19.7.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 183/21
Acțiune introdusă la 3 ianuarie 2008 — EMSA/Republica Portugheză
(Cauza T-4/08)
(2008/C 183/44)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) (reprezentanți: E. Pache, profesor, și J. Menze, agent)
Pârâtă: Republica Portugheză
Concluziile reclamantei
Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă solicită Tribunalului de Primă Instanță să pronunțe o hotărâre în temeiul articolului 14 a doua teză din Acordul de sediu, care să constate:
—
că guvernul portughez este obligat să respecte prevederile Acordului de sediu, care este un instrument de drept internațional public din sfera dreptului comunitar, și care nu poate fi modificat sau schimbat în mod unilateral de Portugalia, nici prin legislația națională;
—
că, potrivit Acordului de sediu, guvernul portughez este obligat să asigure că personalul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și membrii familiilor acestuia au dreptul să importe din ultima lor țară de reședință sau din țara ai cărei cetățeni sunt, fără taxe vamale și fără interdicții sau restricții, în vederea instalării lor inițiale, în termen de cinci ani de la intrarea lor în funcție la Agenție și cu maximum două transporturi, vehicule cumpărate în condițiile pieței în țara în cauză și că aplicarea anterioară și prezentă a acestor prevederi din Acordul de sediu de către autoritățile portugheze competente nu îndeplinește această obligație;
în special, că guvernul portughez este obligat să înmatriculeze, la cerere, vehiculele membrilor personalului Agenției și ale familiilor acestuia, care au fost cumpărate în condițiile pieței în țara reședinței anterioare sau în țara ai cărei cetățeni sunt, sub o serie specială, fără taxe vamale și fără interdicții sau restricții;
—
că, potrivit Acordului de sediu, guvernul portughez este obligat să asigure că personalul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și membrii familiilor acestuia beneficiază de privilegiile și imunitățile, de scutirile și de facilitățile acordate de Portugalia membrilor unei categorii comparabile a corpului diplomatic din Republica Portugheză și că aplicarea anterioară și prezentă a acestei prevederi din Acordul de sediu de către autoritățile portugheze competente nu îndeplinește această obligație;
în special, că guvernul portughez este obligat să aplice normele și prevederile în vigoare până în iulie 2007 referitoare la înmatricularea și taxarea vehiculelor personalului corpului diplomatic, în privința personalului Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, care a intrat în funcție înaintea acestei date și în privința familiilor acestuia;
că guvernul portughez este obligat să aplice normele și prevederile în vigoare până în iulie 2007 cu privire la înmatricularea și taxarea vehiculelor personalului corpului diplomatic, în toate celelalte cazuri;
că guvernul portughez este obligat să asigure că personalului Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și familiilor acestuia le sunt acordate în mod efectiv privilegiile și imunitățile, scutirile și facilitățile acordate de Portugalia membrilor unei categorii comparabile a corpului diplomatic din Republica Portugheză și că practica anterioară și prezentă a autorităților portugheze de a nu soluționa cererile de înmatriculare ale membrilor personalului Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și ale familiilor acestuia este în contradicție cu această obligație;
—
că prevederile Acordului de sediu nu trebuie interpretate și aplicate în așa fel încât personalul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și membrii familiilor acestuia să nu beneficieze cel puțin de drepturile oricărui cetățean al Uniunii Europene care își transferă reședința în Portugalia, în ceea ce privește introducerea pe teritoriul portughez a vehiculelor folosite;
—
că un termen rezonabil pentru soluționarea cererilor personalului Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă și ale membrilor familiilor acestuia pentru înmatricularea autoturismelor în aplicarea Acordului de sediu trebuie să fie de cel mult două luni; și
—
că Republica Portugheză este obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță.
Motivele și principalele argumente
Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (denumită în continuare „EMSA” sau „Agenția”) a fost creată prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 (1) și are sediul în Lisabona. La 28 iulie 2004, a fost semnat Protocolul între guvernul Republicii Portugheze și Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (2) (denumit în continuare „Acordul de sediu”). Acordul de sediu reglementează relațiile dintre EMSA și Portugalia în calitate de stat gazdă și este aplicabil Agenției și personalului acesteia.
Reclamanta susține că guvernul portughez, fără o solicitare sau o sugestie anterioară din partea EMSA, a propus încheierea menționatului Acord de sediu care prevede o serie de privilegii și imunități, scutiri și facilități pentru Agenție și personalul acesteia, preluând în mare parte prevederile Protocolului privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene (denumit în continuare „Protocolul”), prevăzând însă și facilități suplimentare. De asemenea, reclamanta susține că textul Acordului de sediu propus era asemănător cu textul Acordului de sediu încheiat la 26 iunie 1996 între Portugalia și Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (denumit în continuare „EMCDDA”), în special cu privire la înmatricularea vehiculelor.
În septembrie 2005, a fost creat un grup de lucru compus din reprezentanți ai guvernului portughez, pe de o parte, și reprezentanți ai EMSA și EMCDDA, pe de altă parte, în scopul de a elabora prevederi administrative detaliate, necesare pentru punerea în aplicare a celor două acorduri de sediu sau protocoale.
Reclamanta susține că, prin nesoluționarea cererilor de înmatriculare a vehiculelor, formulate de personalul EMSA, administrația portugheză și-a încălcat obligațiile rezultate din Acordul de sediu care stabilesc cu claritate obligațiile rezultate din protocolul aplicabil EMSA potrivit articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1406/2002. În plus, reclamanta susține că autoritățile portugheze nu au aplicat legea portugheză relevantă în vigoare în ceea ce privește personalul EMSA și membrii familiilor acestuia, în timp ce a procedat în acest sens pentru EMCDDA și pentru misiunile diplomatice. Potrivit reclamantei, această situație a determinat impedimente grave în funcționarea EMSA, întrucât vehiculele care au fost cumpărate avându-se așteptarea legitimă că normele existente vor fi aplicate au rămas neînmatriculate. De asemenea, vehiculele aduse din locul reședinței anterioare sau din statul de cetățenie al membrilor personalului au rămas cu numerele de înmatriculare din statul membru al reședinței anterioare, în pofida normelor acelui stat cu privire la obligația de a radia înmatricularea. Pe scurt, reclamanta susține că decizia autorităților portugheze de a nu soluționa cererile de înmatriculare a vehiculelor a creat o serie de dificultăți legale și administrative grave pentru membrii personalului care nu au avut altă opțiune decât să conducă un vehicul cu încălcarea obligațiilor referitoare la înmatriculare, asigurare și inspecție tehnică.
În ceea ce privește competența Curții, se arată, în plus, că articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 prevede competența acesteia de a se pronunța în temeiul unei clauze de arbitraj cuprinsă într-un contract încheiat de Agenție și că articolul 14 din Acordul de sediu prevede că litigiile cu privire la aplicarea acestui acord sunt examinate de un grup ad-hoc alcătuit din patru membri și că litigiile nesoluționate pe această cale sunt deduse judecății Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Potrivit reclamantei, procedura de soluționare a litigiului prevăzută la articolul 14 din Acordul de sediu nu s-a finalizat cu succes și, prin urmare, Curtea de Justiție este competentă în prezentul litigiu referitor la interpretarea Acordului de sediu în conformitate cu articolul 238 CE care prevede competența Curții de Justiție de a se pronunța în temeiul unei clauze compromisorii cuprinsă într-un contract încheiat de Comunitate sau în numele acesteia, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 care prevede că Agenția este un organism al Comunității și în conformitate cu articolul 255 CE care prevede că Tribunalul de Primă Instanță are competența să judece în primă instanță acțiunile menționate la articolul 238 CE.
În plus, reclamanta arată că urmărește să obțină o confirmare din partea Tribunalului, în sensul că Acordul de sediu este un instrument de drept internațional din sfera dreptului comunitar, care obligă autoritățile portugheze și care nu poate fi modificat în mod unilateral. Aceasta solicită, în plus, o hotărâre care să declare că soluționarea cererilor de înmatriculare a autovehiculelor membrilor personalului său este în contradicție cu prevederile protocolului și că autoritățile portugheze sunt obligate să pună în aplicare prevederile relevante ale protocolului într-un termen rezonabil. În sfârșit, reclamanta susține că Acordul de sediu nu poate fi interpretat în așa fel încât, în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor, personalul EMSA să nu beneficieze cel puțin de drepturile pe care le are orice cetățean din Uniunea Europeană, care își transferă reședința în Portugalia.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unei Agenții Europene pentru Siguranță Maritimă (JO L 2008, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 9, p. 152).
(2) Publicat în Jurnalul Oficial Portughez nr. 224 din 22 septembrie 2004, p. 6073, disponibil pe site-ul EMSA: %20pt %20government %20and %20emsa.pdf.
Full & Egal Universal Law Academy