15.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 209/73
Acțiune introdusă la 5 iunie 2008 — De Nicola/Banca Europeană de Investiții
(Cauza F-55/08)
(2008/C 209/135)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamant: Carlo De Nicola (Strassen, Luxemburg) (reprezentant: L. Isola, avvocato)
Pârâtă: Banca Europeană de Investiții
Obiectul și descrierea litigiului
Pe de o parte, anularea parțială a unei decizii a Comitetului de recurs privind evaluarea reclamantului pentru anul 2006. Pe de altă parte, constatarea activității de hărțuire la locul de muncă îndreptată împotriva reclamantului și obligarea pârâtei la încetarea hărțuirii și la repararea în beneficiul reclamantului a prejudiciului cauzat.
Concluziile reclamantului
—
Anularea măsurii comunicate prin mesajul electronic din 17 noiembrie 2007 și comunicate în copie la 19 decembrie 2007, în partea în care comitetul de recurs a respins recursul reclamantului împotriva evaluării întocmite de superiorii săi ierarhici cu privire la anul 2006, în partea în care afirmă că reclamantul a renunțat la susținerile sale în ceea ce privește viciile procedurii de evaluare pentru anul 2006, și, în sfârșit, în partea în care afirmă că reclamantul a aderat la acuzațiile superiorilor săi;
—
anularea promovărilor decise la 13 iulie 2007, în partea în care s-a omis să fie luat în considerare reclamantul în ceea ce privește promovarea de la funcția E la funcția D;
—
anularea tuturor actelor conexe, subsecvente și de fundamentare, printre care evaluarea expresă a reclamantului pentru anul 2006, și în partea în care nu propune nota A sau nota B+ și nici promovarea acestuia la funcția D, și, dacă este cazul, declararea în prealabil a nelegalității și neaplicării limitelor (cantitative sau nu) impuse prin instrucțiunile emise de Direcția resurse umane;
—
constatarea activității de hărțuire la locul de muncă îndreptate împotriva reclamantului;
—
obligarea BEI la încetarea hărțuirii la locul de muncă îndreptate împotriva reclamantului și repararea prejudiciilor fizice, morale și materiale, trecute și viitoare;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy