21.3.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 69/20
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Germania) la 19 decembrie 2009 — Müller Fleisch GmbH/Land Baden-Württemberg
(Cauza C-562/08)
(2009/C 69/36)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesverwaltungsgericht
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Müller Fleisch GmbH
Pârât: Land Baden-Württemberg
Parte interesată: Vertreter des Bundesinteresses beim Bundesverwaltungsgericht
Întrebarea preliminară
Articolul 6 alineatul (1), coroborat cu capitolul A partea I din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) al Comisiei nr. 1248/2001 (2) din 22 iunie 2001, trebuie interpretat în sensul că se opune obligației de testare a tuturor bovinelor de peste 24 de luni, astfel cum a fost instituită prin BSE — Untersuchungsverordnung (reglementarea germană privind testul ESB) din 1 decembrie 2000 (BGBl I, p. 1659), modificat prin Regulamentul din 25 ianuarie 2001 (BGBl I, p. 164)?
(1) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (JO L 147, p. 1, Ediție specială 03/vol. 37, p. 213).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 de modificare a anexelor III, X, XI la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea epidemiologică și testarea encefalopatiei spongiforme transmisibile (JO L 147, p. 1, Ediție specială 03/vol. 38, p. 64).
Full & Egal Universal Law Academy