7.3.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 55/12
Acțiune introdusă la 19 decembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Italiană
(Cauza C-565/08)
(2009/C 55/19)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: E. Traversa și L. Prete, agenți)
Pârâtă: Republica Italiană
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin prevederea de dispoziții care impun avocaților obligația de respectare de tarife maxime, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE și 49 CE;
—
obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Stabilirea de tarife maxime obligatorii pentru activitățile judiciare și extrajudiciare ale avocaților constituie o restricție privind libertatea de stabilire în sensul articolului 43 CE, precum și o restricție privind libera prestare a serviciilor în sensul articolului 49 CE. Astfel, un tarif maxim obligatoriu care trebuie să fie aplicat independent de calitatea activității desfășurate, de munca necesară pentru desfășurarea acesteia și de costurile suportate pentru efectuarea acesteia poate face piața italiană a serviciilor juridice neatractivă pentru profesioniștii străini. Așadar, avocații stabiliți în alte state membre sunt descurajați să se stabilească în Italia sau să presteze servicii în mod temporar în acest stat.
În primul rând, întrucât obligația de adaptare la un nou sistem tarifar (dealtfel foarte complex) implică costuri suplimentare care pot reprezenta un obstacol în calea exercitării libertăților fundamentale recunoscute de tratat.
În al doilea rând, limita maximă a tarifului reprezintă o altă frână în calea liberei circulații a serviciilor juridice pe piața internă întrucât împiedică remunerarea corectă a calității activităților desfășurate de avocați stabiliți în alte state membre decât Italia și prin urmare, descurajează anumiți avocați, care solicită onorarii mai ridicate decât cele stabilite de reglementarea italiană în funcție de caracteristicile pieței italiene, să presteze în mod temporar propriile servicii în Italia sau să se stabilească în acest stat.
În sfârșit, rigiditatea sistemului tarifar italian interzice avocatului (inclusiv celui stabilit în străinătate) să facă oferte ad hoc în situații și/sau pentru clienți deosebiți, spre exemplu, să ofere un pachet de anumite servicii juridice la un preț fix sau să ofere un ansamblu de servicii juridice prestate în diverse state membre la un tarif comun. Prin urmare, legislația italiană poate determina o pierdere de concurență din partea avocaților stabiliți în străinătate întrucât îi privează pe aceștia de tehnici eficace de intrare pe piața juridică italiană.
În plus, măsura în litigiu nu pare nici adecvată pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general invocate de autoritățile italiene, nici cea mai puțin restrictivă în acest scop. În special, aceasta nu pare adecvată pentru scopul de a garanta accesul la justiție al celor cu mai puține mijloace, nici pentru a garanta protecția destinatarilor serviciilor juridice sau pentru a asigura buna funcționare a justiției. Aceasta nu pare nici proporțională având în vedere că există alte măsuri care par în mod evident mai puțin restrictive pentru avocații stabiliți în străinătate și la fel de (sau mai) adecvate pentru atingerea obiectivelor de protecție invocate de autoritățile italiene.
În sfârșit, autoritățile italiene nu au explicat dacă și care măsuri alternative și cu caracter mai puțin restrictiv pentru avocații stabiliți în alte state membre, au fost examinate și nici nu au arătat motivele pentru care interesele generale urmărite nu ar fi deja protejate de dispozițiile care reglementează profesia de avocat în celelalte state membre ale Comunității.
Full & Egal Universal Law Academy