Camera a cincea) la 15 octombrie 2008 în cauza T-405/05 — Powerserv Personalservice GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-553/08 P)
(2009/C 69/35)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Powerserv Personalservice GmbH, fosta Manpower Personalservice GmbH (reprezentant: B. Kuchar, Rechtsanwältin)
Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Manpower Inc.
Concluziile recurentei
—
Anularea deciziei atacate a Tribunalului de Primă Instanță din 15 octombrie 2008, T-405/05 și anularea mărcii comunitare 76059 pentru toate produsele și serviciile desemnate;
—
anularea deciziei atacate a Tribunalului de Primă Instanță din 15 octombrie 2008, T-405/05 în măsura în care aceasta se întemeiază pe neprezentarea dovezii privind dobândirea caracterului distinctiv al mărcii comunitare nr. 76059 și trimiterea cauzei Tribunalului de Primă Instanță spre rejudecare;
—
în orice caz, obligarea OAPI și titularului mărcii comunitare să suporte propriile cheltuieli, precum și să plătească cheltuielile efectuate de reclamantă în cauzele care s-au aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, al Tribunalului de Primă Instanță și al Curții.
Motivele și principalele argumente
Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță care a respins acțiunea în anulare introdusă de reclamantă împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (denumită în continuare „OAPI”) din 22 iulie 2005 referitoare la cererea de anulare a mărcii comunitare „MANPOWER”. Tribunalul s-a pronunțat în sensul că marca comunitară „MANPOWER” pentru produsele și serviciile înregistrate este descriptivă numai în Regatul Unit, în Irlanda, în Germania și în Austria și a menținut decizia camerei de recurs potrivit căreia marca vizată a dobândit caracter distinctiv prin utilizare în țările în care aceasta este descriptivă.
Motivele invocate în susținerea recursului se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 51 alineatele (1) litera (a) și (2) și ale articolului 7 alineatele (1) litera (c) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară.
Contrar aprecierii Tribunalului, semnul „MANPOWER” este– astfel cum în mod întemeiat a reținut camera de recurs a OAPI — descriptiv și în Țările de Jos, în Suedia, în Danemarca și în Finlanda, precum și în toate celelalte state membre ale Comunității înainte de 1 mai 2004. Dacă Tribunalul ar fi ținut cont de faptul că, potrivit unei statistici a Comisiei Europene, 47 % dintre persoanele în discuție de pe teritoriul Comunității vorbesc engleză, acesta ar fi trebuit să concluzioneze că marca verbală „MANPOWER” este descriptivă, nu doar în Germania și în Austria, ci și în alte state membre ale Uniunii Europene, în special în Țările de Jos, în Suedia, în Finlanda și în Danemarca. În ceea ce privește celelalte state membre ale Comunității înainte de 1 mai 2004, Tribunalul nu a recunoscut nici faptul că, datorită școlarizării obligatorii din fiecare dintre aceste state membre, procentul relevant al populației are cunoștințe suficiente de engleză ca să poată înțelege un vocabular de bază, cum ar fi cuvinte ca „MANN” și „POWER”, și de asemenea să perceapă termenul „MANPOWER” ca fiind descriptiv în ceea ce privește produsele și serviciile titularului mărcii. Cu toate acestea, Tribunalul nu doar omite să justifice rațiunea pentru care nu se recunoaște că populația din afara Regatului Unit și a Irlandei deține cunoștințe, fie chiar de bază, de limbă engleză, dar încalcă și propria jurisprudență, potrivit căreia se recunoaște că populația din afara Regatului Unit și a Irlandei are cunoștințe de bază de limbă engleză cât privește percepția unei mărci.
În ceea ce privește dovada dobândirii caracterului distinctiv prin utilizare, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care, raportat la decizia camerei de recurs, a extins publicul relevant fără să reevalueze dovezile prezentate cu privire la dobândirea caracterului distinctiv. Chiar dacă s-ar admite că Tribunalul s-a pronunțat în mod corect în sensul că dovada notorietății era necesară numai în ceea ce priveștte Regatul Unit, Irlanda, Germania și Austria, acesta ar fi trebuit, având în vedere extinderea publicului, să anuleze decizia camerei de recurs cu privire la acest aspect și să trimită cauza acesteia spre rejudecare. De asemenea, Tribunalul a confirmat în mod greșit opinia camerei de recurs referitoare la un „efect de extindere” al eventualei notorietăți a mărcii verbale vizate dinspre Regatul Unit spre Irlanda, neputându-se invoca o „extindere” a notorietății unei mărci nici de la un stat membru la altul, nici de la un produs sau un serviciu către un al produs sau serviciu.
Full & Egal Universal Law Academy