28.1.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 25/47
Hotărârea Tribunalului din 8 decembrie 2011 — Evropaïki Dynamiki/Comisia
(Cauza T-39/08) (1)
(Contracte de achiziții publice de servicii - Procedură de cerere de ofertă - Prestare de servicii informatice privind suportul, administrarea, îmbunătățirea, promovarea și mentenanța unui portal internet - Respingerea ofertei și atribuirea contractului unui alt ofertant - Criterii de selecție - Criterii de atribuire - Răspundere extracontractuală)
2012/C 25/88
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: E. Manhaeve și N. Bambara, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)
Obiectul
Pe de o parte, o cerere de anulare a deciziei Comisiei din 12 noiembrie 2007 de respingere a ofertei depuse de reclamantă în cadrul cererii de ofertă deschisă EAC/04/07 privind suportul, administrarea, îmbunătățirea, promovarea și mentenanța portalului de internet al Comisiei Europene referitor la învățământul online (e-learning) (JO 2007/S87–105977) și de atribuire a contractului de achiziție publică unui alt ofertant și, pe de altă parte, o cerere de despăgubiri.
Dispozitivul
1.
Anulează decizia Comisiei din 12 novembre 2007 de respingere a ofertei depuse de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE în cadrul cererii de ofertă deschisă EAC/04/07 privind suportul, administrarea, îmbunătățirea, promovarea și mentenanța portalului de internet al Comisiei Europene referitor la învățământul online (e-learning) (JO 2007/S87–105977) și de atribuire a contractului de achiziție publică către un alt ofertant.
2.
Respinge cererea de despăgubiri.
3.
Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis.
(1) JO C 92,12.4.2008.
Full & Egal Universal Law Academy