21.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 44/37
Recurs introdus la 19 decembrie 2008 de Comisia Comunităților Europene împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a șaptea) pronunțate la 15 octombrie 2008 în cauza T-160/04, Potamianos/Comisia
(Cauza C-561/08 P)
(2009/C 44/62)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)
Cealaltă parte în proces: Gerasimos Potamianos
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 15 octombrie 2008 în cauza T-160/04;
—
declararea inadmisibilității acțiunii domnului Gerasimos Potamianos;
—
obligarea părților să își suporte propriile cheltuieli de judecată aferente prezentei proceduri și celei inițiate în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene.
Motivele și principalele argumente
Prin recursul formulat, Comisia contestă calificarea dată de Tribunal notificării trimise pârâtului pentru a-i comunica nereînnoirea contractului de angajare a acestuia în calitate de agent temporar. Într-adevăr, această notificare ar fi fost interpretată de Tribunal drept o decizie distinctă a autorității împuternicite să încheie contractele de angajare. Or, ar rezulta în mod clar din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea din 14 septembrie 2006, Fernández Gómez (C-417/05 P), că o astfel de notificare are o valoare pur informativă, numai clauza contractuală care menționează că, în momentul în care ajunge la termen, contractul nu va fi reînnoit, fiind un act cauzator de prejudiciu. Întrucât acest contract nu a fost atacat cu respectarea termenelor prevăzute de statut, Tribunalul ar fi trebuit să respingă acțiunea ca inadmisibilă.
Prin nerespectarea acestei jurisprudențe, Tribunalul ar crea așadar o insecuritate juridică atât pentru Tribunalul Funcției Publice, cât și pentru Comisie și pentru celelalte instituții care au încheiat contracte similare celui în cauză în prezenta speță.
Full & Egal Universal Law Academy