21.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 44/75
Acțiune introdusă la 17 noiembrie 2008 — Cerafogli/BCE
(Cauza F-96/08)
(2009/C 44/135)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Maria Concetta Cerafogli (Frankfurt, Germania) (reprezentanți: L. Levi și M. Vandenbussche, avocats)
Pârâtă: Banca Centrală Europeană
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei BCE de a nu acorda reclamantei beneficiul unei promovări ad personam și obligarea pârâtei la plata unei sume în scopul de a repara prejudiciul moral suferit de reclamantă.
Concluziile reclamantei
—
Anularea deciziei de a nu acorda reclamantei beneficiul unei promovări ad personam, comunicate în data de 11 martie 2008;
—
în consecință, (i) anularea tuturor deciziilor care rezultă din Decizia de a nu promova reclamanta din 11 martie 2008, ceea ce include în special fișele de plată a reclamantei începând cu luna martie din anul 2008 și (ii) obligarea pârâtei la plata unei sume de 10 000 de euro, stabilită ex aequo et bono, în scopul de a repara prejudiciul moral suferit de reclamantă;
—
presupunând că executarea unei hotărâri de anulare ar prezenta dificultăți importante, plata unei sume de 78 000 de euro sau, cel puțin, a jumătate din această sumă în scopul de a acoperi prejudiciul suferit de reclamantă;
—
obligarea Băncii Centrale Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy